La 14 martie 1854, în urmă cu 163 de ani, s-a născut Alexandru Macedonski, poetul vizionar care a avut curajul să insufle primele demersuri de pionierat în modernizarea literaturii române. „A scris în vers liber înainte să existe termenul, a scris SF înainte să apară genul consacrat, a scris un scenariu de film înainte să se afirme cinematografia în lume (1911), a scris despre sublim şi despre simţuri când literatura noastră era doar descriptivă. A inovat în tehnică narativă printr-un roman poetic, senzual şi interdisciplinar; a condus sugestia poetică până la esenţe prin arta simbolismului, devenind primul scriitor român care se inspiră din viaţa vibrantă a oraşului și a trăirilor intelectuale. A scris o literatură «aşa cum alta n-a mai fost» şi i-a reuşit pe deplin. Alexandru Macedonski a fost un etalon de eleganţă şi nonconformism, un spirit boem, un estet îndrăgostit de viaţă, un om al epocii sale, un optimist irecuperabil care şi-a pus toată încrederea în generaţiile următoare. A fost un iscusit manager cultural care a condus o revistă şi o societate cu mii de membri, un om de ştiinţă, un spirit altruist, un om care credea în solidaritate, în tot ce e sublim şi nobil. Un om care credea în iertare, în iubire. Pentru toate aceste lucruri, Macedonski trebuie recitit.”- Irina Macedonski
„Poezia nu va fi decât muzică şi imagine, aceste două sorginţi ale ideii.”
„Poezia, artele, precum şi preţuirea lor, depind exclusiv de acuitatea simţuală, căci numai ea este creatoare în domeniul intelectual.”
„O literatură trebuie să inoveze dacă vrea să trăiască şi să fie puternică.”
O nouă receptare, dincolo de clișee, pe Facebook
Dincolo de prejudecățile literare și descrierile de manual, literatura lui Macedonski invită azi la o recitire onestă, cu o privire limpede, actuală. Pe pagina de Facebook dedicată lui Alexandru Macedonski vor fi publicate începând de azi opiniile cititorilor actuali, cu o nouă receptare, dincolo de clișee. Cititorii săi sunt inivtați să trimită pe pagina de Facebook câteva rânduri despre o lectură nouă din opera sa.
„M-am întrebat ce înseamnă pentru mine Macedonski, încercând să mă delimitez de canoanele și clișeele criticii și ale istoriei literare (…) Să las la o parte considerentele etice, afinitățile și animozitățile, costumul alb de la Literatorul și ritualul admiterii în cenaclu. În definitiv, de ce inițierea în artă nu ar impune o formă de purificare spirituală? Ce este pentru mine Macedonski? Este haloul de sunete și culori de dincolo de ură. Este starea poetică pură, a grației (…)” Emilia Tănase
Cine este Alexandru Macedonski?
Când vorbim despre scrisul lui Macedonski, amintim de „cosmpopolitismul” macedonskian, de temperamentul său creativ şi aplecat către experiment literar, aflat într-o permanentă căutare pentru găsirea unui limbaj poetic ideal, capabil să întreacă prin formă şi conţinut… însuşi sublimul aflat în stare latentă în natură – privit aşa, Macedonski poate fi comparat cu Baudelaire şi tema „paradisurilor artificiale,” atât de prezentă în literatura franceză.
Pe de altă parte, aceleaşi preocupări îl pot compara cu un om de ştiinţă din secolul XIX englez, mereu atent să colecţioneze în „laboratorul” său literar tot ce este „metal preţios” şi să-l sintetizeze în arta poetică, transformându-l, aşadar, într-un obiect de artă, „altul cum n-a mai fost.”
Întocmai această preocupare, aşadar, demnă de a fi asociată cu cea a unui vizionar, face din Macedonski „cel mai reprezentativ scriitor român pentru secolul al XIX-lea” (Mircea Anghelescu). Pentru că nici un alt scriitor român nu a experimentat cu toate formele literare existente în secolul al XIX-lea, dintre cele mai vechi sau mai noi, devenind, totodată, primul teoretician literar al literaturii noi, care susţine inclusiv conferinţe de popularizare a ştiinţei.
Macedonski a publicat poeme paşoptiste (amintind de Heliade-Rădulescu), anticipaţie (fiind comparat în presa franceză cu Jules Verne), texte în spirit naturalist, poezie simbolistă, poeme scrise în forme incipiente de modernism literar (care au încurajat debutul unor scriitori precum Bacovia, Arghezi, Minulescu, Tudor Vianu şi apariţia ulterioară a unor autori precum Ion Barbu, Nichita Stănescu), proză la persoana I, proză erotică, memorialistică, texte mistice, întreţesute cu numeroase teorii ştiinţifice, iar ca o recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, în anul 1907 a fost primit ca membru în Societatea Astronomică Franceză. De asemenea, în anul 2006, mai aproape de zilele noastre, Alexandru Macedonski a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Pentru unii cercetători, Alexandru Macedonski este un poet simbolist, precursor al SF-ului românesc, pentru alţii este romantic prin excelenţă, pentru alţii devine primul autor român care a propus sincronizarea literaturii române cu cea europeană, cu 50 de ani înainte de iniţiativa lui Eugen Lovinescu și Camil Petrescu. Îi datorăm, aşadar, lui Alexandru Macedonski un rol foarte important în evoluţia culturii şi literaturii române, un motiv solid pentru recuperarea acestei „memorii pierdute” pentru că, fără urmă de îndoială, opera lui rămâne o parte semnificativă din patrimoniul nostru identitar.
Mihai – Daniel Gheorghe: „Spre neşansa lui Alexandru Macedonski, tocmai această plurivalenţă a activității sale l-a condus la un dezechilibru între propriu-i destin şi lumea contemporană, care nu a ştiut să gestioneze o astfel de prezenţă în mijlocul ei. Şi, poate, nici critica literară de după 1920 nu a reuşit să împace toate aceste preocupări pentru a da un verdict favorabil în privinţa lui Alexandru Macedonski, preferând să-1 ocolească de cele mai multe ori. Ar fi, evident, exagerat să spunem că a fost un martir, însă, cu siguranţă, a fost un om care a sacrificat totul pentru ideile sale estetice, un om care a trecut demn prin viaţă şi a intuit foarte bine viitorul său în istoria literaturii.”
