Plasarea poeziei lui Ion Mureșan sub pecetea realului, a poeticii realului, ba chiar a ”realului imediat” arată o formulă critică șablonardă care nu poate acoperi (și uneori care chiar nici nu poate decripta!) poetica inaparentului și a fantasmelor din scenariile vizionare, mitologizante și ludice propuse în ”Introducere în POEZIE”*, cu 8 gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu, carte apărută la editura Charmides. Al. Cistelecan, cel mai bun critic literar de poezie de la noi, intuiește și argumentează poezia lui Mureșan ca pe o imersiune într-o altfel de ”realitate”, cea a spațiului interiorității, cu voci, personaje, lumi posibile, inaparente, dar, mereu și mereu, interioare. ”Realitatea” e, astfel, ”doar pretext (și un pre-text) pentru procesiunea irealelor, pentru scenariul himerelor și al nălucelilor spontane”[1].  Cu realitatea pre realitate călcând, folosindu-i mecanismele versatile, pentru a descoperi nevăzutul, posibilul și pentru a forma-deforma-reforma imaginile mentale, ale memoriei și ale interiorității, Ion Mureșan ne oferă călătorii imaginare ori imaginale ingenioase și de neuitat în care și prin care ne putem consola că suntem ”niște animale speriate”.