Joi, 9 martie 2017, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Gong din Sibiu (Strada Alexandru Odobescu nr. 4), va avea loc o nouă ediție specială Round Table România. Invitați: Dan și Lia Perjovschi, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din arta contemporană. Despre filosofia și viziunea lor de lucru vom afla din dialogul purtat cu jurnalistul Oana Ciucă Lázár. Ca de fiecare dată, dialogul protagoniștilor va fi completat de intermedii artistice live. La această ediție vor concerta Ad Hoc – formația de chitară acustică formată din muzicieni cu vârste de la 6 la 60 de ani, cu elevi din școlile generale și liceele din Sibiu, formație cu repertoriu propriu și reorchestrări, condusă de Marius Brad. Va mai concerta Banda CPO formată și pregătită de Radu Popescu și Marius Ciprian Oancea, compusă din copii de la centrul de plasament din Orlat – vor cânta standarde jazz.
Evenimentul va fi transmis în direct pe www.EnjoyTV.ro.
Intrarea este liberă, iar accesul în sală se va face pe baza unei rezervări la Teatrul Gong, la adresa ticketing@teatrulgong.ro
Inițiat de UCIMR în toamna anului 2015, proiectul spectacolelor – conferință Round Table însumează până în prezent 29 de evenimente, cu zeci de mii de vizualizări pe internet. Începând cu acest sezon, Round Table se va desfășura după un format itinerant, cu ediții în București, Brașov, Sibiu și Târgu-Mureș, nelipsind intermediile artistice live. Cu acest prilej, organizatorii au completat numele proiectului, devenind Round Table România.
Primii invitați ai Sezonului 4 au fost Judith State, Horia Mihail, Irina Sârbu și Nicu Mihoc (cu ediții disponibile integral pe YouTube), iar următoarele evenimente pregătesc ediții dedicate artiștilor: Ionuț Bogdan Ștefănescu (16 martie, online), Luiza Zan (23 martie, București) și Tiberiu Soare (30 martie, București).
„Programul Round Table România urmărește, și în acest sezon, promovarea artiștilor români ce s-au făcut remarcați pe scenele internaționale, printr-un efort de redobândire a unei mentalități frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale românești.” – Valentina Sandu – Dediu
Despre Dan și Lia Perjovschi
Lia şi Dan Perjovschi sunt născuți în acelaşi an, 1961, în Sibiu. Se cunosc încă din copilărie. Au absolvit Liceul de Artă din Sibiu, în 1980. Între 1985-1990 au locuit la Oradea – unde au primit „repartiție” şi între 1990-2010 la Bucureşti. Sunt legați de destin, așa cum singuri mărturisesc, și de o „poveste artistică”. Din 2010 locuiesc la Sibiu, într-o clădire cu rol de bibliotecă, depozit, atelier, arhivă. Acest „spatiu” este, în același timp, căminul lor, dar şi un „muzeu” care găzduieşte proiectele Liei de cercetare şi educaţie artistică – și toate acestea poartă numele de „Arhiva de artă contemporană/Muzeul cunoaşterii”.
Cei doi se numără printre cei mai cunoscuți români peste hotare în domeniul artei contemporane. Au la activ peste o mie de expozii în principalele muzee şi centre de artă contemporană: „MOMA” New York, „Tate Modern” Londra, „Centre Pompidou” Paris, „MACBA” Barcelona, „Muzeul Vanabbe” Eindhoven, „Moderna Museet” Stockholm, „Kiasma” Helsinki, „Moderna Galerija” Ljubljana, „Lenbachaus” Munchen, „Kunsthalle”.
Lia Perjovschi, pe lăngă activitatea artistică, este și un renumit critic de artă contemporană. Ea este curatorul „Muzeului Cunoașterii” – un proiect despre evoluția și istoria umanității în raport cu arta – iar arta ei este, în primul rând, o artă de cercetare – pe care o definește ca fiind „o tatonare a oricărui punct din Universul nostru mic sau mare. Dacă ar fi să fac o istorie a artei pe scurt, aş spune aşa: s-a născut în peşteri. A fost un act creativ legat de viaţă. Au inventat focul şi dintr-o dată şi-au văzut siluetele proiectate pe pereţi. Şi nu era destul să deseneze silueta, ci vedeau poate şi ceva mai mult. Iată deci, au răspuns la o chestie pe care o trăiau”. La aceste lucruri se adaugă curiozitatea, imaginagia, inventivitatea, curiozitatea și flexibilitatea gândirii care, toate la un loc, generează originalitatea.
De când a început – în anii ’90 – colecția Muzeului a crescut an de an. Lia se mândrește cu o colecţie de globuri, de obiecte în formă de glob sau cu imaginea Globului pământesc. Alături de această colecție se găsește arhiva/biblioteca şi o altă colecţie care cuprinde obiecte cumpărate din muzeele din lume. Toate acesta au ca scop un proiect de cercetare interdisciplinară, de recuperare a memomoriei artistice. La unele vernisaje sunt expuse părți din aceste colecții care vorbesc atât despre „om” cât și despre „omenire”.
Dan Perjovschi a primit numeroase premii – în 2002 premiul „Henkel” pentru desen contemporan, în 2013 premiul „Artslink New York”, în 2016 premiul „Artist-Citizen” și „Rosa Schapire Prize”. Alături de Lia a fost distins cu premiul „European Cultural Foundation Princess Margaret”, în 2012. Despre sine vorbește rar, iar când face acest lucru spune – „Eu vorbesc prin desenele mele”. Mărturisește că nu s-a împăcat cu pictura – dar a iubit mereu desenul. Arta sa a fost confundată de necunoscători cu graffitti-ul, pentru că foarte puțini înțeleg fusion-ul de elemente amestecate din spatele unui desen cu „mesaj”. Artiştii Dan şi Lia Perjovschi au primit anul trecut titlul de „Ambasadori ai Sibiului”. În discursul său, Dan Perjovschi a anunţat că intenţionează să doneze locuinţa lor din Sibiu oraşului, pentru ca aici să funcţioneze un centru de cercetare în arta contemporană.
La cel de-al patrulea sezon Round Table România, scenografia cuprinde mobilierul Delta Studio, companie implicată de peste 20 de ani în promovarea design-ului românesc la cele mai bune standarde, alături de branduri renumite la nivel internațional. Masa în jurul căreia se vor purta dialogurile cu artiștii invitați face parte din colecția „Țol” creată de arh. Cristina Bulat după inspirație folclorică românească, proiectele arhitectului primind numeroase aprecieri în reviste de profil internaționale.
La fiecare final de ediție, prin parteneriatul cu Organizația Somelierilor din România, publicul este invitat să descopere o gamă nouă de vinuri. În Sezonul 4, vinurile aduse în prim plan fac parte din portofoliul Senator Wines – realizate 100% organic în România, renumite îndeosebi pentru piața internațională.
Round Table București este un proiect al UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, inițiat în toamna anului 2015, prin programul „Oportunități la Tine Acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali, oferindu-le reale oportunități de afirmare pe scenele din România. Arhiva completă a evenimentelor Round Table România este disponibilă pe canalul de YouTube al EnjoyTV România.
Despre Oana Ciucă Lázár
A studiat Facultatea de Jurnalistică din Sibiu și un masterat în Jurnalism Tematic. Este corespondent al Radio Romania Cultural din 2011 până în prezent. Este interesată de promovarea educației prin cultură prin intermediul reportajelor, interviurilor și documentarelor radio.
În 2014 a lansat revista online Capital Cultural care, de la începutul anului 2016, apare și în format tipărit. Într-un oraș cultural ca Sibiul această revistă transpune într-un tablou evenimente culturale, creează portrete artiștilor și aduce în fața publicului povești de viață. Din anul 2014 până în prezent, pe site-ul revistei Capital Cultural au fost publicate peste 1200 de materiale scrise de o echipă tânără care iubește arta.
A înființat în 2015, Asociația Capital Cultural prin intermediul căreia organizează și promovează întâlniri cu artiști în spații deschise, cu public, și dezbateri pe teme de actualitate culturală.
Despre UCIMR
UCIMR este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.