Luni, 16 octombrie 2017, Colegiul Romano-Catolic „Sf.Iosif” din București a avut privilegiul de a se număra printre cele 6 licee ale Bucureștiului alese pentru susținerea conferințelor din programul „Canonic Art. Școala Ardeleană”, găzduind cea de-a doua etapă din campania de promovare a Școlii Ardelene și a celor mai mai importanți reprezentanți ai acesteia, cei 4 ”luminători”: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. Corifeii Școlii Ardelene au încercat să realizeze o gramatică a limbii române, bazată pe logică, pentru normarea limbii și pentru susținerea originii latinești a limbii române. Colegiul Romano-Catolic „Sf.Iosif” a primit, cu acest prilej, o donație de 24 de tablouri tematice, excepțional realizate, înfățișând istoricul, figurile și ideile centrale ale Școlii Ardelene. Prof.univ.dr. Silviu Angelescu a susținut o conferință despre importanța Școlii Ardelene în Transilvania și despre relația acesteia cu Biserica Greco-Catolică, în prezența elevilor de clasa a X-a, a XI-a și a XII-a, a doamnei director Miron Rodica, a profesoarelor de Limba și literatura română Faraon Raluca, Gorgos Adriana, Stârcea Alina și altor cadre didactice.
Cu ocazia zilei de 11 octombrie dedicată Școlii Ardelene, la sediul MNLR din București, a avut loc lansarea programului ”Canonic Art. Școala Ardeleană”, organizat de Muzeului Național al Literaturii Române din București, Primăria Municipiului București și Clubul UNESCO-Adolescenții.
Programul Canonic Art. Școala Ardeleană se va desfășura între 11 octombrie și 26 octombrie 2017. Pentru acest program pilot au fost alese următoarele 6 licee bucureștene (în ordinea desfășurării programului): Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 12:00, invitați speciali: Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu), Colegiul Romano-Catolic ”Sf.Iosif” (luni, 16 octombrie 2017, ora 11:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu), Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” (marți, 17 octombrie 2017, ora 10:00, invitat special: Ioana Crăciunescu), Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu” (joi, 19 octombrie 2017, ora 13:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu), Liceul Teoretic ”Al. I.Cuza” (marți, 24 octombrie 2017, ora 10:30, invitat special: Dan Mircea Cipariu) și Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” (joi, 26 octombrie 2017, ora 11:00, invitat special: conf.univ.dr. Paul Cernat). Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.
Campania de promovare a literaturii române canonice,”Canonic Art”, în liceele bucureștene este un program literar și de educație culturală cu scopul de a evidenția rolul și consecințele formării Școlii Ardelene care reprezintă un fapt istoric formidabil, considerat un miracol tipic românesc bazat pe principiul „Unde există probleme cu limba, nu există nici dreptate, nici justiție”.
Gabriela Constantin, elevă a Colegiul Romano-Catolic „Sf.Iosif” din București