spot_img

Maşini, cărţi şi fotografii de epocă la Târgul Anticarilor de la Obor

Iubitorii de antichităţi sau de alte „nimicuri” ce păstrează parfumul aparte al altor vremuri sunt aşteptaţi începând de astăzi, 1 octombrie 2010, de la ora 10.00, la cea de-a XII-a ediţie a Târgului Anticarilor organizat de Primăria Sectorului 2 în parcul Obor şi la parterul acestei instituţii. Târgul este deschis în perioada 1- 3 octombrie 2010. Totodată, astăzi se lansează volumul „Templul brâncuşian al iubirii” scris de Nina Stănculescu, Editura Universalia.

Una din atracţiile deosebite ale Târgului este parada maşinilor de epocă ai căror proprietari au ales să staţioneze pentru trei zile în faţa Primăriei Sectorului 2 pentru a da posibilitate vizitatorilor să le admire îndeaproape sau să se fotografieze cu bijuteriile pe patru roţi.

Anticarii români îşi dau întâlnire în sectorul 2 pentru a dovedi că obiectele de valoare şi de calitate răzbat trecerii timpului şi oricăror probleme financiare, dovedindu-şi mereu inegalabila atractivitate şi sfidând criza economică mondială.

În prima zi a Târgului, vineri, 1 octombrie 2010, de la ora 17.00, în sala Pache Protopopescu de la parterul Primăriei Sectorului 2, va avea loc un eveniment cultural deosebit: lansarea cărţii „Templul brâncuşian al iubirii” scrisă de Nina Stănculescu, Editura Universalia. Prezintă editorul Doina Uricariu, alături de criticul de artă Pavel Şuşară, de scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan.

În cele trei zile ale Târgului, până duminică, 3 octombrie 2010, între orele 10.00 – 18.00,  iubitorii de antichităţi, vor putea vizita cele aproximativ 100 corturi amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte 10 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2. Cu toţii vor avea ocazia să negocieze achiziţionarea diverselor obiecte de artă, cărţi, fotografii, mobilier de epocă, costume vechi, numismatică, bijuterii, numeroase alte mărunţişuri fermecătoare.

Oaspeţii Târgului, deopotrivă cumpărători sau doar iubitori de frumos, vor avea şansa redescoperirii unei lumi speciale, plină de parfum aparte, în refrenele muzicii de altă dată, cântată cu multă pasiune de celebrii înaintaşi Jean Mascopol, Zavaidoc, Titi Botez sau  Maria Tănase.

Modelele maşinilor preferate de preşedintele S.U.A., J.F. Kennedy şi de Elvis Presley, vor participa sâmbătă, 2 octombrie 2010, la un circuit bucureştean

Două maşini exclusiviste, de lux, Lincoln şi Cadillac, preferate de cel mai iubit preşedinte american – J.F. Kennedy şi de cel mai renumit star rock – Elvis Presley, vor participa pe data de 2 octombrie 2010, de la ora 11.00, alături de alte exponate la fel de valoroase, la un circuit cu totul special, al maşinilor de epocă ce va lega Primăria Sectorului 2 de Piaţa Obor.

Primarul Neculai Onţanu va conduce ineditul convoi care va pleca din Târgul Anticarilor până la noua Piaţă Obor, gest simbolic menit să facă un arc peste timp, pentru a reaminti celor prezenţi de Oborul de altădată, important punct de comerţ şi de desfăşurare a unor evenimente ce au reunit mii de bucureşteni.

Cele şapte autovehicule parcate în faţa Primăriei Sectorului 2 sunt un Lincoln Continental din anul 1963 – modelul maşinii de suflet a preşedintelui american J. F. Kennedy, similară celei cu care se deplasa în călătoriile oficiale şi identică cu cea în care şi-a pierdut viaţa în atentatul din 1963 din Dallas, un Cadillac Fleedwood din anul 1961, model similar cu cele două exemplare deţinut de regele rock and roll-ului, Elvis  Presley, un Cadillac Deville din anul 1965, un Ford A model Speedster din anul 1912, un Ford T din anul 1914, o Volgă din anul 1968 – modelul preferat al liderilor comunişti, şi o Dacia 1100 din anul 1969.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508