Marți, 15 august 2017, de la ora 16:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține un concert în Biserica Ursulinelor din Sibiu. Recitalul ansamblului coral face parte din cea de-a șaptea ediție a Festivalului „Classics for Pleasure”, care se desfășoară la Sibiu, în perioada 14-16 august 2017. Pentru această ocazie, membrii Corului Madrigal au pregătit un program cu lucrări religioase și laice din repertoriul românesc și internațional. Concertul de la Sibiu încheie seria recitalurilor susținute de Corul Madrigal în această vară în mai multe așezăminte religioase din țară. Pe 2 iulie, membrii Madrigalului au concertat în Biserica Ortodoxă din Prejmer (jud. Brașov), cu ocazia sfințirii lăcașului de cult, iar pe 14 iulie, ansamblul coral a cântat în Biserica Evanghelică din Cristian (jud. Brașov), în cadrul celei de-a patra ediții a C’Art Fest – Cristian International Art Festival.
„Suntem o prezență familiară la acest eveniment cultural deosebit. Ne bucurăm să concertăm din nou în cadrul Festivalului <<Classics for Pleasure>> și așteptăm cu nerăbdare reîntâlnirea cu publicul sibian și de pretutindeni, care participă cu mult entuziasm la concertele și evenimentele pregătite de organizatori„, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Festivalul „Classics for Pleasure”, organizat de Asociația Elite Art Club UNESCO, se află în acest an la cea de-a șaptea ediție. Evenimentul de înaltă ținută artistică aduce an de an în atenția publicului muzica cultă – pornind de la muzica de operă pentru copii până la muzica clasică – în interpretarea unora dintre cei mai apreciați muzicieni ai momentului.
Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.