Joi, 30 septembrie 2010, ora 10:00, la sediul Institutului Naţional de Cercetare–Dezvoltare pentru Inginerie Electrică din Bucureşti (ICPE–CA), are loc evenimentul “Ziua Porţilor Deschise”.
Evenimentul își propune creșterea vizibilităţii rezultatelor reale ale cercetării, promovarea culturii inovării și a celor mai importante transferuri tehnologice și nu în ultimul rând, apropierea mediului academic de mediul economic. În acest sens, la eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai
Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Știinţifică, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, Academiei Române, Consiliului pentru Inovare, Patronatului Cercetării și Proiectării din România și reprezentanţi ai unor societăţi comerciale.
Având în vedere faptul că stimularea activităţii de cercetare, dezvoltare, inovare reprezintă o soluţie viabilă în depășirea crizei economice, institutul își va expune oferta de produse și servicii și totodată, va prezenta cele mai recente rezultate obţinute în cadrul proiectelor de cercetare. De asemenea, institutul va expune și raportul de activitate al anului 2009.
Tot cu această ocazie, în intervalul orar 10-15, se va putea vizita institutul, laboratoarele dotate cu aparatură de ultimă generaţie, iar tinerii prezenţi vor putea face experimentări în cadrul unui “Laborator public”, sub atenta supraveghere a personalului calificat din institut. De asemenea, invitaţii vor putea viziona o expoziţie foto-video cu tematică știinţifică.