spot_img

”Cele mai frumoase cărți”, anunțate printr-o expoziție spectacol

Cele mai frumoase cărți din România”, unicul proiect cultural din România destinat designului de carte, și-a desemnat câștigătorii printr-o expoziție spectacol la care au participat designeri de carte, reprezentanți ai editurilor, jurnaliști și entuziaști ai cărții. Evenimentul a avut loc pe 25 octombrie 2017, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, București, unde au fost anunțați câștigătorii celor 10 premii ale ediției 2017. Proiectul este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură. Expoziția este organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și va fi deschisă până pe 12 noiembrie 2017.  AgențiadeCarte.ro este partener media.

”Dacă am trecut prin experiența unei lecturi de suflet, este și datorită designerului de carte. Pentru că înainte să ne provoace mintea, o carte, în primul rând, ne incită vizual. O savurăm de la copertă, traversând pagini și ilustrații, ușor de citit și cu mesaje puternic integrate. Mesajul proiectului nostru este că cei care ne oferă acest lucru la rang de artă, și încă nu sunt apreciați la adevărata valoare, sunt designerii de carte. O profesie complexă, ce merită iubită și promovată și peste granițe.”, a declarat Mihaela Raluca Tudor, PR Manager al proiectului.

Programul de vizitare este de miercuri, până duminică, 10:00 – 18:00. Expoziția face parte din proiectul Cele Mai Frumoase Cărți – concurs național de design de carte 2017, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

10 premii pentru cele mai frumoase cărți

În cadrul evenimentului au fost dezvăluite premiile Concursului național de design de carte Cele mai frumoase cărți din România, aflat la ediția a 6-a.

Marele Premiu a fost acordat anul acesta cărții Sfaturi pentru fetițe, de Mark Twain. Designul aparține Faber Studio , artiștilor Adelina Butnaru, Radu Manelici și Dinu Dumbrăvician.

Abordare modernă a textului unui autor clasic – Mark Twain, cu un stil clar definit, cartea își clarifică încă de la copertă orientarea evidentă „genderless”, în distanțare față de titlul înșelător „sfaturi pentru fetițe”.

Un alt fel de ilustrație pentru copii, o carte simplă în desen, dar bogată în texturi, în 3 culori, cu un tipar perfect, colțuroasă în desen, dar cu un caracter typeface prietenos. O carte care întoarce pagina și schimbă registrul, un design de carte care susține în mod intim spiritul textului, care dă ritm lecturii și mizează pe „elementul surpriză” la fiecare nivel de concepție și execuție.

O carte pentru cei mici care a întrunit instant unanimitatea membrilor juriului pentru acordarea Marelui premiu.

În această ediție juriul a acordat și un nou premiu important: Premiul pentru CARTE DE ARTĂ, care a fost acordat cărții O amintire făcută bine, de Andrada Istrate, Puiu Lățea și Nicu Ilfoveanu. Designul le aparține Otiliei Mihalcea și lui Nicu Ilfoveanu. Volumul a fost editat de Asociația pentru Artă Ilfoveanu.

Cartea are un design subtil, misterios, dar clar în același timp este o carte prezentă prin fiecare detaliu; indicii care-ți descifrează un conținut, o experiență.

Are un concept unitar care se susține prin cele două caiete, legate prin coperta desfășurată tip leporello. Materialitatea cărții este echilibrată și prin formatul ales, combinațiile de hârtii, fiind susținută prin bunele reproduceri ale excelentelor fotografiilor alb negru.

O carte matură, fără artificii, controlează toate elementele de design, de la raportul texte – imagini – layout, până la materializarea în carte obiect.

În această ediție juriul a acordat și alte două noi distincții: Premiul pentru CARTE DE FOTOGRAFIE și Premiul pentru DESIGN DE COLECȚIE, pe de o parte pentru a încuraja folosirea cărții drept mediu de expresie, iar pe de alta, pentru a promova importanța designului de carte în cazul cărților de tiraj mare. Premiul pentru tânăr designer este acordat de ICR și Centrul Național al Cărții și constă în susținerea unei deplasări și participarea unui artist la programul unui târg internațional de carte în străinătate. Cărțile selectate vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, Leipzig 2018.

