În această toamnă, șase producții noi din sfera muzicii culte vor beneficia de finanțare, transmisiuni în direct prin live streaming și promovare online prin intermediul proiectului CAMERA, o inițiativă a Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Cele șase spectacole au fost selectate în urma unui apel de proiecte inițiat în luna iunie 2017. ”Fenomenul muzicii clasice contemporane este adesea accesibil unui public restrâns, iar eforturile tinerilor muzicieni români de a compune lucrări originale rămân de multe ori cu ecouri doar în memoria celor prezenți la evenimente. Astfel, patrimoniul imaterial ce se creează în acest moment primește șanse reale de mediatizare prin parteneriatului cu televiziunea culturală EnjoyTV.ro și mulțumită sprijinului acordat prin co-finanțare AFCN,” a declarat Diana Gheorghiu, compozitor și coordonator al proiectului CAMERA.
Desfășurat în premieră în România, proiectul CAMERA va promova următoarele 6 spectacole ce vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie 2017:
„Opera9 – O interpretare contemporană a mitului lui Oedip”, un proiect propus de Muzeul Național George Enescu ce are ca punct de plecare teme din creația enesciană și ale mitului antic. La acest proiect au luat parte nouă compozitori: Adina Sibianu, Gabriel Mălăncioiu, Sebastian Dumitrescu, Cristian Bence-Muk, Megumi Okuda, Diana-Iulia Simon, Alexandru Sima, Diana Rotaru și Sabina Ulubeanu. Libretul este realizat de scriitoarea Rucsandra Pop. Interpreți: Ansamblul SonoMania dirijat de Simona Strungaru. Soliști: Iustinian Zetea (bas) și Antonela Bărnat (mezzosoprană). Evenimentul a fost programat pe 12 septembrie în Aula Muzeului „George Enescu”.
- „Eclectrik – La graniță”, The Chamber Music Project. „Tematica acestui concert este cea a unor tablouri sugestive enunţate prin muzică, aflate la graniţa dintre real şi ireal, în care dimensiunile se întrepătrund şi se transformă cu ajutorul perspectivei fiecăruia dintre cei 7 compozitori.” Premiera a fost programată la data de 10 octombrie, la Muzeul Național „George Enescu”.
- „Devotio Moderna – Jocuri, visări, descântece” – Proiect componistic de Carmen Cârneci. Vor fi prezentate 5 prime audiții de lucrări pentru instrumente-solo, voce/pian și cvintet. Concertul este programat în 21 octombrie, la Filarmonica ”George Enescu”, în Sala Mică a Ateneului.
„Mozaic muzical” Duo Cello Jaya. Cei doi violonceliști, Ella Bokor și Mircea Marian, au provocat de-a lungul timpului compozitorii pentru a crea lucrări noi pentru două violoncele. În cadrul acestui proiect vor prezenta 5 astfel de lucrări, pentru prima dată în același program. Recitalul va avea loc la data de 29 octombrie la Centrul Tinerimea Română.
- „Musica Orientalis” – un proiect semnat de chitaristul Costin Soare. Pentru un instrument adesea ocolit de creația contemporană, chitara clasică, interpretul a invitat patru compozitori să se alăture proiectului său: Dan Dediu, Carmen Cârneci, Gabriel Almași și Sebastian Androne. Lucrările vor fi prezentate în primă audiție absolută pe 2 noiembrie la Muzeul Național „George Enescu”.
„În trup” – Operă nouă de cameră – proiectul care s-a bucurat de cele mai multe voturi pe pagina de Facebook UCIMR. Libret original de Ciprian Măceșaru, muzica de Diana Rotaru, regia semnată de Rareș Zaharia și coregrafia de Cristina Lilienfeld. Vor interpreta solistele Rodica Vică, Antonela Bârnat, Smaranda Găbudeanu și Cristina Lilienfeld, acompaniate de ansamblul Sonomania. Premiera spectacolului va avea loc la data de 4 noiembrie la Universitatea Națională de Muzică din București.
Mai multe amănunte despre fiecare proiect câștigător, pe pagina de Facebook UCIMR.
Lucrările au fost selectate de o comisie de specialitate UCIMR și vor beneficia de transmisia prin live streaming pe EnjoyTV.ro, înregistrarea audio-video integrală mixată din fluxul live, în foarte bune condiţii tehnice, un video-montaj scurt al înregistrării ce va fi promovat pe YouTube, un set de fotografii documentare profesioniste și un premiu în valoare de 2000 lei pentru fiecare dintre cele șase spectacole câștigătoare.
Începând cu această toamnă, evenimentele și performance-urile realizate de tinerii compozitori primesc sprijinul EnjoyTV.ro și UCIMR pentru a ajunge la o audiență națională și internațională, proiectul CAMERA fiind creat cu perspective de continuitate prin misiunea de a susține artiști care activează în sectorul creativ independent.
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ și, de asemenea, a acordat la rândul său finanțări pentru numeroase alte proiecte independente.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.