În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia 2024, ce s-a desfăşurat sub egida dramaturgiei şi a autorilor clasici, dar şi contemporani, au fost selectate piese din operele lui Shakespeare, Ibsen, Cehov, Pasolini, Matei Vişniec, Georg Büchner, Schiller, Camus, Marivax, Gogol, Strindberg, Eugen Ionesco, adaptate şi puse în scenă de regizori români şi străini şi produse de teatre din Bucureşti, Piatra-Neamţ, Timişoara, Constanţa, Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Craiova, Iaşi, Germania, Marea Britanie, Polonia, Chişinău etc.
Teatrul Nottara a găzduit spectacolul „Pescăruşul” de Cehov, producţie a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, regizat de Christian Benedetti din Franţa, într-o viziune scenografică minimalistă – un panou, o canapea, o masă şi zece scaune -respectând dorinţele autorului rus, citat de Evtikhi Karpov în volumul Cehov în amintiri („Ştii, aş vrea ca cineva să-mi joace piesele într-o manieră foarte simplă”). Atât decorurile, cât şi costumele obişnuite, de stradă, din zilele noastre nu au surprins publicul, familiarizat cu astfel de interpretări, dar au fost incitaţi de faptul că, parcă, nimic, în afară de dialoguri şi numele personajelor, nu reproducea atmosfera cehoviană de sfârşit de secol XIX, aceea de la conacul aşezat pe malul lacului, unde se desfăşoară conflicte romantice şi iubiri neîmplinite. Christian Benedetti nu a intenţionat să ofere o viziune regizorală complexă, cu decoruri, proiecţii, light design, coloană sonoră originale, ci să ilustreze şi să accentueze mesajul piesei, acela al unor vieţi fade, surpate şi încercarea de a fi salvate prin iubire, punând accent pe dialog. Poate că această variantă regizorală nu le-a împlinit aşteptările spectatorilor de a fi umiţi, provocaţi, deoarece unii au plecat în timpul spectacolului, alţii, lângă mine, au aţipit sau au butonat pe telefon. Un alt lucru pe care nu l-au înţeles a fost viteza cu care unii actori vorbeau, o viteză nespecifică, în contrapondere cu ceilalţi care au jucat firesc, artistic, dar toţi dovedind abilităţi interpretative deosebite.
„Scriu o piesă pe care probabil nu o voi termina pâna la sfârșitul lui noiembrie. O scriu nu fără plăcere, deși mă tem de convențiile scenei. E o comedie, există trei roluri pentru femei, șase pentru bărbați, patru acte, peisaje (priveliștea unui lac), o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune, multă iubire”, mărturiseşte Cehov într-o scrisoare din 1895 cu privire la intenţiile sale asupra piesei „Pescăruşul”.
Acţiunea are loc într-o zonă rurală, la moşia unui fost angajat guvernamental, Sorin, fratele actriţei Arkadina, aflată aici într-o scurtă vacanţă cu iubitul ei, scriitorul Trigorin, şi pentru a asista la prezentarea unei piese de teatru, scrisă şi regizată de fiul ei, Treplev. Este teatru în teatru, în care Konstantin Treplev, încercând să-şi afirme identitatea artistică, prezintă aici, la moşie, una dintre piesele lui inovatoare, în rolul principal fiind distribuită Nina, femeia de care este îndrăgostit, fără ca ea să-i împărtăşească sentimentele, la rându-i iubindu-l pe Trigorin, însoţitorul mamei lui Treplev. De fapt, toate iubirile din piesa lui Cehov sunt relaţii sentimentale eşuate, deoarece profesorul Medvedenko o iubește pe Mașa, fiica administratorului moșiei, Mașa este îndrăgostită de Treplev, care, la rândul lui, o curtează pe Nina. Pentru fiecare, toate frământările, tristeţile, dezamăgirile reprezină o căutare de sine ce se manifestă prin iubire, prin artă, reflectând profilul personajelor, al speranţelor şi idealurilor lor. Piesa lui Kostea Treplev este un eşec, iar pescăruşul ucis de el şi dăruit Ninei este mesajul distrugerii viselor lui de iubire şi realizare artistică. La final, Treplev rupe în bucăţi numeroase foi de hârtie în patru bucăţi, simbol al dificultăţii de a-şi împlini visul, de a ajunge un scriitor celebru şi original.
„Am fost atât de ticălos, încât am tras în acest pescăruş (…), în curând şi în acelaşi fel mă voi omorî şi eu”. Monologurile şi dialogurile actorilor reflectă modul în care personajele înţeleg arta şi iubirea, libertatea, dezamăgirea, suferinţa, într-o permanentă căutare a propriei identităţi.
Anton Pavlovici Cehov (n.1860 – d.1904) a fost un medic, prozator și dramaturg rus. Piesele sale sunt montate şi prezentate în teatrele din România de peste 100 de ani, iar mari regizori ca Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gabor au pus în scenă, în variante originale, operele lui Cehov. S-a născut în Taganrog, un oraş de la Marea Azov. După studiile de medicină (1879 -1884), profesează ca medic în jurul Moscovei. Publică proză, piesele Unchiul Vania, Trei surori, Livada de vişini, Pescăruşul – peste 35 de piese de teatru – povestiri, nuvele, schiţe umoristice. În 1904, moare de tuberculoză pulmonară în sanatoriul de la Badenweiller, în Germania.
Christian Benedetti, născut în1958, la Marsilia, este profesor, actor de teatru, film, televiziune şi a regizat 50 de spectacole după autori ca Moliére, Strindberg, Molnar, Büchner, Eisentein, Colic, Sofocle ş.a. Are numeroase montări în Italia, Serbia, Bulgaria, România, Marea Britanie, Belarus.
Maria DOBRESCU