În total, anul acesta au intrat în competiție 220 de cărți, dintre care 50 au fost selectate pentru finala competiției, în urma căreia 10 au fost alese câștigătoare.

Membrii juriului au fost: Lysiane Bollenbach (autor, designer grafic, director artistic și artist vizual), Alina Șerban (editor, curator), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Anca Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (designer grafic), Ramona Chirica (curator de ilustrație) și Patricia Teodorescu (artist vizual).

Lista integrală a premiilor poate fi consultată aici http://celemaifrumoasecarti.ro/concurs/

Cartea – obiect, o experiență care nu poate fi înlocuită prin digitalizare

Expoziția spectacol a fost o experiență interactivă a publicului cu cărțile obiect, în cadrul căreia au fost prezentate toate cele 50 de titluri finaliste ale concursului național de design de carte. Conceptul evenimentului a fost propus de Adina Pașca, președintele Asociației pentru Performanță și Cultură,  și dezvoltat de Cătălina Gubandru, artist independent, coregraf/dansator profesionist și performer. Din echipa performerilor mai fac parte Nicoleta Enache, Cristina Găvruș, Cristian Nanculescu, Ionuț Pascu, Silvia Ioana Niculae și Olga Maria Niculae.

Reprezentația va mai putea fi urmărită conform calendarului de mai jos:
Vineri, 3 noiembrie ora 18:00 / Cristina Găvruș și Ionuț Pascu
Sâmbătă, 4 noiembrie ora 15:00 / Nicoleta Enache și Cristina Găvruș
Miercuri, 8 noiembrie ora 18:00 / Cristian Nanculescu și Ionuț Pascu
Miercuri, 11 noiembrie ora 15:00 / Nicoleta Enache și Cristian Nanculescu

Cele mai frumoase cărți, primul concurs de design de carte din România

Proiectul Cele mai frumoase cărți din România este primul și singurul concurs de design de carte din țara noastră, finalizat cu o expoziție itinerantă a celor mai frumoase cărți din România. Proiectul a ajuns la cea de-a VI-a ediție anul acesta, multiplicându-și activitățile prin conferințe, ateliere, activități de stimulare a lecturii, întâlniri profesionale, activități de promovare pe site și facebook pentru tinerii artiști si cărțile lor, de multe ori, puțin vizibile publicului larg.

Proiectul a fost conceput pentru a genera un mediu de dezbatere pentru profesioniștii din lumea editorială, dar și pentru designeri, graficieni independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională. Criteriul de bază în aprecierea designului de carte este raportul dintre conținut, formă și publicul-țintă căruia i se adresează cartea și adecvarea designului la tema cărții. Așadar, designul susține și încurajează lectura, o face plăcută. Designul face cartea lizibilă și atractivă în același timp.

Peste 500 de titluri itinerate în expoziții

Pe parcursul celor 6 ediții, peste 500 de cărți frumoase realizate de ilustratori / designeri români au fost expuse în cadrul unor expoziții și târguri de carte naționale, în București, Cluj, Iași, Timișoara sau Târgu Mureș și internaționale, în Frankfurt, Leipzig, Londra, Paris sau Stockholm. Informații suplimentare puteți găsi pe site-ul proiectului – www.celemaifrumoasecarti.ro și pe pagina de Facebook.

Parteneri: Institutul Francez din București, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Librăria Kyralina, Delegația Valonia-Bruxelles, Asociația Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Ministerul Culturii, Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociația Idioma, Asociația Da’DeCe, Asociația Colectiv A, UAD, UNARTE, Global Mindscape, Asociația K’arte, Minitremu, Librăria Habitus, Agressione GROUP, Sappi, GPO Graphics, Asociația Harap Alb, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Cartepedia, Modernism, The Institute, Agenția de carte, Bookaholic, Revista Arta, Clubul Scriitoarelor, Liternet, Hyperliteratura, Copilul.ro, Igloo, Designist, Arhitext.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București își propune – între altele – promovarea cărții și a scriiturii, în încercarea de a crea legături între trecut și prezent, între patrimoniu, educație și cultură.

