spot_img

”Săptămâna Psi”

În perioada 4-10 noiembrie 2024,  într-o nouă ediție, Săptămâna Psi abordează tema blocajelor psihice și emoționale, în opt orașe din țară și la Chișinău 

Cum treci peste dificultățile și blocajele psihice și emoționale? Ideal e ca mai întâi să le numești și să încerci să le cunoști mai bine – poate fi un abuz, o furie mocnită, o adicție negată, o depresie sau o anxietate de care nici nu-ți dai seama. Abia apoi vei putea să-ți gestionezi și depășești problemele: poate vei folosi autohipnoza sau vei recupera resurse moștenite de la strămoși; ori te vei cufunda în literatură, povești și mituri sau vei dori să scapi de perfecționism ori de comoditatea care te ține într-o zonă de confort. Despre toate aceste procese și abordări psihologice va fi vorba în ediția de toamnă a Săptămânii Psi, eveniment organizat de Editura Trei și găzduit de Librăriile Cărturești

Începând cu 4 noiembrie, cei interesați să afle mai multe informații au acces, în opt orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Piatra Neamț, Sibiu, Brașov, Baia Mare), dar și la Chișinău, la o serie de ateliere dedicate nu doar dificultăților sufletești individuale, dar și provocărilor din cuplu, parenting și educație. La „Săptămâna Psi”, cei care doresc vor avea ocazia să discute cu psihoterapeuți și psihologi de elită, vor putea înțelege mai bine ce ar util de abordat, inclusiv cum se lucrează în cabinetul psihoterapeutic. În această perioadă toate cărțile de psihologie vor putea fi achiziționate din Librăriile Cărturești cu o reducere de 20%. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, iar pentru evenimentele din Cărturești Verona sunt disponibile 30 de locuri pe scaune. 

Parteneri: Fabrica de PR, Psychologies

PROGRAM GENERAL SĂPTĂMÂNA PSI

PROGRAM BUCUREȘTI –  Cărturești Verona

Luni, 4 noiembrie, ora 19:00. De ce folosim miturile în terapie
Psihoterapeut: Andrei Găitănaru, moderator: Victor Popescu
Carte recomandată: Creanga de aur. Un studiu despre magie și religie – James George Frazer

Marți, 5 noiembrie, ora 19:00. Când mama nu te vede – depresia perinatală și urmările ei
Psihiatru și psihoterapeut: dr. Simona Radu
Carte recomandată: Când mama e absentă – Hélène Romano

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19:00. Secrete și sinceritate despre intimitate
Psihoterapeută: Simona Nicolaescu
Carte recomandată: Secrete și sinceritate – Simona Nicolaescu

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Atașament și furie
Psihoterapeută: Andreea Chiru-Maga
Cărți recomandate: Cum să-ți controlezi furia înainte de a te controla ea pe tine – Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate; Bruno. Emoțiile ne unesc – Andreea Chiru-Maga

Vineri, 8 noiembrie, ora 19:00. Impactul adicției asupra familiei. De la luptă, la suport adecvat
Psihoterapeută: Flavia Camelia Petrescu
Carte recomandată: Băiatul meu frumos. Lupta unui tată cu dependența fiului său – David Sheff

PROGRAM CLUJ-NAPOCA – Cărturești Platinia

Luni, 4 noiembrie, ora 19:00. Puterea de a ieși din zona de confort și de a crește prin provocări
Psihoterapeut: Sergiu Maxim
Carte recomandată: Încrederea – Henry Cloud

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19:00. Auto-hipnoza și beneficiile ei
Psihoterapeută: Gabriela Hum
Carte recomandată: Hipnoza clinică – Irina Holdevici, Mihaela Negrescu

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Poveștile copilăriei – puntea dintre Eul de Copil și Eul de Adult
Psihoterapeut: Diana Pop
Carte recomandată: Cinematerapia prin desene animate – Virginie Lemaire de Bressy

PROGRAM CHIȘINĂU – Librăria Cărturești la Muzeu

Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 16:00. Cum vorbim despre abuz? 
Psiholog: Veronica Teleucă
Carte recomandată: Cum să le spun… – Gérard Collignon

PROGRAM IAȘI – Cărturești Palas

Luni, 4 noiembrie, ora 19:00. Legătura dintre atașament și încrederea în sine a copilului 
Psihoterapeut: Irina Rusu 
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Despre sens și alte nimicuri 
Psihoterapeut: Mihaela Cojan 
Carte recomandată: Dumnezeul neștiut – Viktor E. Frankl; Codul eroului – William H. McRaven

Vineri, 8 noiembrie, ora 19:00. Terapie și povești. Cum ne face bine literatura?
Invitate: Camelia Cavadia – scriitoare, dr. Florina Vîrnă – medic psihiatru 
Cărți recomandate: Sufletul lumii – Camelia Cavadia; 101 povești pentru a spori starea de fericire și de bine – George W. Burns

PROGRAM TIMIȘOARA – Cărturești Operei.

