„Tu știai că există
O balenă
Solitară
În oceanul Pacific
Al cărei strigăt atinge
frecvențe
Atât de înalte
Încât nimeni din specia ei
Nu o poate auzi?”
Rozana Mihalache
Acesta este titlul volumului de poezie pe care editura Zugzwang și autoarea îl vor lansa pe 13 decembrie, de la orele 19.00, la Mingle (str. General Eremia Grigorescu 5, București).
„Nu am trăit nimic
Nu am fost urmărită de Securitate
Nu am făcut avort
Nu am părăsit
(Ba am părăsit
Cînd eram sub apă
Și nu aveam de ales)
N̶u̶ a̶m̶ u̶n̶ c̶o̶p̶i̶l̶
Nu am o casă
Nu am plantat un copac
(Poate Monstera Deliciosa va supraviețui
Că doar i-am schimbat ghiveciul de Crăciunul pe rit vechi)
Nu am sărutat cu ochii deschiși
Nu știu să plec
Atunci cînd mi se ține ușa elegant
Nu beau multă apă
Nu am trecut printr-un război
Nu scriu ordonat
Nu respect niciun calendar
Sînt o inadaptată
Iubesc
Cu tot cu picioarele mele stîngace”
Rozana Mihalache
„O fetiță bătrână care abia învață să facă primii pași
Rozana Mihalache este poetă. Ea nu a devenit poetă, așa a fost dintotdeauna și, cândva, așa va și muri, poate chiar pe insula lui Cohen, dacă o să aibă noroc.
Uneori, Rozana merge și mai departe: devine poezie. Toată ființa ei se dizolvă în poezie. E un fel de nirvana, la care foarte puțini pot ajunge. Și doar dintre aceia care știu ce înseamnă suferința, lumina stinsă, desfrâul, vinul și deznădejdea.
Dar când nu e poezie, ea tot poetă rămâne. Iar în textele Rozanei se plânge destul de mult, e multă durere omenească, e și ceva speranță, pe care viața de obicei se grăbește să o spulbere.
Rozana este, de la carte la carte, o poetă din ce în ce mai bună. Există progres și în devenirea poetică.
Și ea este din ce în ce mai bună pentru că viața i-a răpit și i-a dăruit din ce în ce mai mult.
Poeziile Rozanei sunt frumoase și triste, apar mulți oameni, dispar mulți oameni – pretutindeni o absență care nu trece. Spiritul ei de observație e pătrunzător.
Poeta vede dincolo de mască. Lumea își duce, mai departe, crucea și la toate răscrucile sunt femei cu inima frântă. Așa vede, așa simte Rozana. Și poezia ei este scrisă cu inima.
Fiecare om scrie cu ceva, unii cu amintirile, alții cu puterea imaginației, alții cu luciditatea, alții cu ce văd și ce aud și ce visează în nopțile fără lună.
Rozana scrie cu inima. Poeziile ei sunt sentimentale și atroce. E dezechilibrată ca Esenin și visătoare ca o adolescentă. Bărbații din poemele Rozanei sunt mai buni decât sunt bărbații în viața de dincolo de hârtie, emoțiile sunt mai intense și îndrăgostiții fac dragoste în mare.
Cum spuneam: Rozana nici măcar nu știe să trăiască altfel decât poetic. Și tocmai de aici greutatea cu care trebuie să străbată pământul, greutatea din inimă, greutatea de pe umeri, greutatea din respirație și frica de viitor, frica ei și a celor abia născuți. Din când în când, Rozana se oprește și își povestește viața și așa se naște poezia ei minunată și asta e tot ce se poate spune mai important.”
– Andrei Crăciun
Graphic design-ul cărții este semnat de Victor Bartiș.
