Teatrul Masca continuă seria La Liber 2.0, moderată de Corina Șuteu. A patra întâlnire din această stagiune are loc miercuri, 18 decembrie, la ora 19:00, la sediul teatrului din Bd. Uverturii nr. 14. Subiectul dezbaterii din această lună este Când teatrul „merge pe vârfuri”: o provocare, și îi are ca invitați pe Leta Popescu (on-line), Marina Hanganu, Aura Corbeanu și George Albert Costea.
De asemenea, Teatrul Masca anunță programul de activități și pune în vânzare biletele pentru primele două luni ale anului 2025. Mai mult, luna ianuarie promite o nouă premieră, Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare în regia lui Carmen Lidia Vidu, în zilele de 17 și 18, de la ora 19.00.
La Liber pe 18 decembrie
În stagiunea 2024-2025, intitulată „Aici se visează la schimbare”, vocea Teatrului Masca este Corina Șuteu, consultantă culturală, expertă în politici culturale, critic de teatru și fost ministru al Culturii.
„Propun, în următoarea discuție la La Liber, o conversație despre repertoriile teatrelor din România, rolul programelor europene în emanciparea practicilor teatrale și teatrul telematic. Vom descoji conținutul a trei teze de doctorat care m-au făcut curioasă și i-am invitat pe autorii lor, care s-au aplecat asupra acestor subiecte, să ne spună mai mult.
Poate că a strânge aceste teze și multe altele într-o bibliotecă la Teatrul Masca ar fi un câștig sigur pentru cei care vor să știe ce s-a petrecut în ultimii ani cu instituția teatrală din țară. Să înțeleagă și să reinventeze sau să susțină ceea ce instituțiile pot face, acum, pentru arta spectacolului.” (Corina Șuteu)
Invitați: Leta Popescu (prezentă on-line), Marina Hanganu, Aura Corbeanu și George Albert Costea
Discuția va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Teatrului Masca și, mai apoi, încărcată pe canalul de YouTube, pentru a facilita accesul celor care nu pot fi fizic alături de noi.
Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locului se poate face prin:
– email la office@masca.ro;
– completarea formularului de pe www.masca.ro/teatru/la-liber/ (pagina evenimentului);
– direct la casa de bilete a Teatrului Masca.
Rezervarea devine validă după primirea unei confirmări.
*
Programul Teatrului Masca
IANUARIE 2025
MOARTEA ȘI VIAȚA LUI BULĂ de Alexandru Ivănoiu și Alin Uberti
Duminică, 12 ianuarie, ora 19.00
JURNAL DE ROMÂNIA #AiciSeViseazălaSchimbare de Carmen Lidia Vidu – PREMIERĂ
Vineri, 17 și Sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19.00
CARACATIȚA de Catinca Drăgănescu
Duminică, 19 ianuarie, ora 19.00
CRIZA. KIT DE SUPRAVIEȚUIRE de Mihaela Michailov și David Schwartz
Vineri, 24 ianuarie, ora 19.00
JURNAL DE ROMÂNIA #AiciSeViseazălaSchimbare de Carmen Lidia Vidu
Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 19.00
INCENDIAR. Un dușman al poporului, adaptare după Henrik Ibsen
Duminică, 26 ianuarie, ora 19.00
nOu de Selma Dragoș
Vineri, 31 ianuarie, ora 19.00
FEBRUARIE 2025
MEMORIILE UNUI LOLO de Alex Gorghe și Mark-Cristopher Demeter
Sâmbătă, 1 februarie, ora 19.00
pe spatele fotografiei colț, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama de Alexandru Ivănoiu și Alin Uberti
Duminică, 2 februarie, ora 19.00
JURNAL DE ROMÂNIA #AiciSeViseazălaSchimbare de Carmen Lidia Vidu
Sâmbătă, 8 februarie și 22 februarie, ora 19.00
INCENDIAR. Un dușman al poporului, adaptare după Henrik Ibsen
Duminică, 9 februarie, ora 19.00
CARACATIȚA de Catinca Drăgănescu
Sâmbătă, 15 februarie, ora 19.00
nOu de Selma Dragoș
Duminică, 16 februarie, ora 19.00
MOARTEA ȘI VIAȚA LUI BULĂ de Alexandru Ivănoiu și Alin Uberti
Duminică, 23 februarie, ora 19.00
Biletele pentru toate reprezentațiile, cu excepția premierei, sunt disponibile online aici și la casa de bilete a Teatrului Masca.
***
Teatrul Masca este un punct de reper în lumea culturală a Bucureștiului și a României, cunoscut pentru abordarea sa neconvențională, pentru o preocupare pentru forme artistice alternative, teatru ecologic și artă contemporană. Cu o istorie de peste treizeci de ani, Teatrul Masca continuă să aducă arta teatrală mai aproape de comunitate, întotdeauna în căutare de modalități de a se reinventa și de a crea conexiuni autentice cu publicul său. În această stagiune, deviza Teatrului Masca este „Aici se visează la schimbare”.