Joi, 3 octombrie 2024, începând cu ora 18:00, la Galeria 15 DESIGN din Centrul Vechi bucureștean (Lipscani 63) are loc vernisajul expoziției personale cu titlul „Folding Mirrors #2“ a artistului vizual Georgian Bărbieru. Curatoriată de Ana Daniela Sultana, expoziția poate fi vizitată în perioada 3 – 30 octombrie 2024.
„Personala «Folding Mirrors #2» a lui Georgian Bărbieru este a doua expoziție din trilogia omonimă care a fost inaugurată în 2020 la ATELIER 030202. Dacă în prima parte a proiectului artistul se concentra pe procedeul de prelucrare a imaginii provenite din fashion advertising, respectiv pe modalitatea de împăturire a unor afișe de modă alb-negru, distorsionând materialul vizual asemeni unei oglinzi sparte (de unde și titlul), în selecția de față, expusă la G15D, el păstrează cromatica, dar mută focusul pe contur, abstractizând și mai mult forma de la care a pornit. A rezultat astfel o serie de desene după bannerele împăturite inițial, prin care Georgian Bărbieru își impune propriile reguli de process art: colectează și sortează ready-made-uri, le împăturește, desenează forma rezultată și, după această formă, creează obiecte din metal, după cum se va vedea într-o expoziție viitoare. Deocamdată, suntem invitați să explorăm aceste forme geometrizate desenate și să ne imaginăm parcursul lor de la hârtia pliată.“ – Ana Daniela Sultana
Georgian Bărbieru este asistent universitar în cadrul Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul de Artă Murală și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Pictură București. Practica sa artistică este complexă și se desfășoară pe două paliere: pe de o parte, ca profesor, predă artă murală, pe de altă parte, ca artist, experimentează cu pictură, sculptură și instalație.
Ana Daniela Sultana este publicist și curator. Articolele sale apar în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum ICR Viena, ICR Veneția, ICR Istanbul, Forumul Cultural Austriac București, MNLR București, Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă din Timișoara, Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center, Galeria CREART și cu alte galerii de artă contemporană.
Galeria 15 DESIGN este un spațiu expozițional al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Situată la parter, în Hanul cu Tei din Centrul Vechi bucureștean (Lipscani 63), galeria este coordonată de artistul vizual Sergiu Chihaia, președinte al Filialei de Design UAP din București și lector UNArte București, Departamentul de Modă al Facultății de Arte Decorative și Design. Activitatea galeriei cuprinde expoziții atât ale unor artiști emergenți, cât și ale unor nume consacrate.De asemenea, Galeria 15 DESIGN a participat anul acesta la RAD ART FAIR de la Hotel Caro din București.