Albumul PULS 20 reunește o selecție de lucrări-cheie ale artei românești, intrate în Colecția MNAC cu ocazia Sesiunii 2020 a procedurii de achiziții opere de artă pentru completarea colecției.
Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 4 decembrie, la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București și va fi marcat printr-o discuție despre importanța și, totodată, complexitatea fenomenului achizițiilor de artă muzeale.
Dezbaterea moderată de către Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană îi are ca invitați pe Ruxandra Demetrescu (istoric de artă, prof. univ. la Universitatea Națională de Arte din București, Președintele Juriului de selecție pentru Sesiunea 2020 de achiziții de artă MNAC), Cătălin Davidescu (curator și critic de artă, Membru în Juriul de selecție pentru Sesiunea 2020 de achiziții de artă MNAC) și Stela Lie (artistă).
Volumul (editori: Călin Dan, Simona Vilău; cu texte de Călin Dan, Ruxandra Demetrescu) poate fi achiziționat în magazinul MNAC, aflat la parterul muzeului, în librăriile partenere din țară și prin distribuitorul internațional DCV Books.
Muzeul Național de Artă Contemporană — MNAC București împlinește, din nou, 20 de ani. Douăzeci de ani sunt ca 20 de zvâcniri de puls în corpul unui muzeu tânăr. Căutând calea dezvoltării autonome, MNAC a trebuit să își hrănească identitatea cu materia grea a unei colecții moștenite de-a gata din timpuri când cuvintele „contemporan” și „colecție” aveau sensuri cu totul diferite. În câțiva pași precauți, MNAC și-a extins inventarul, iar în 2020 (din nou acest număr dublu) un număr important de titluri (180) au fost adăugate prin achiziție narațiunii în evoluție a culturii vizuale din România. — Călin Dan
După 12 ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări, vedere din expoziție
(MNAC, 11.12.2020 – 02.05.2021); Dan Vezentan, Structuri pentru cules, 2018-2020.
Foto: © New Folder Studio / MNAC
Editura MNAC are ca obiect de activitate cartografierea expozițiilor și proiectelor care au avut loc începând cu anul 2014, prin publicarea de cataloage de expoziție, albume monografice, cataloage raisonné sau studii de specialitate.
Editura MNAC are în portofoliu peste 80 de titluri de publicații bilingve (română-engleză) sau trilingve (română-engleză-germană). Planul editorial se îmbogățește anual cu titluri ce acoperă o varietate de identități artistice și abordări conceptuale din istoria postbelică și contemporană a artei românești și internaționale.