Argumentație Juriu CMFC 2017

Membri:

1.         Lysiane Bollenbach

2.         Alina Șerban

3.         Ramona Chirica

4.         Anca Adina Cojocaru

5.         Patricia Teodorescu

6.         Timotei Nădășan

7.         Alexe Popescu

Premii:

1.         Marele Premiu

Sfaturi pentru fetițe, Mark Twain, Ilustrații Adelina Butnaru, Design Faber Studio – Adelina Butnaru, Radu Manelici, Dinu Dumbrăvician, Editura Tzim Tzum Books, București, 2017, Tipografia Fabrik, București, Tiraj: 600 exemplare

Un text obraznic, o carte curajoasă;

Nu tocmai pe placul părinților, nu tocmai pe rețeta cărților pentru copii;

Cu ilustrații pe măsură, cu un design bine articulat;

Luați, citiți și chicotiți – iată, o carte care întoarce clișeele pentru copii pe dos, design aware în toate privințele, inclusiv funcțiunea supracopertei, care se desface într-un poster cu personajele cărții.

Abordare modernă a textului unui autor clasic – Mark Twain, cu un stil clar definit, cartea își clarifică încă de la copertă orientarea evidentă „genderless”, în distanțare față de titlul înșelător „sfaturi pentru fetițe”.

Un alt fel de ilustrație pentru copii, o carte simplă în desen, dar bogată în texturi, în 3 culori, cu un tipar perfect, colțuroasă în desen, dar cu un caracter typeface prietenos. O carte care întoarce pagina și schimbă registrul, un design de carte care susține în mod intim spiritul textului, care dă ritm lecturii și mizează pe „elementul surpriză” la fiecare nivel de concepție și execuție.

O carte pentru cei mici care a întrunit instant unanimitatea membrilor juriului pentru acordarea Marelui premiu.

2. Carte de artă

O amintire făcută bine, Andrada Istrate, Puiu Lățea, Nicu Ilfoveanu, Design Otilia Mihalcea, Nicu Ilfoveanu, Editat de Asociația pentru Artă Ilfoveanu, București, 2016, Tipografia Fabrik, București, Tiraj: 450 exemplare

Carte cu un design subtil, misterios, dar clar în același timp, o carte prezentă prin fiecare detaliu; indicii care-ți descifrează un conținut, o experiență.

Are un concept unitar care se susține prin cele două caiete, legate prin coperta desfășurată tip leporello. Materialitatea cărții este echilibrată și prin formatul ales, combinațiile de hârtii, fiind susținută prin bunele reproduceri ale excelentelor fotografiilor alb negru.

O carte matură, fără artificii, controlează toate elementele de design, de la raportul texte – imagini – layout, până la materializarea în carte obiect.

3.         Carte în tiraj limitat

Salariatul Azi, Timotei Drob, Editura Jumătatea Plină, București, 2017, Tipografia PIM, Iași, Tiraj: 20 exemplare

O carte emoționantă, de un umor crud. Foarte puternică, coerentă, cu un concept clar, serial, cartea articulează perfect stilul vizual, ilustrația și textul.

Desenele „extrase” din banda desenată, prezentate în manieră auto-ironică pe fundaluri cu texturi diferite, reface și adaptează scrisul titlului, pe fiecare pagină – cartea consacră eroul de perete: „salariatul”. Lucrată în puține elemente, creează un efect puternic prin consistența conceptului.

Coperta este asumat auto-ironică, în contrapunct cu interiorul, auto-ironie în toate elementele: de la cromatică, la tipul de caractere, italice și sublinieri, marcajele de graphic design, până la înfolierea lucioasă și contracoperta pe fundal galben (culoarea sezonului).

New pop de bandă desenată, cartea are toate premisele să devină peste noapte un bestseller!

4.         Carte de copii

Ce vrăji mai fac fetele / Love and Fate for Girls Who Can’t Wait, Mădălina Andronic, Ilustrații Mădălina Andronic, Editat în regie proprie, București, 2017, Tipografia Arta Grafică, București, Tiraj: 1000 exemplare

O carte făcută „din dragoste, pentru buni”, o carte pentru copii mai mari sau mai mici, în care Mădălina Andronic ilustrează povești, obiceiuri, ritualuri, practici magice și credințe populare despre dragoste și măritiș.

În epoca lui Harry Potter, Mădălina Andronic vine cu o viziune magică asupra lumii, o viziune închipuită de credințe ale culturii populare, pe care o transpune într-un desen contemporan.

