Spectacole de teatru, dezbateri, concerte de muzică folk, ateliere de manufacturat hârtia şi tururi ghidate cu scriitori, muzeografi pentru o zi, acestea sunt câteva dintre evenimentele gratuite oferite de MNLR în săptămâna 21 – 27 august 2017. AgențiadeCarte.ro este partener media și vă prezintă programul evenimentelor.
Marţi, 22 august, de la ora 19.00, MNLR găzduieşte o nouă lectură publică în cadrul proiectului Întâlniri cu prozatoare contemporane. Invitata acestei ediţii este scriitoarea Corina Sabău.
Corina Sabău a publicat două romane, Blocul 29, apartamentul 1 și Dragostea, chiar ea, la Editura Polirom. A colaborat la scrierea scenariului care stă la baza filmului Toată lumea din familia noastră. În prezent, scrie un roman inspirat dintr-un fapt real, petrecut în România anilor ’80. Face parte dintre fondatorii Asociației KOMPATIBIL, înființată în 2017 de un grup de jurnaliști din cadrul Radio România.
Evenimentul face parte dintr-o campanie amplă a Romanian Literature Now, menită să atragă atenția asupra literaturii române contemporane. Seria de întâlniri se va încheia cu o expoziție foto ce va purta semnătura Ema Cojocaru. Invitata următorului eveniment din 29 august este scriitoarea Ana Maria Sandu.
Miercuri, 23 august, de la ora 10.00, la Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia”, echipa de la Moara de Hârtie din Comana îi aşteaptă pe copii la Atelierul de manufacturat hârtia. Copiii peste 6 ani sunt invitați să participe activ în procesul de transformare a hârtiei reciclate în pastă şi, ulterior, în hârtie manuală, înfrumuseţată cu petale, seminţe şi fire de iarbă. Vor afla despre istoria suporturilor scrierii, despre manuscrise, caligrafie şi tiparul manual.
Miercuri, 23 august, de la ora 19.00, MNLR vă invită la o Seară de poezie şi jazz alături de poetul Eugen Suciu, la împlinirea vârstei de 65 de ani, acompaniat de muzica lui Mircea Tiberian (pian) şi Ion Bogdan Ștefănescu (flaut). Evenimentul va avea loc la Green Hours (Calea Victoriei 120) şi va fi prezentat de scriitorul Ioan Groșan.
Invitaţi: Ioan Es. Pop şi Adrian Pârvu.
MNLR organizează joi, 24 august, de la ora 20.00, un nou concert de muzică folk în grădina muzeului din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Invitatul acestei ediţii este Ducu Bertzi. Artistul a descoperit muzica poeziei în localitatea natală, Sighetu Marmației, acolo unde se organiza, la acea vreme, un cenaclu literar. La primul festival de poezie și muzică de la Sighet (1973), a câștigat marele premiu… o valiză. Debutul pe o scenă recunoscută a avut loc în 1976 la Baia Mare, în cadrul manifestărilor organizate de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1985. În peste 30 de ani de activitate a susținut 4000 de spectacole și întâmplări artistice. Are opt albume: „Colinde, Colinde”, „Ducu Bertzi și Florian Pittiș”, „Best of 06”, „Seara de Crăciun”, „Cântece din Maramureș”, „Poveste de iarnă”, „Sufletul meu” și „Dor de ducă”.
Sâmbătă, 26 august de la ora 13.00, în cadrul evenimentului Scriitori contemporani la muzeu, dacă alegeți să vizitați Muzeul Național al Literaturii Române, puteți s-o faceți alături de scriitorul Radu Aldulescu.
Radu Aldulescu s-a născut pe 29 iunie 1954, în Bucureşti. A debutat în 1993 cu „Sonata pentru acordeon”, roman care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: „Amantul Colivăresei” (Premiul Editorilor din România, 1995; roman tradus în limba franceză la Éditions des Syrtes, 2013), „Îngerul încălecat”, „Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare”, „Proorocii Ierusalimului” (roman tradus în limba maghiară la Napkut Kiado, 2013), „Mirii nemuririi” (Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române pe anul 2006), „Ana Maria şi îngerii”, „Cronicile genocidului” (Premiul „Augustin Frăţilă“ şi Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2012 la Colocviul Romanului de la Alba Iulia; romanul a fost tradus în limba maghiară la Napkut Kiado, 2016) şi „Istoria Regelui Gogoşar” (Premiul Revistei „Familia”, 2015). A scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia, 1998.
Intrarea la toate evenimentele este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, Agenţia deCarte.ro, publicația on-line IQool.