spot_img

10.000 de spectatori au participat la Cantus Mundi Fest, cel mai mare eveniment de Ziua Europei în București

10.000 de spectatori au participat ieri la Cantus Mundi Fest, în Parcul Tineretului din București, cel mai mare eveniment de Ziua Europei, organizat de Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior, având ca partener Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Peste 45 de coruri din Programul Național Cantus Mundi, 6 ansambluri instrumentale și peste 1500 de copii au cântat alături de artiștii cei mai îndrăgiți ai momentului: Loredana, Andra, Feli, trupele TAXI și VUNK, Nicu Alifantis & ZAN, Ducu Bertzi & Friends și Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu.

Cantus Mundi Fest a început încă de dimineață, cu cântecele vesele ale corurilor de copii din Programul Național Cantus Mundi. Între orele 11:00 și 18:00, pe scena mică din Parcul Tineretului au cântat peste 1500 de copii de la grădinițe și școli din București și din țară. Programul dedicat Zilei Europei a fost completat de scurte recitaluri susținute de ansambluri instrumentale și formații Simfonia Mundi din capitală și din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Covasna, Galați, Maramureș și Vrancea. În paralel, copiii și tinerii care au venit în Parcul Tineretului s-au distrat și au petrecut momente frumoase la numeroasele ateliere de creație organizate pe aleea principală. Cei mici s-au bucurat de întâlnirea cu un magician, de atelierele de desene 3D, de jocul cu baloanele de săpun, pictură pe față, modelaj de baloane, pictură ebru și pictură cu degetele, în timp ce copiii mai mari și-au pus la încercare îndemânarea cu jocul Kendama și și-au testat echilibrul pe plăcile FreeWheel. Cei care au dorit să păstreze o amintire de la Cantus Mundi Fest și-au făcut fotografii la minut la punctul foto gratuit instalat în parc.

Sărbătoarea care a marcat ziua unității europene a continuat seara cu un spectacol impresionant de muzică pop, rock și corală. Cantus Mundi Show a reunit pe scena mare din Pacul Tineretului invitați speciali, care au cântat alături de coruri de copii și tineri din Programul Național Cantus Mundi. Publicul a fredonat, alături de artiști, melodii cunoscute interpretate de Ducu Bertzi & Friends, Nicu Alifantis & ZAN, Feli, trupele TAXI și VUNK. Andra a interpretat câteva dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, dintre care “Iubirea schimbă tot” a fost cântat alături de corurile “Augustin Bena”, “Sunetul Muzicii”, “Cor cu Dor”, “Belka Strelka” și Corul Liceului Teoretic “Gheorghe Lazăr” din Pecica. Seara a continuat cu un mini recital al Loredanei, care a încântat publicul cu melodii interpretate alături de corurile “Apulum”, “Veverițele Năzdrăvane”, “Belka Strelka” și Corul Colegiului Național “Teodor Neș” din Salonta. Evenimentul s-a încheiat cu recitalul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, care a interpretat o suită de cântece tradiționale din repertoriul românesc. Momentul culminant al serii a fost intonarea imnului comunității europene – “Odă Bucuriei”, de Ludwig van Beethoven – împreună cu peste 900 de copii din corurile Cantus Mundi din România, care au urcat pe scenă alături de Corul Madrigal.

Data de naștere a proiectului european, 9 mai 1950, marchează declaraţia istorică a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, la care ulterior au aderat și multe alte state de pe continent.

Teatrul Excelsior este o instituție de cultură înființată în 1990, la inițiativa maestrului Ion Lucian, aflată din 1999 în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Având spectacole adresate copiilor și tinerilor cu vârste între 3-18 ani, Teatrul Excelsior contribuie la educarea și transformarea acestui segment de public, încurajându-i implicarea în viața culturală. Prin seria de evenimente organizate în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, Teatrul Excelsior contribuie la crearea mediului propice dezvoltării personale prin manifestarea laturii artistice a tinerilor din capitală și din țară.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii – Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. Obiectivul Programului este ca în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să existe coruri în fiecare școală din România.

Video: Imnul Europei, transmis live pe scena Cantus Mundi Show

Video: Imnul Cantus Mundi, transmis live pe scena Cantus Mundi Show

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508