Cînd viața bate și zvonurile cele mai negre
Unul dintre puținii autori care chiar știu cu ce se mînca stalinismul în URSS și la noi, înainte și după ce România s-a trezit cu un regim comunist importat de la Moscova, e Stelian Tănase. Pentru asta romancierul și istoricul care a devenit acest absolvent de filosofie din anii optzeci, s-a documentat temeinic, în arhive, inclusiv în dosarele securității ajunse la CNSAS, în presa vremii și în memorialistica despre această perioadă. Astfel că are o triplă perspectivă asupra evenimentelor vremii. Una e aceea a luptelor pentru putere între partide de pînă la dictatura lui Carol II, urmată de dictatura generalului Antonescu după scurta lui coabitare cu legionarii, așa cum a fost oglindită în presa vremii. Alta vine din documentele oficiale și din rapoartele Serviciului Secret de informații scoase din arhive. Iar cea de a treia, cea mai consistentă, provine din știrile și faptele diverse consemnate în ziare. Zvonuri despre sfîrșitul lumii, eseul lui despre cum a ajuns comunismul la putere în România, poate fi citit și ca un roman nonficțional; istoricul lasă ușa deschisă prozatorului realist care plimbă o oglindă de-a lungul drumului străbătut de bucureșteni în acea perioadă*.
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba