spot_img

Regizorul Krzysztof Warlikowski, invitat la Festivalul Naţional de Teatru 2010

Renumitul regizor polonez Krzysztof Warlikowski a confirmat că va veni la Bucureşti, cu spectacolul “Dibuk” după textul clasic al lui Solomon An-ski şi  nuvela contemporană a Hannei Krall. După premiera de la Avignon din 2003, spectacolul s-a jucat la International Theatre Festival DIALOG în Wroclaw, Polonia, la Hebbel Theatre din Berlin, Bouffes du Nord, Paris, iar în 2004 a fost invitat la BAM Next Wave Festival din New York. În vara lui 2008, spectacolul a ajuns şi la Festivalul de la Edinburgh, iar în septembrie acelaşi an a fost prezentat în cadrul Festivalului din Israel, printre evenimentele care au marcat Anul Polonez în Israel 2008-2009. FNT 2010, ajuns la cea de a XX-a ediţie, va avea loc în perioada 30 octombrie – 7 noiembrie 2010.

Despre teatrul lui Warlikowski, unul dintre cei mai apreciaţi tineri regizori europeni ai momentului, distins în 2008 cu Premiul Noi Realităţi Teatrale, eseistul George Banu a scris în prefaţa cărţii “Théâtre Ecorché” editată de Actes Sud: ”Teatrul lui Warlikowski se focalizează pe problema tinereţii confruntate cu dezastrele şi deziluziile lumii. El pune în scenă destinul îngerilor decăzuţi, scenariul prăbuşirii. (…) Supravieţuirea pare interzisă pentru aceşti eroi lipsiţi de puritate şi aflaţi în căutarea dragostei: eşecul îi înalţă. Ei sunt inadaptabili, ei îşi ard aripile în pofida dorinţei lor de a atinge ceea ce le lipseşte. Va exista întotdeauna ceva absent care ne chinuie… şi doar prin durere ei mai pot spera să umple această absenţă. Iată bazele acestui liric modern”.

Spectacol este programat la Sala Mare a TNB: marţi, 2 noiembrie 2010, ora 20.00 şi miercuri, 3 noiembrie 2010, ora 18.00. Cei care vor să-l întâlnească personal pe cunoscutul regizor o pot face miercuri, 3 noiembrie 2010, de la ora 13.00, la Fundaţia Löwendal (P-ta Gh. Cantacuzino nr. 1, Bucureşti) unde va avea loc o conferinţă specială cu participarea lui Krzysztof Warlikowski, a teoreticianului şi criticului de teatru George Banu şi a autorului volumului “Théâtre Ecorché”, criticul de teatru polonez Piotr Gruszczynski.

Cu ocazia primei veniri în România a lui Krzysztof Warlikowski, Fundaţia Culturală ”Camil Petrescu” va lansa versiunea în limba română a volumului „Théâtre Ecorché”, cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti şi al Festivalului Naţional de Teatru.

Întreg evenimentul a fost realizat cu generosul sprijin şi asistenţa permanentă a echipei Institutului Cultural Polonez la Bucureşti.

Începuturile lui Krzysztof Warlikowski în teatru sunt legate de doi mari regizori contemporani. La Școala de stat de teatru din Cracovia l-a întâlnit pe Krystian Lupa, care l-a încurajat să-și dezvolte individualitatea și să-și caute propriile modalități de exprimare artistică. Cel de-al doilea este Peter Brook care, după ce i-a văzut o adaptare a lui Warlikowski după Dostoievski, l-a invitat la Viena la un workshop de regie. Mai târziu, Warlikowski a fost asistentul acestuia la spectacolul “Impresiile lui Peleas » de Claude Debussy, la Bouffes du Nord, Paris (1992).

De atunci, Krzysztof Warlikowski a montat texte de Shakespeare („Hamlet”, „Furtuna”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Pericle”, „Macbeth”) şi teatru antic, dar și piese de Bernard-Marie Koltès („Roberto Zucco” şi „Cheiul de vest”), Sarah Kane („Purificare”), Tony Kushner („Îngeri în America”), Hanoch Levin („Krum”).

Printre premiile câștigate de Warlikowski amintim: în 2002, pentru „Purificare”, premiul pentru cea mai bună piesă străină al Sindicatului francez al criticilor de teatru; în 2006 la Moscova, pentru „Krum”, Premiul Meyerhold pentru cel mai bun regizor european, iar în 2008 Premiul Europa – Noi Realităţi Teatrale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508