Cu câteva zile înainte de decernarea Premiilor Nobel, Ziua Națională a României este celebrată în Regatul Suediei printr-un concert de muzică clasică și o recepţie oficială, ambele desfășurate în clădirea Filarmonicii din Stockholm, locație deosebit de prestigioasă unde se desfășoară anual ceremonia de decernare a Premiilor Nobel.
Evenimentul, organizat de Ambasada României și Institutul Cultural Român de la Stockholm, va avea loc marţi, 28 noiembrie 2017, și va cuprinde, în programul cultural susținut de Cvartetul Arcadia, un repertoriu variat de muzică de cameră, fiind prezente piese ale unor compozitori români și internaționali consacrați, precum Pascal Bentoiu, Franz Joseph Haydn și Béla Bartok.
Laureat al numeroase concursurilor internaționale, Cvartetul Arcadia, înființat în 2006, a devenit în scurt timp unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri ale generaţiei sale susţinând reprezentaţii în întreaga lume.