În repetate rânduri, Narine Abgarian a spus că nu vede prea multe diferențe între literatura pentru copii și cea pentru adulți. „Maniunea”, prima ei carte, a fost interpretată ca fiind una pentru copii, deși autoarea a avut în intenție să scrie o autobiografie, să descrie copilăria ei fericită din micuțul oraș armean Berd. Câțiva ani mai tâziu, un prieten scriitor i-a spus că a început o carte pentru cei mici, că are niște personaje interesante și idei, dar că l-a părăsit inspirația. Narine a fost de acord să intervină și așa s-a născut prima ei carte cu adevărat pentru copii: „Bunicul de ciocolată”, semnată împreună cu Valentin Postnikov și apărută în limba română la Humanitas Junior.
„Când eram copil citeam cu mare plăcere. Și cred că am devenit scriitoare pentru că îmi plac foarte mult cărțile. Dacă veți dori să aveți o meserie creativă, oricare ar fi aceasta, este foarte important să citiți”, le-a spus Narine Abgarian copiilor cu care s-a întâlnit la lansarea care a avut loc, de curând, la București.
Cartea „Bunicul de ciocolată” este ca o cutie de bomboane fondante. De altfel, chiar așa și arată coperta ei, iar imediat ce o deschizi simți parcă aroma dulciurilor frumos colorate, cu miros îmbietor și cu miez savuros.
Romanele lui Narine Abgarian au fost citite de milioane de adulți din toată lumea, iar acum a venit și rândul copiilor să se bucure de talentul, umorul și ingenuitatea ei. După cum spuneam, Valentin Postnikov a avut inițial ideea, dar Narine Abgarian a îmbogățit cartea stilistic, i-a adăugat câteva personaje, intriga polițistă și așa a fost dusă la bun sfârșit.
Cumva surprinzător pentru fanii scriitoarei, acțiunea nu se petrece în Berd, ci în Bergen, despre care autoarea spune că este cel mai minunat oraș. Și chiar dacă există câțiva inconștienți care cred altceva, ea declară că rămâne neclintită în această afirmație. Căci în Bergen se organizează cel mai neobișnuit târg al dulciurilor din lume.
Povestea din „Bunicul de ciocolată” începe cu sosirea acestuia în casa nepoților, despre care aflăm că este frumoasă, cu acoperiș galben intens și țigle de culoarea vișinei coapte. Aici trăiesc doi frați, care se mai ciondănesc uneori, dar în fond se iubesc nespus și își poartă de grijă unul altuia. Iar în preajma deschiderii marelui târg de dulciuri, vine în vizită bunicul Oscar. Un personaj care îi lasă pe copii cu gura căscată de uimire, dar pe care îl îndrăgesc imediat, pentru că bunicul este lipicios. El trebuie să mănânce foarte multe dulciuri pentru a se menține în formă, legumele, de exemplu îi fac rău, și doarme lipit de tavan cu capul în jos. Apoi se lipește de te miri ce, cum ar fi directorul școlii copiilor întâlnit întâmplător pe stradă. Și trebuie să aștepte cam o oră, să i se facă iar foame, pentru a se dezlipi, prilej pentru cei doi de a purta, după stupoarea inițială, o conversație cu sens.
La lansare, un copil a spus că nu înțelege cum se poate așa ceva, iar autoarea a răspuns că nici ea nu înțelege, dar deja asta nu mai este problema autorului, ci a personajului.
De fapt bunicul Oscar se lipește mai ales de oameni buni și toleranți care iubesc și ei viața, copiii și dulciurile. Iar cartea este o plimbare fabuloasă prin lumea acestora din urmă, căci în Bergen sunt cofetării la orice pas și în ele se găsesc toate dulciurile lumii. Chiar si dintre cele armenești, pe care le mânca Narine în copilărie și de care își amintește și aici. Și în “Maniunea” ne-a făcut să ne lase gura apă!
„Sunt ca bunicul de ciocolată. Dacă aș putea, aș mânca toată ziua și toată viața numai dulciuri. Și când scriam această carte, m-am surprins că îl invidiez pe bunicul de ciocolată. De fiecare dată când călătoresc într-o țară încerc să mănânc dulciurile de acolo. Și apoi încerc să le fac și acasă. Nu întotdeauna îmi iese..” , a spus autoarea la lansare cărții de la București.
Umorul tandru, de cea mai bună calitate este punctul forte al acestei cărți care te ține cu sufletul la gură și din care copiii vor învăța cu blândețe lecția iubirii pentru cei în vârstă și poate diferiți, a toleranței și a respectului, a prieteniei și cumpătării.
Galeria personajelor este, iarăși, una foarte specială. În carte, vocea rațiunii este o cucă, care tot timpul îl trage de mânecă pe bunicul visător. Apoi sunt și maeștrii cofetari, obsedați de meseria lor, dornici să creeze cele mai bune dulciuri din lume și să câștige concursul care se organiza anual în cadrul târgului. Dar și trei doamne în vârstă care urăsc dulciurile și umblă prin cofetării să pună sare si piper pe ele. Iar aici, suntem avertizați că și răul pândește la orice pas și poate avea o înfățișare derutantă.
Există și un cufăr misterios care nu știm ce conține, doar bunicul Oscar știe! Și poate că vom afla și noi din volumul doi, care va apărea în curând. Căci misterul a rămas, autoarea încheind cu acel atât de promițător: “Va urma!”. Iar, de data aceasta, Narine Abgarian va fi singura autoare.
Anamaria SPĂTARU
Narine Abgarian și Valentin Postnikov, „Bunicul de ciocolată”, Editura Humanitas, traducere: Elena Drăguşin-Richard, anul publicării: 2024, nr. pagini: 168
