Vineri, 23 iunie 2017, de la ora 17:00, la Librăria St. O. Iosif din Brașov, va avea loc lansarea noului roman al scriitorului și istoricului Marius Oprea, ”Neasemuita Istorie a Imperiului Român de Răsărit”, apărut recent la editura Polirom. Vor prezenta volumul, alături de autor, Adrian Lăcătuș și Dan Țăranu.
Marius Oprea (n. 1964, Tîrgovişte) este unul din scriitorii afirmați în cadrul „Grupului de la Brașov” (alături de Simona Popescu, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu). A studiat istoria la Universitatea din Bucureşti şi este autorul unei teze de doctorat cu tema „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)”. În 2005 a creat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l-a condus pînă în 2010. A publicat numeroase articole şi lucrări despre istoria Securităţii, care au apărut în presă sau au fost incluse în culegeri de studii şi publicaţii academice. Cîteva dintre cărțile sale: Solo de trambulină (poeme, 1999), Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (1949-1989) (2002, premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru cea mai bună carte de istorie a anului); Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Braşov (în colab., 2002); Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică (coord., 2002); Chipul morţii: dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului (2006); Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii (1948-1964) (2008); Adevărata călătorie a lui Zahei — Vasile Voiculescu și taina Rugului Aprins (2008), Şase feluri de a muri (2009, premiul revistei Observator cultural); Turma păstorului mut (roman, 2016).