Marți, 5 noiembrie, ora 19:00. Ce se ascunde în spatele epuizării emoționale a femeii 
Psihoterapeut: Ancuța Coman-Boldișteanu
Carte recomandată: Vindecarea epuizării emoționale a femeii – Nancy Colier

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19:00. Cum putem fi alături de adolescenți
Psihoterapeută: Cristina Băruță
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Niciodată de ajuns. Cum să fii suficient de bun într-o lume a lui “mai mult”
Psihoterapeuți: Adelina ScurtuCristian Boldișteanu 
Carte recomandată: Capcana perfecțiunii – Thomas Curran

PROGRAM PIATRA NEAMȚ – Cărtureşti Shopping City

Luni, 4 noiembrie, ora 19:00. Iluzia perfecțiunii în oglinda digitală 
Psihoterapeută: Silvia Șalgău Aniței 
Moderator: Sînziana Burcea, psihoterapeută 
Carte recomandată: Capcana perfecțiunii – Thomas Curran

Marți, 5 noiembrie, ora 19:00. Rădăcini și aripi: Învățând să creștem împreună
Psihoterapeută: Iuliana Marin 
Moderator: Sînziana Burcea, psihoterapeută 
Carte recomandată: Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell.

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19:00. Libertatea personală sau cine este în pielea mea 
Psiholog: Bogdan Andrei Ciofoaia, Moderator: Sînziana Burcea, psihoterapeută 
Carte recomandată: Vindecatorul rănit – Rhona M. Fear

PROGRAM SIBIU – Cărturești Promenada Mall

Luni, 4 noiembrie, ora 19:00. Cum (ne) iubim?
Psihoterapeută: ⁠Simona Constantinescu
Carte recomandată: Vindecarea epuizării emoționale a femeii – Nancy Colier

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Narcisismul: Între iubirea de sine sănătoasă și iluziile care ne țin captivi
Psihoterapeut: Răzvan Pleteriu
Carte recomandată: Narcisismul – Glen O. Gabbard, Holly Crisp

Vineri, 8 noiembrie, ora 19:00. Moșteniri transgeneraționale: descoperirea resurselor interioare
Psihoterapeută: Felicia-Daniela Herkel
Carte recomandată: Destin moștenit – Sabine Lück

PROGRAM BRAȘOV – Cărturești Piața Sfatului

Marți, 5 noiembrie, ora 19:00. Presiunea de a fi perfect. Provocări psihologice și soluții pentru tineri
Conferențiar: Daniela Popa 
Cărți recomandate: Capcana perfecțiunii – Thomas Curran; Perfecționismul în copilărie și adolescență – Gordon L. Flet, Paul L. Hewitt

Miercuri, 6 noiembrie, ora 19:00. Viața e precum anotimpurile
Psiholog: Laura Teodora David
Cărți recomandate: O să treacă și asta – Julia Samuel; Autoblamarea – Julia Bueno

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. Susținerea tinerilor pe drumul către succesul academic și profesional
Psihologi: Ana Maria Cazan, Camelia Truța și Maria Magdalena Stan
Cărți recomandate: Învățăm împărtășind – coord.: Gabriela Hum; Adaptarea academică: teorii, cercetări și intervenții – coord.: Ana-Maria Cazan, Camelia Truța, Maria Magdalena Stan, Cătălin Ioan Maican

PROGRAM BAIA MARE– Cărturești, Value Centre

Marți, 5 noiembrie, ora 19:00. Optimismul se învață. Cum să formăm încrederea și atitudinea pozitivă la copii
Psiholog educațional: dr. Belea Maria
Cărți recomandate: Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău – Alain Braconnier; Parentajul pornește din interior – Holan Liang

Joi, 7 noiembrie, ora 19:00. De ce nu ar fi absolut perfect să fii imperfect… dar echilibrat, funcțional și sănătos?
Psihoterapeut: Radu Pomohaci
Cărți recomandate: Capcana perfecțiunii – Thomas Curran; Cum să crești un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper 

Vineri, 8 noiembrie, ora 19:00. Relația ta cu anxietatea. Cum să o înțelegi și să-ți schimbi perspectiva.
Psihoterapeut: Cecilia Ardusătan
Cărți recomandate: Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală – Hal Arkovitz, Scott O. Lilienfeld; Cum să ne eliberăm de frica de ceilalți – Christophe Andrè, Patrick Légeron, Antoine Pelissolo

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508