În perioada 2-24 septembrie 2017, Asociatia Cultour organizează o serie de plimbări urbane pe urmele marelui muzician și compozitor George Enescu. Traseele sunt atât pietonale, cât și pe biciletă și fac parte din seria de evenimente București Creativ din cadrul ediției 2017 a Festivalului Enescu. De-a lungul acestor tururi, publicul va afla informații inedited atât despre cariera muzicală, cât și despre viața personală a compozitorului George Enescu. Tururile sunt organizate în parteneriat cu Raiffeisen Bank.
Tururile pietonale dedicate lui George Enescu vor porni din fața Ateneului Român, iar cele cu bicicleta de la Căsuța Raiffeisen Bank, situată în Piața George Enescu, și vor purta publicul pe străzile Bucureștiului lui Enescu – Palatul Regal, str. George Enescu, Muzeul George Enescu, fiind doar câteva dintre obiective. Alături de acestea, publicul va vizita și instalațiile interactive din cadrul Bucureștiului Creativ: Orchestra de Sticlă – instalație interactivă, creată de artista Iulia Năstase, o orchestra din 30 de instrumente din sticlă, în marime naturala, pe care vizitatorii o pot „dirija” cu ajutorul unei instalații multimedia, Expoziția digitală Enescu 360, care permite vizitatorilor să vadă muzeele dedicate lui George Enescu din țară cu ajutorul realității virtuale, la Muzeul Național George Enescu. În cadrul fiecărui tur este inclusă și o vizită gratuită la Muzeul George Enescu.
Atât tururile pietonale, cât și cele cu bicicleta sunt gratuite. Tururile cu bicicleta se fac în baza înscrierii și în limita locurilor disponibile.
Programul tururilor este următorul:
- 2-3 septembrie, 9-10 septembrie, 16-17 septembrie, 23-24 septembrie (în fiecare zi de week-end).
- Tururile pietonale: sâmbătă și duminică, între orele 11.00 și 14.00; Punct de pornire: din fața Ateneului Român.
- Tururile pietonale: sâmbăa și duminica, între orele 16.00 – 19.00. Punct de pornire: din fața Muzeul Național George Enescu;
* Nu este necesara rezervarea prealabila, însă publicul poate anunța participarea printr-un mesaj; - Tururile cu bicicleta: sâmbăta și duminica, între orele 16:00-19:00 (înregistrarea participanților începe la 15.30). Punct de pornire: la Căsuța Raiffeisen, din Piața George Enescu.
* Participarea se face în baza unei rezervari prealabile la acest link.
Proiectul este organizat de Asociatia Cultour, in parteneriat cu Raiffeisen Bank si I’velo, sub egida Bucurestiul Creativ, din cadrul Festivalului George Enescu.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina asociației Facebook Asociatia Cultour sau la linkul: www.asociatia-cultour.ro/festivalul-george-enescu/ .