Scriitorul Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, a fost, la începutul acestui an, timp de 9 zile, într-o călătorie de documentare în fermecătorul oraş Baku, la invitaţia Fundației Heydar Aliyev, pentru a scrie o carte. AgenţiadeCarte.ro a aflat în exclusivitate de la Horia Gârbea că noua sa carte va purta titlul “Azer – Focul viu”.
Cultura azeră este străveche, religiile antechristice de pe teritoriul actual şi părţile cedate sau căzute în stăpînirea altora fiind tengrinismul (de la zeitatea Tengri), şi zoroastrismul, strîns legat de cultul focului, inevitabil într-un loc în care focul iese din pămînt de la sine, mai precis gazul natural care se aprinde. Se pare că, în ceea ce priveşte cultul focului şi implicit al soarelui, caucazienii de sud l-au exportat în Egiptul antic şi însuşi numele oraşului Baku apare în Cartea morţilor egipteană. A urmat creştinismul, Azerbaijan fiind prima ţară care l-a adoptat ca religie de stat după ce însă propăvăduitorul ei, Sf. Apostol Bartolomeu, a fost martirizat chiar acolo unde oficia, într-un loc pe care l-am văzut, la doi paşi de Turnul Fecioarei, în anul 71 al Erei Christice. Dar influenţa şi ocupaţia triburilor turcice, începînd cu secolul VIII, atestată şi de moscheele milenare vizibile şi azi din Ihari Şeher (Oraşul Vechi, literal Oraşul Interior), au impus islamismul şi limba, rămasă şi azi o limbă turcică, foarte interesantă, cu alfabet latin în prezent, aglutinantă, fără genuri şi fără plural cînd numeralul îi ţine locul, asemeni limbii turce contemporane.
Cultura azeră ce se oferă călătorului cu ospitalitate orientală – cinstirea musafirilor fiind o regulă imuabilă în Azerbaijan – trece şi prin papilele gustative. Bucătăria azeră conţine, ca un relicvariu, reţete vechi de secole dintre care 90 numai pentru plov (pilaf) şi cîteva zeci pentru dolma (sarma, umplutură), aceasta devenind chiar un brand disputat. Li se adaugă dulceţurile de tot felul precum cele de vinete, roşii sau dude, merele pădureţe şi prunele verzi murate, zecile de kebaburi, supele tradiţionale între care crema de linte e la mare preţ şi, cu dreptate, berbecul copt în cocă şi puiul copt la puţ, variantă originală de ţest vertical, cu focul jos şi pasărea atîrnată deasupra, în miezul unui ev aprins (lut încins) pînă la topirea oaselor, dar răcită ulterior cu vin roşu. Vinul azer, în special cel roşu e remarcabil. Despre sturioni şi icrele lor ar fi şi mai multe de spus. Despre coniacul local Sultan Ismail, un sultan care a fost şi poet, dimpotrivă, cuvintele sînt prea puţine.
Despre toate acestea şi despre multe altele veţi putea citi în volumul pe care îl pregătesc şi care va fi intitulat „Azer – Focul viu”. Mulţumesc Fundaţiei Heydar Aliyev care mi-a oferit posibilitatea de a mă documenta în amănunt asupra trecutului şi prezentului Ţării Focurilor.
Horia Gârbea