Scrisă la timpul prezent și viitor, cartea ilustrează identitatea feminină din tradițiile populare orale – este deopotrivă modernă prin compoziții și desen, dar și conectată emoțional cu tradițiile și atmosfera folclorului românesc.

O abordare proaspătă a ilustrației, care devine pattern, nu este narativă, integrează elementele de text în paginile de titlu, atmosfera și stilul evocă atmosfera caselor tradiționale cu pereții pictați cu elemente vegetale.

Desenul decorează, mai mult decât ilustrează, totuși creează o poveste unitară a lumii impregnate de magie și credințe ordonatoare.

5.         Ilustrație

Home Alone, Andreea Chirică, Ilustrații Andreea Chirică, Design Milos Jovanovici, Editura Hardcomics, București, 2016, Tipografia Fabrik, Bucureşti, Tiraj: 500 exemplare

Un jurnal desenat, un poem grafic despre singurătate, cu o ilustrație personală și expresivă, impregnată de plăcerea intrinsecă de a desena.

Andreea Chirică are un desen proaspăt, naiv, bogat în detalii, sincer. Structurată ca o serie de decupaje de cadre, cartea capătă un efect cinetic. Stilul grafic variat se susține compozițional prin alternanța de plin / gol, ritmul poveștii este generat vizual de variațiile de planuri și focusul pe detalii.

Elementele de design ale cărții – tipul de legare pânzată, coperta din carton craft, hârtia, cromatica, sunt consistente și coerente cu conceptul, susțin atmosfera ilustrațiilor, te fac să intri în intimitatea poveștii artistei.

6.         Tânăr designer

Borrowed Territories, Autori: Magda Radu, Alexandra Manole, Lucian Bran, Augustina Stanciu, Monica Stroe, Bogdan Iancu, Book design şi prepress Alin Cincă, Editat de Galeria Posibilă, Bucureşti, 2016, Tipografia Fabrik, Bucureşti, Tiraj: 300 exemplare

Un concept de book design consistent, un punct de vedere cinematic asupra teritoriilor fotografiate, cartea reinterpretează codul designului de arhivare, pentru a crea un obiect de artă.

Designerul realizează un obiect atemporal, o piesă care arhivează un conținut, cu o fidelitate sacrosanctă în raport cu conceptul artistului, adaptează toate detaliile de execuție a cărții, într-un echilibrat raport între structura de tip „dosar” a materialului și aspectul de carte-unicat, obiect de colecție, cu un concept coerent de graphic design care își asumă decalajele între poziționarea imaginilor, combinarea unor structuri diferite stilistic, cromatic și semantic, într-o succesiune care compensează o interpretare potențial melancolică a copertei. Designerul controlează și speculează toate elementele de book design, atât conceptual, cât și tehnic – de la prelucrarea imaginilor, la combinațiile de hârtii/cartoane, până la o serie de subtilități de finisare și prindere a cărții.

Cartea continuă demersul proiectului de fotografie omonim al lui Lucian Bran și conectează cele doua medii artistice: fotografia și filmul. Dispunerea fotografiilor reia procesul de compunere a unui cadru cinematografic similar montajului unei secvențe de film.

7.         Carte de fotografie – ex aequo

Gărâna Jazz Festival 20th Anniversary Edition, Horaţiu Şovăială, Mihai Şovăială, Design Alin Cincă, Editat de Asociaţia Culturală Mono şi Fundaţia Culturală Jazz Banat, 2017, Tipografia Fabrik, Bucureşti, Tiraj 500 exemplare

Arhivează fotografic 20 de ani de festival, într-o carte care transpune pastoralul peisajului rural de la Gărâna în atmosfera sofisticată a culturii jazz, underground, a festivalului.

Conceptul pe care se structurează designul cărții este inițiat prin copertă: un ochean, pentru o privire înapoi în timp, o documentare a ultimilor 20 de ani – mută privirea din natură în cultură.

Raportul între tipurile diferite de hârtii și cartoane este susținut conceptual prin abordarea de graphic design. O carte care are emoție și atmosferă, care prinde spiritul festivalului de la 0 la 2.

