Asociația SINAPTICA, alături de partenerii Comuna Isverna și Complexul Național Muzeal „ASTRA”, anunță vernisajul expoziției de fotografie dedicate peisajului cultural din Podișul Mehedinți, în ziua de 26 octombrie 2024, ora 12.00.
Expoziția este găzduită în muzeul în aer liber al CNM ASTRA din Strada Pădurea Dumbrava 16, Sibiu și este realizată în cadrul proiectului „Cultură, oameni și natură”.
Expoziția cuprinde fotografii cu caracter documentar, care prezintă elementele definitorii ale interacțiunii istorice dintre oameni și mediul lor natural. Lucrările fotografice sunt realizate: Monica-Andreea Crăciun, Ilinca Ionică, Bianca Nistor, Beatrice Ojică, Ramona Paraschiv, Mihaela Popa, Andreea Secăreanu, Silviu Popa, Chenfang Shao, Mihaela Ștefliuc, Adrian Stoia și Pîrvu Ionică.
Odată cu vernisajul expoziției va fi lansat și volumul „Peisajul cultural din Podișul Mehedinți”, care cuprinde mai multe texte care au drept autori o parte din participanții la taberele de voluntariat organizate în timpul proiectului.
Proiectul „Cultură, oameni și natură” a urmărit să realizeze o mai bună promovare a peisajului cultural, de o extraordinară valoare, din Podișul și Munții Mehedinții. Prin activitățile realizate, partenerii au dorit ca autoritățile publice locale și oamenii din comunitățile acestei zone să conștientizeze că valorificarea resurselor naturale și culturale existente se poate realiza, în primul rând, prin modalități durabile, care să ofere un turism de înaltă calitate, cu respectarea și păstrarea caracterului de unicat al întregii zone.
Pentru mai multe detalii despre proiect, vă puteți adresa domnului Ionică Pîrvu, coordonatorul proiectului, prin e-mail, la adresa pirvu.ionica@sinaptica.ro sau la tel. 0723996657.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.