Abracadabra, acasă, la marginea lumii
Noi, oamenii, și, dintre toți oamenii, noi, cititorii, avem un cusur: ne plac poveștile. Cu cît sîntem mai copii, cu atît sîntem mai atrași de aventuri, de călătorii, de mistere. Maturitatea cititorului universal înclină spre trama conflictuală. Dar noi, copiii, încă vrem să călătorim la capătul universului. E uimitor cîtă copilărie există în urma noastră, în istoria literaturii universale, de la Marco Polo la Jules Verne. Sau, hăt, de la Ibn Khordadbeh pînă la Marius Chivu. Bucuria descoperirii unor noi tărîmuri, lumi și civilizații rămîne intactă. Însă ar fi o greșeală să mai credem azi că și copiii au rămas neschimbați. Dimpotrivă, copiii din noi sînt tot mai sofisticați, dedați la viciile și facilitățile lumii moderne. Așadar, și cărțile de călătorii (adică de aventuri pe tărîmuri străine) s-au modernizat și ele, adoptă strategii și forme deosebite. Cu același scop: teleportarea cititorului într-o altă lume.
Așa se prezintă și cartea lui Marius Chivu, Trei săptămâni în Atlas*, apărută anul trecut la editura Humanitas. Marius e nu numai un scriitor, dar și un profesor de „scriere creativă”. Prin urmare, cartea lui joacă și pe scena prozastică modernă, îmbinînd tactici și strategii literare sofisticate cu datele concrete. Trebuie spus, de la bun început, că autorul își ia cititorul ca partener de drum, punînd textul la timpul prezent. Astfel încît relatarea pare să se desfășoare concomitent cu actul lecturii. Cum s-ar zice, aterizăm intempestiv în Casablanca, ne întîlnim cu (se putea altfel?) eternul Mustafa, care face oficiile de gazdă. Oaspeții, drumeții sînt sfioși și prudenți. Unde se încheie politețea și unde începe fundamentalismul? Dar Casablanca pînă unde se întinde? Cîți locuitori are? Zece milioane? Nouă? Dar noi unde locuim? La periferie? Ce e aia periferie, de unde începe și unde se termină? E adevărat că aici e cea mai bună cafea? Ne oprim aici să gustăm ceva? Nu. Și nici una, nici două, sîntem la fața locului.
Copiază și plasează acest URL în site-ul tău WordPress pentru a-l îngloba
Copiază și plasează acest cod în site-ul tău pentru a-l îngloba