Lucrări în primă audiție absolută au fost prezentate anul acesta în cadrul celui de-al doilea sezon Arts District – un manifest cultural pentru revalorificarea spațiilor de patrimoniu din România, prin intermediul muzicii clasice și jazz. Sub forma unei emisiuni culturale online, Arts District a promovat mai multe spații ce necesită a fi reintegrate în circuitul turistic, fie că au nevoie de intervenție urgentă, fie că au renăscut prin eforturile depuse de mai multe instituții de-a lungul anilor. În ambele cazuri, astfel de locuri pot fi reasumate și vizitate de publicul numeros care a urmărit emisiunile – concert difuzate în perioada mai – august 2017. Unii dintre cei mai cunoscuți tineri compozitori din România au acceptat provocarea de a compune o lucrare dedicată unuia dintre spațiile propuse: fie Cazinoul din Constanța, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi sau Mănăstirea Chiajna ș.a.
„A fost noutatea principală a acestui sezon să invităm compozitorii să-și lege inspirația de aceste locuri minunate, iar lucrările realizate s-au bucurat de un succes neașteptat în rândul publicului, cu atât mai mult cu cât vorbim despre muzica nouă din aria cultă care se bucură de o audiență ceva mai restrânsă, însă noi sperăm că am reușit, cu acest prilej, să aducem muzica nouă mai aproape de public, promovând, totodată, spații culturale fermecătoare, unele dintre ele mai puțin cunoscute azi”, a declarat Diana Gheorghiu, compozitor și coordonator al mai multor proiecte dedicate compozitorilor.
„A doua provocare majoră pentru compozitori a fost să compună pentru un anumit tip de instrumente, într-un termen limită, piese care să se încadreze și într-o durată limitată. Veți asculta muzică pentru două violoncele, ansamblu jazz, pentru percuție, vioară și mediu electronic, muzică de cameră și chiar cvartet de chitare. Mulțumim partenerilor noștri și în mod deosebit AFCN pentru sprijinul acordat în acest proiect, ” a încheiat Diana Gheorghiu.
Arhiva completă a edițiilor Arts District – Sezonul 2 – poate fi urmărită pe EnjoyTV.ro și pe canalul de YouTube EnjoyTV România unde au fost realizate și transmisii live pe parcursul sezonului.
Lista spațiilor și a compozițiilor create special pentru acest proiect:
ANA MARIA GALEA – Cazinoul din Constanța
„The memory of you”, pentru voce și ansamblu de jazz
SABINA ULUBEANU – Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV)
„A Song of Trains and Love”, pentru vioară și mediu electronic
GABRIEL MĂLĂNCIOIU – Muzeul Brâncovenesc Potlogi
„Rituel du Potlogi”, pentru vibrafon și marimbă
DAN VARIU – Mănăstirea Giulești-Sîrbi (Chiajna)
„Pune Doamne paza gurii mele”, pentru cvartet de coarde
DIANA ROTARU – Vila Golescu din Câmpulung
„LUT”, pentru duo de violoncele
SEBASTIAN ANDRONE – Biserica fortificată din Florești
„1424”, pentru cvartet de chitare
AC Leonte – Biserica fortificată din Mălâncrav
„Trip-tych” pentru voce, vioară și electronice
Sebastian Androne : Lucrarea „1424” a luat ființă în urma dorinței de a sculpta sonor aceste cifre, ca o replică acustică a marcării anului în piatră. Acest lucru se poate realiza prin transferarea cifrelor în muzică, prin echivalarea cantității lor cu semitonuri. Astfel că 1 va fi un semiton (secundă mică), 4 va fi cumulul a 4 semitonuri (terță mare) și 2 va fi cumulul a 2 semitonuri (secundă mare). Structura modală ce reieșea din înșiruirea acestor intervale mi-a stârnit interesul și am decis să denumesc piesa astfel. Cu toate acestea, structura inițială apare o singură dată în piesă, cu un rol relativ secundar. Ea devine, astfel, o scânteie ideatică pentru întreaga lucrare, accentul punându-se pe dimensiunea expresivă, inefabilă a muzicii.
