Până la 28 aprilie 2017, tinerii muzicieni români cu vârsta sub 21 de ani pot participa la preselecția pentru ”European Music Campus Orchestra 2017” – un proiect al Festivalului de la Grafenegg, Austria, și al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. Institutul Cultural Român promovează acest proiect în calitate de partener al EUYO (din anul 2010). Cei selectați să facă parte din ”European Music Campus Orchestra” vor avea ocazia să participe la ”European Music Campus” de la Grafenegg, între 29 iulie şi 12 august 2017, unde vor repeta alături de Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), vor studia împreună cu muzicieni și profesori de prestigiu, vor cânta alături de alți tineri talentați în cadrul ”European Music Orchestra 2017”, vor putea asista la concertele de vară de la Grafenegg şi ale EUYO și vor lua parte la activităţi de socializare, ce includ și o vizită ghidată la Viena.
European Music Campus este un centru pentru tinerii muzicieni talentaţi din Europa. Campusul, creat în jurul rezidenţei Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO) la Grafenegg, se află în inima Europei, în apropiere de Viena, pe domeniul idilic de la Grafenegg, unde se află numeroase spații performative. Campusul funcţionează pe perioada concertelor de vară şi a Festivalului de la Grafenegg.
În urma preselecțiilor organizate în luna mai a anului trecut, patru tineri muzicieni români – Antonia Mihalca (vioara), Ada Torge (violă), Valentina Panca (violă) și Andrei Aiordăchioei (corn) au fost selectați in European Music Campus Orchestra 2016.
Iniţiat în anul 2014, ca parte a proiectului Towards 2020, finanţat prin programul Europa Creativă, European Music Campus este un parteneriat unic între Grafenegg şi EUYO ce îşi propune să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi încercarea de a vedea în ce mod dezvoltarea abilităţilor orchestrale ar putea ajuta la sustenabilitatea Europei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cum pot fi create noi locuri de muncă pentru tinerii muzicieni europeni.
Pentru a putea participa la selecţie, candidaţii trebuie să fie de nivel mediu/avansat, pre-Conservator și Conservator, să aibă cel mult 21 ani de ani şi să cânte la unul din următoarele instrumente:
Vioară – 15 locuri disponibile
Violă – 6 locuri disponibile
Violoncel – 4 locuri disponibile
Contrabas – 2 locuri disponibile
Flaut – 1 locuri disponibile
Oboi – 1 locuri disponibile
Fagot – 2 locuri disponibile
Corn – 2 locuri disponibile
Membrii European Music Campus Orchestra (EMCO) vor repeta la Grafenegg sub îndrumarea tutorilor EUYO, inclusiv a Directorului de repetiţii EUYO, Peter Stark, şi a foştilor membri ai orchestrei, şi vor pregăti un concert împreună cu EUYO, sub bagheta dirijorului principal EUYO Vasili Petrenko.
Cazarea (în camere duble, în oraşul Krems an der Donau, aflat în apropiere, unde vor sta şi membrii EUYO), transportul intern, masa şi pregătirea muzicienilor sunt asigurate de European Music Campus. De asemenea, în măsura disponibilităţii, vor fi oferite bilete la evenimentele şi concertele din cadrul Festivalului de la Grafenegg.
Muzicienii selectaţi trebuie să sosească sâmbătă, 29 iulie 2017, prima zi de repetiții este duminică 30 iulie 2017,iar data de întoarcere va fi 13 august 2017. Participanții selectați vor suporta costul transportului internațional (până la Viena și retur).
ÎNSCRIERE
Cei interesaţi trebuie să trimită o înregistrare video, de minimum 2 şi maximum 5 minute, a extraselor de mai jos, împreună cu o piesă solo la alegere.
Vioară – Brahms, Simfonia nr. 4; Mozart, Simfonia nr. 39
Violă – Şostakovici, Simfonia nr. 5; Mendelssohn, Visul unei nopţi de vară
Violoncel – Brahms, Simfonia nr. 2; Beethoven, Simfonia nr. 8
Contrabas – Beethoven, Simfonia nr. 9; Mozart, Simfonia nr. 40
Flaut – Beethoven, Uvertura Leonora nr. 3; Stravinski, Jeu de Cartes
Oboi – Rossini, Scara de mătase; Ceaikovski, Simfonia nr. 4
Fagot – Haydn, Simfonia; Brahms, Concertul pentru vioară
Corn (high) – Brahms, Simfonia nr. 2; Mahler, Simfonia nr. 9
Corn (low) – Beethoven, Simfonia a 9-a; Strauss, Don Quijote Variation VII (corn 2) şi Variation VIII (corn 6)
Partiturile pot fi descărcate de aici: http://www.euyo.eu/apply/auditions/orchestral-extracts/
Fișierele video trebuie trimise prin wetransfer la christina[at]euyo.eu. De asemenea, fişa de înscriere ataşată, completată, trebuie trimisă prin e-mail, către Christina Hemmer, EUYO Projects and Orchestra Manager, christina[at]euyo.eu. Data limită: 28 aprilie 2017.
Pentru întrebări şi detalii suplimentare: irina.iacob@icr.ro.
***
EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Prin concertele şi turneele susţinute în întreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual preselecţii în fiecare ţară, membrii actuali ai orchestrei trebuind să se prezinte la preselecţii pentru a-şi păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului. Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.