spot_img

Lansare de carte: ”Vi”, de Kim THÚY

Vineri, 8 decembrie 2017, ora 18:30, la Librăria Kyralina (Strada Biserica Amzei, nr. 10), Editura Spandugino vă invită la evenimentul de lansare a romanului ”Vi” al cunoscutei și elogiatei scriitoare canadiene Kim Thúy, lansare ce va avea loc în prezența autoarei și va fi urmată de o sesiune de autografe. Gazdele evenimentului: Ileana Țăroi (Coordonatoarea Secției Franceze, Radio România Internațional) și Valentine Gigaudaut (Directoarea Librăriei Kyralina). Invitat: Prof. univ. dr. Ileana Mihăilă (Directoarea Școlii Doctorale „Studii Literare și Culturale” – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București).

Kim Thúy, născută la Saigon în 1968, a părăsit Vietnamul (ocupat de comuniști) la vârsta de 10 ani, alături de alți refugiați, pentru a-și clădi o nouă viață, împreună cu familia ei, în Canada. Licențiată în Drept și în Traducere și Interpretare, a lucrat ca avocată, a fost proprietara unui restaurant și cronicar culinar pentru radio și televiziune. Primul ei roman, Ru, publicat în 2009, are un succes fulgerător: bestseller în Canada și în Franța, este tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. Câștigătoare a peste șapte premii internaționale importante, printre care RTL-Lire 2012 la Salonul de carte de la Paris sau Giller 2012, pentru cel mai bun roman publicat în Canada.

„Eu nu inventez nimic. Scriu despre lucruri pe care le trăiesc, pe care le văd. […] Când scriu, singurul meu scop este să împărtășesc cu ceilalți frumusețea.” – Kim Thúy, interviu în Le Devoir, aprilie 2016

„Vi este povestea unei experiențe a Occidentului, a unei revolte împotriva tradițiilor familiale tot mai neclare și, mai târziu, a redescoperirii țării de origine, a reînțelegerii ei.” – Sara de Balsi, LʼIntermède

„Kim Thúy are darul, chiar obsesia, de a găsi diamante chiar și în nimicuri, de a aduce la lumină orice detaliu și clipă de frumusețe, de a poetiza lucrurile mărunte.” – Catherine Lalonde, Le Devoir

„Pentru ca lucrurile să existe, trebuie să le numești. Pentru ca o viață să existe, trebuie să o îmbraci în cuvinte, iar Kim Thúy și le alege pe ale sale cu o delicatețe nemaiîntâlnită.” – Martine Laval, Télérama

„Prenumele meu, Bảo Vi, exprima dorinţa părinţilor mei de ‘a o proteja pe cea mai mică’. Conform unei traduceri literale, eu sunt ‘Mititica scumpă’. Ca și majoritatea vietnamezilor, eu n-am ştiut să întruchipez imaginea evocată de numele meu. Adesea, fetele care poartă numele de ‘Alba’ (Bạch) sau ‘Zăpadă’ (Tuyết) au tenul foarte închis, iar băieţii pe care îi cheamă ‘Putere’ (Hùng) sau ‘Puternic’ (Mạnh) stau departe de marile încercări. […] mama mă învăţase să mă fac cât mai invizibilă cu putinţă sau, cel puţin, să devin o umbră, […] să trec prin pereţi şi să mă topesc în lucrurile din preajma mea.” – Kim Thúy, ”Vi”

Editura Spandugino, fondată în 2008, promovează un model cultural al calității. Ne-am propus să acordăm importanță și să dăm amploarea cuvenită instituției mentoratului, a dialogului și a recuperării memoriei. Viziunea noastră este strâns legată de convingerea că fără înțelepciunea provenită din experiență, fără modele, fără consolidarea unui țesut bazat pe valori profund umane între indivizi și fără o cultură a dialogului, nicio comunitate nu poate să supraviețuiască. Pariul nostru este accesul spre universalitate și ieșirea din limitele particularului, prin îndepărtarea prejudecăților și a barierelor culturale de orice fel. În politica noastră editorială de promovare a cărților și autorilor, ținem mult la prezența autorilor în cadrul protocolului de lansare a cărților, conștienți fiind de cât de mult avem de învățat unii de la alții.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508