Începând cu luna septembrie 2017, Centrul de Teatru Educațional Replika organizează o serie de evenimente (spectacole de teatru, lecturi în școli, instalații, ateliere, dezbateri, discuții), care au în centru teme și subiecte reprezentative pentru profilul artistic și social al Centrului, spațiu de reflecție și performare a unor problematici legate de educația contemporană, familie, migrație, marginalizare și excludere, gen și sexualitate.
La Centrul Replika au loc, în perioada următoare, 4 premiere care explorează tematici înrudite: exodul tinerilor, situația mamelor adolescente și problemele cu care se confruntă, cyberbulling-ul, diferite forme de agresiune, educația sexuală și identitatea de gen. La finalul lunii octombrie are loc premiera unui spectacol-instalație site-specific despre istoria spațiului în care se află Centrul Replika.
Primele evenimente găzduite de Centrul Replika sunt două spectacole de teatru, producții ale Reactorului de Creație și Experiment din Cluj, realizate în cadrul rezidențelor FRESH START.
Pe 9 septembrie, la Centrul Replika puteți vedea spectacolul Ziua în care papucii mei și-au înghițit limba (dramaturg Ioana Hogman, regia Casandra Topologeanu) – un performance despre întâmplări excepționale care întrerup ordinea cotidianului banal, iar pe 10 septembrie, spectacolul #ABUZ – mâine plec acasă (dramaturg: Adriana Creangă, regia Adina Lazăr), care documentează erori din sistemul judiciar, pornind de la cazul unei femei arestate pe nedrept în 2001-2002.
Pe 16 septembrie începe la Centrul Replika rezidența regizoarei Leta Popescu și a autoarei Alexa Băcanu, care vor dezvolta, în urma unei documentări în școli, un spectacol (premiera este programată la mijlocul lunii octombrie) pe tema educației sexuale, a receptării unor stereotipuri legate de sexualitate și a descoperirii identității de gen, în rândul copiilor.
Pe 17 și pe 20 septembrie, Centrul Replika și Asociația ADO vă invită la două spectacole pe teme educaționale acute: violența în școală și presiunea influentă a grupului – Copii răi, și restrictivitatea impusă de autoritate profesorilor, care-i transformă pe elevi în prezențe fără personalitate și gândire critică – Amintiri din epoca de școală.
Pe 19 și 26 septembrie este programat spectacolul ROVEGAN de Catinca Drăgănescu, realizat în parteneriat cu Asociația ARENA. Urmând traseul unui basm contemporan, spectacolul ficţionalizează experienţa mamelor nevoite să plece la muncă ȋn Italia şi interoghează asupra efectelor unei astfel de dislocări ȋn plan personal şi social.
Pe 21 și pe 22 septembrie este programată cea mai recentă premieră a Centrului Replika – Familia Fără Zahăr (texte: Mihaela Michailov, regia Radu Apostol, versuri: Bobi Dumitraș, muzica: Bobo Burlăcianu), o coproducție Teatrul Mic și Centrul de Teatru Educațional Replika (prin programul Laboratorul de Creație, Experiment și Cercetare). Familia Fără Zahăr este ”un șou muzical despre istoria familiei la români”, care deconstruiește granițe, clișee, stereotipuri de percepție a familiei contemporane.
Pe 23 septembrie, Centrul Replika găzduiește un spectacol regizat de Anca Berlogea cu adolescente și adolescenți din Blaj – Călătorie prin Marele Război – care creează un dialog temporal între tinerii de azi și tinerii de acum 100 de ani, prin intermediul unor scrisori de pe front, articole din ziarul Unirea din perioada 1916-1918 și scrisori de familie.
Pe 24 septembrie, la Centrul Replika puteți intra în Muzeul subiectiv al locuirii (coordonatori: Gabriela Teodorescu și Andrei Șerban), unde veți asculta și interacționa cu poveștile emoționante ale unor femei care au trecut prin experiența dureroasă a evacuării.
Pe 25 septembrie, Centrul Replika și Asociația Culturală Philmys vă invită la premiera spectacolului Exodus (text: Sabina Grădinaru, regia: Andreea Iacomiță) – o analiză a condiției de outsideri cu care se confruntă tinerii care pleacă să muncească în străinătate, o reflecție asupra identităților fracturate și singurătății accentuate de migrația creierelor.
Tot în luna septembrie debutează și Toamna la Replika, un proiect care include spectacole programate la Centrul Replika și în școli, dintre care amintim: For(e)play (text și regie Ozana Nicolau), În cuvintele tale (text: Peca Ștefan, regia Radu Apostol), MASKAR (text: Mihaela Michailov, regia Radu Apostol).
În luna septembrie, artiștii Centrului Replika vor realiza proiectul de intervenție în școala Ienăchiță Văcărescu – Joacă ce vezi!, care va explora, prin intermediul artei participative, felul în care copiii și adolescenții se raportează la spațiul școlii, la afișele și conținuturile vizuale cu care interacționează în fiecare zi.
Centrul de Teatru Educaţional Replika reprezintă un spaţiu cultural interdisciplinar, dedicat explorării şi prezentării publice a creaţiilor artistice performative, concepute de artişti activişti într-o strânsă relaţie cu comunitatea. Artiştii şi cetăţenii activi dau replică problemelor comunităţilor.
Centrul Replika își propune să devină o platformă de creație pedagogică și artă participativă prin care categorii de public marginalizate să se poată autoreprezenta și să-și poată crea arta care le definește nevoile și așteptările. Credem că accesul la orice manifestare culturală trebuie să fie gratuit, susţinut de întreaga comunitate.
În 2016, Centrul de Teatru Educaţional Replika a obținut premiul AFCN pentru incluziune socială și dialog intercultural și a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, secțiunea “Proiecte culturale şi festivaluri”.
Programul complet al CENTRULUI REPLIKA îl găsiți pe
www.facebook.com/CentruldeTeatruEducational
INTRAREA este GRATUITĂ
pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile
e-mail: centrulreplika@gmail.com / tel.: +40732101860, +40787714551
adresa: Str. Lânăriei 93-95, sector 4