Ana Maria Galea: Invitația UCIMR de a participa în proiectul „Arts District – sezonul 2” a fost pentru mine o provocare pentru că trebuia să compun într-un timp dat iar compoziția trebuia să fie legată de spațiul în care urma să o cânt. Am ales Cazinoul din Constanța pentru că de acel loc mă leagă unele dintre cele mai vechi amintiri, iar prin piesa pe care am scris-o am vrut să exprim puternicele emoții pe care le-am simțit în acel loc. Tonalitatea aleasă, Re minor, cred că exprimă cel mai bine stările de atunci și de acum iar versurile pot avea dublu sens, vorbind în același timp despre o iubire pierdută și despre un spațiu care deși a rămas „de referință” pentru istoria arhitecturii în România , din păcate, a fost uitat, lăsat în trecut. Îmi doresc foarte mult ca această piesă, cândva, să fie înregistrată alături de o orchestră de cameră sau de un ansamblu mai generos.
Diana Rotaru, pe contul său de pe Facebook: „Stiti cum e să dai peste niște interpreți fabuloși care-ți cântă mai bine piesa decât ți-ai imaginat-o tu? Se poate. Și e unul din acele motive pentru care nu aș da «meseria» de compozitor pentru nimic altceva de pe lumea asta mare. Cu toate belelele ei. (…)
Lucrarea «Lut» pentru două violoncele a fost scrisă pentru proiectul Arts District, conceptul fiind de a crea o imagine sonoră a Vilei Golescu din Câmpulung-Mușcel. M-a impresionat cel mai mult parcul terasat, «exotic», care înconjura vila și am pornit de la o imagine vizuală: țâșnirea dinlăuntrul pamântului a vegetației luxuriante și apoi, în mijlocul acesteia, a bijuteriei arhitectonice – vila propriu-zisă.
Articulată în 5 secțiuni, lucrarea începe cu un bocet teluric, un vaier din adâncuri care se tensionează și devine treptat dans energetic fulgerat de jerbe ascendente, urmând ca în secțiunile finale să se ramnifice și să înflorească eterofonic în registrul acut, încremenind într-un coral delicat și luminos («vila»). Macro-forma reprezintă, de fapt, o mare cadență Sol – Do (G – U(t), prima și ultima literă din numele «Golescu»).
Lucrarea se înscrie estetic în zona «folclorului imaginar / imaginat», de o certă influență românească. Titlul «Lut» face astfel aluzie atât la «pământ», cât și la «casa tradițională». Lucrarea este dedicată minunaților membri ai formației Duo Cello Jaya, Ella Bokor și Mircea Marian.”
Despre Arts District
Există spații culturale mai puțin accesibile publicului larg, clădiri istorice ce se degradează sub nepăsare ori locuri care au renăscut grație unor inițiative recente ce merită repuse în circuitul cultural.
Pornind de la toate acestea, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) a continuat seria emisiunilor – concert Arts District prin cel de-al doilea sezon, sub forma unui manifest prin muzică pentru revalorificarea spațiilor de patrimoniu. Proiectul este co-finanțat de AFCN.
În perioada mai – august 2017, tineri muzicieni au pornit într-un itinerariu format din 8 astfel de spații printre care se numără sate cu biserici fortificate, cetăți, palate sau conace cu istorii fascinante, clădiri care au vrut să reziste în ciuda ignoranței epocilor care s-au succedat.
Edițiile Sezonului 2 au fost urmărite până acum de o audiență cumulată de peste 48.000 de vizualizări online, cu o medie de 8000 de vizualizări pentru fiecare ediție, date care contribuie, de asemenea, la creearea premiselor pentru un al treilea sezon.
Despre UCIMR
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.