6 – 8 decembrie 2024, între orele 10.00 și 18.00
Sfântul Nicolae face parte dintre sfinții cu mare ținere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când își scutură barba sfântul, începe să ningă.
Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârșește lumea, poate că vine primăvara iar…
Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri și o nuielușă este o inovație a orașului, o prefigurare a lui Moș Crăciun cel atoatedăruitor.
Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau
Peste 80 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari, cioplitori… vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au meșterit peste an. Sunteți așteptați la Târgul de Sfântul Nicolae, de vineri, 6, până duminică, 8 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de dimineață, până la 6 seara.
Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, scoarțe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe, sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre, catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce, cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante medicinale, țuică, fructe și legume.
Alături de meșteri, se numără școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate.
Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.
Intrarea este liberă.
Organizatorul târgului: Muzeul Național al Țăranului Român / coordonatori: Oana Constantin și Simona Hobincu (Secția Educație muzeală)
***
Sfântul Ierarh Nicolae, Sân Nicoară și Moș Nicolae… Mă mir din nou. Ce au în comun sfântul numit în cărți „lăcaș curat al faptelor bune“ cu paznicul graniței apusene de pe cer și moșul care pune în ghetele copiilor o nuia și dulciuri? Ultimii doi sunt variante populare ale sfântului recunoscut de toți creștinii. Sân Nicoară este o creație a satului, și Moș Nicolae una a mediului urban. Diferențele dintre cele două variante sunt enorme. Sân Nicoară este patronul soldaților, al marinarilor, al fetelor sărace, despre el există legende, oamenii îi adresează rugăciuni. Moș Nicolae doroforul anticipează cadourile care urmează să vină de Crăciun. Imageria lui este săracă și neoriginală. Se știe puțin despre el. A apărut atunci când orașul a schimbat statutul copilului, transformându-l în personaj privilegiat. Moș Nicolae există dacă vine și, dacă vine, trebuie să aducă neapărat cadouri. Așa ceva nu poate fi imaginat în sat. Acolo nu se fac cadouri, se dau daruri. Iar darul se întoarce, reciprocitatea este obligatorie. O formulă de primire a darului din Bihor spune explicit: „Mulțumesc până oi întoarce“. În sat, nici Moș Ajun, nici Moș Crăciun nu fac daruri. Copiii sunt răsplătiți, deci plătiți, pentru serviciul ritual pe care îl fac gospodarilor colindându-i. Răsplata se face în mâncare: mere, nuci, alune, colaci. Banii au intrat târziu.
Bătrânii de iarnă, de Irina Nicolau
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro