spot_img

Noaptea Muzeelor 2017: aproape 13.000 de vizitatori la Muzeul Municipiului București

Sâmbătă, 20 mai 2017, de Noaptea Muzeelor, aproape 13.000 de vizitatori au participat la evenimentele speciale și au vizitat expozițiile din cele 9 muzee și case memoriale din structura Muzeului Municipiului București (MMB), deși vremea a fost instabilă. Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu și Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” au putut fi vizitate până la ora 04:00, celelalte obiective având program până după miezul nopții.

Iubitorii astronomiei au avut ocazia de a vizita Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, proaspăt renovat, care a revenit la Noaptea Muzeelor după o perioadă de absență. Casa Filipescu-Cesianu a participat anul acesta cu Muzeul Vârstelor, primul muzeu de antropologie urbană din România, inaugurat în decembrie 2016.

Expoziții inedite, precum „Mașinile lui Leonardo da Vinci”, „Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic”, „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?” (Palatul Suțu ), „Fraţii Minovici – Pionierat medical și univers spiritual” (Muzeul Nicolae Minovici), „Obiecte preistorice din colecţia Severeanu” sau „Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi” (Muzeul George Severeanu) au adus o nouă perspectivă culturală și au dezvăluit din secretele altor timpuri.

Anul acesta, Muzeului Municipiului București a organizat, în premieră, evenimente speciale la toate cele 9 instituții culturale aflate în componența sa. Pe lângă expoziții, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie și muzică, statui vivante și re-enactment istoric.

După programul Nopţii Muzeelor, pe 21 mai 2017, la Casa Filipescu-Cesianu se vizitează doar expoziția „În apropierea sfinților – Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – corpul Lapidarium, între orele 10.00-18.00, iar accesul se face pe bază de bilet (5 lei bilet întreg, 2 lei bilet cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, grupuri organizate).

Tot pe 21 mai 2017, după Noaptea Muzeelor, la Palatul Suțu se pot vizita doar expozițiile temporare aflate la parterul instituției, între orele 10.00-18.00: „Mașinile lui Leonardo da Vinci” (20 lei bilet întreg, 10 lei bilet cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, grupuri organizate), „Vindecări miraculoase – Theodor Pallady” și „Fotografii din Bucureştiul interbelic marca Ebner”(5 lei bilet întreg, 2 lei bilet cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, grupuri organizate).

Pentru expoziția „Fotografii din Bucureştiul interbelic marca Ebner”, 21 mai 2017 este ultima zi de vizitare.

Detalii despre evenimentele organizate de Muzeul Municipiului București:  www.muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

***

Expoziții deschise la:

Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr.2), marți – duminică, orele 10.00 – 18.00

  • Pinacoteca Bucureştiului – un proiect interbelic
  • Mașinile lui Leonardo da Vinci
  • Vindecări miraculoase – Theodor Pallady
  • Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?
  • Timpul orașului

Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00

  • Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute
  • În apropierea sfinților – frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani (Lapidarium)

Muzeul de artă populară Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1), miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00

  • Fraţii Minovici – pionierat medical şi univers spiritual
  • Semne și simboluri – Viziuni apophenice în domeniul fractalic

Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26), marţi – duminică, orele 10:00-18:00

  • Obiecte preistorice din colecţia Severeanu
  • Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi

Vizitați și:

Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck (Str. Vasile Alecsandri nr.16), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00

Muzeul Victor Babeș (Str.Poet Andrei Mureşanu 14A), marți – duminică, orele 10:00-18:00

Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38), marți – duminică, orele 10:00-18:00

Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8), miercuri – duminică, orele 10:00-18:00

Participați la:

Observații astronomice și prezentări de Planetariu (Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Bd. Lascăr Catargiu nr. 21)

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508