OINA, Texte şi fotografii Bogdan Boghiţoi, Sorin Vidiș, Design Radu Manelici, Editat în regie proprie, Bucureşti, 2017, Tipografia Arta Grafică, Bucureşti, Tiraj: 200 exemplare

O carte care creează interes și dezbatere printr-o explorare vizuală a sportului național românesc – OINA – o carte dialog: între tradiție/tradițional și contemporan/modern, un tandem format de doi fotografi – aceeași poveste dintr-o perspectivă modernă articulată de un design rafinat.

O carte de fotografie despre estetica și etica OINA, o carte subtilă și inteligentă – designul dispare din layout pentru a da glas imaginilor care au o fluiditate căutată, se leagă permanent prin racorduri evidente – cei doi fotografi sunt mereu în legătura  – ei înșiși într-un singur joc.

Elementele de graphic design sunt elegante și relevante pentru conceptul cărții – joc / echipe / împreună – de la designul copertei, la compoziția narativă a spread-urilor, la cuprinsul și numărul paginilor notate ca un scor, toate detaliile sunt consecvente și controlate.

8.         Design de colecție

Războiul poveştilor: Cum cei care spun (şi trăiesc) cele mai bune poveşti vor domina viitorul, Jonah Sachs, Copertă, concept grafic, DTP Raymond Bobar, Black Button Books, Bucureşti, 2016, Tipografia Arta Grafică, Bucureşti, Tiraj: 1000 exemplare

Între lume şi mine, Ta-Nehisi Coates, Copertă, concept grafic, DTP Raymond Bobar, Black Button Books, Bucureşti, 2017, Tipografia Arta Grafică, Bucureşti, Tiraj: 1000 exemplare

Flamurile negre: ascensiunea ISIS, Joby Warrick, Copertă, concept grafic, DTP Raymond Bobar, Black Button Books, Bucureşti, 2016, Tipografia Arta Grafică, Bucureşti, Tiraj: 1000 exemplare

Un design de colecție care creează o identitate vizuală puternică, clar recognoscibilă, atractivă, prin elemente simple, clar și curat articulate – cărți diferite în cadrul seriei, dar structurate după același principiu stilistic.

Designul coperții doar din typeface este atractiv și promovează „cititul”, este aplicabil unor cărți cărți de literatură cu conținut foarte divers, care pot fi integrate în colecție, în mod unitar și elimină subiectivitatea designerului pentru a alege elemente distinctive pentru diversele titluri în cadrul seriei.

Caracterele folosite și designul microtipografic sunt echilibrate. Execuția cărții și alegerea hârtiilor sunt bine alese, în raport cu scopul de a avea o colecție de cărți accesibile.

9.         Mențiunea juriului

ON / OFF the Grid, Bogdan Ceauşescu, Sebastian Anastasiei, Design, ilustrații, layout Bogdan Ceauşescu, Sebastian Anastasiei, Editat în regie proprie, Bucureşti, 2017, Tipografia Choriso Press, Bucureşti, Tiraj: 75 exemplare

Un proiect care inspiră plăcerea de a face graphic design, cu o tușă proaspătă și o prezență suplă. O carte abstractă, deschisă jocului interpretării.

Cei doi colaboratori, Sebastian Anastasiei și Bogdan Ceaușescu, realizează un proiect unitar, elementele de book design fiind asezonate intim ilustrațiilor experimentale în jurul conceptului de grid și aliniere/permutare a unor elemente grafice minimaliste. Alegerea tehnicii de imprimare la risograf (de risografie) este o continuitate o conceptului de joc-diferență specifică.

10.       Mențiunea pentru carte școlară

Abecedar. Manual şi caiet de exerciţii practice pentru clasa 1 (partea I şi partea II), Iliana Dumitrescu, Elena Barbu, Ilustraţii şi copertă Ana Maria Ştefan, Editat în regie proprie, Bucureşti, 2016, Tipografia: Master Print Super Offset, Bucureşti, Tiraj: 3 exemplare

Un manual (abecedar) realizat în stil curat, aerisit, cu un design intuitiv, bazat pe o estetică pedagogică actuală. Juriul apreciază că implementarea unor astfel de abordări vor putea adăuga o educație vizuală învățării informaționale pe care o parcurge un copil prin folosirea manualului școlar.

www.celemaifrumoasecarti.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508