Am să pornesc la drum cu titlul cărții scrise de Cristina Chira și apărută în 2023 la Polirom, Raluca nu s-a culcat niciodată cu Tudor*. E un titlu care a stîrnit discuții (uneori, mai intense chiar decît conținutul cărții) și chiar de la el vreau să plec. Clou-ul este acest „niciodată”, care a sunat cam timid sau neînsemnat în economia textului, de vreme ce nimănui nu i-a sunat clopoțelul. S-ar putea ca, la o lectură rapidă sau – așa cum se mai practică în critica românească – la o absență a lecturii, niciodată să nu spuie nimic. Numai că, pentru mine, mai ales după terminarea primei povestiri, buclucașul cuvînt mărturisește chiar totul despre eroina povestirii, despre visurile, speranțele, iluziile și dezamăgirile ei. Pe scurt: adolescenta Raluca îl iubește pe Tudor și Tudor pare s-o iubească. Ei se pipăie bezmetic, dar, de făcut, nu fac sex de-adevăratelea. Așa cum se întîmplă în viață, nimic din ce plănuiesc cei doi nu se pupă, viața îi desparte o bună bucată de vreme și, pentru că lumina stinsului amor îi urmărește încă, vor încerca, ori unul, ori altul, să ducă la bun sfîrșit ceea ce începuseră în adolescență.
Povestea e spusă din punctul de vedere al eroinei. E un aspect important, pentru că aici se observă abilitatea, finețea autoarei. Feminitatea Ralucăi este una reală și nu una de hîrtie. Adică și cu hopuri, și cu inconsistențe, și cu derealizări. E fascinant, mai ales pentru un bărbat, să urmărească ocolurile logice, hîrtoapele afective ale sensibilității feminine și, în același timp, să dezvolte un sentiment atît de puternic pentru personaj. Fără să dezvălui finalul, afurisitul cuvînt niciodată luminează deodată psihologia personajului, care ar dori să dea timpul înapoi.