Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău susține prezența trupei Ioan Streba Quartet la cea de-a XXII-a ediție a Ethno Jazz Festival. Evenimentul va avea loc în perioada 10-13 octombrie 2024, la Colegiul de Arte din Soroca și Teatrul Fără Nume din Chișinău.
Ioan Streba – unul dintre cei mai cunoscuți clarinetiști din istoria recentă a jazzului european, un adevărat virtuos al instrumentului, s-a născut în 1965 în România, într-o familie de violoniști. Locuiește și activează în Paris, Franța, de peste 20 de ani. Înainte de a ajunge la Paris a fost membru al orchestrei Ciocârlia (Orchestra Națională a României) și a concertat alături de cei mai cunoscuți muzicieni români ai genului: Gheorghe Zamfir, Ionică Minune, Toni Iordache ș.a. Abia ajuns în Franța, a fost invitat de Angelo Debarre să participe la înregistrarea unuia dintre primele sale albume. Au urmat o serie de colaborări cu artiști de renume, printre care s-au numărat: Thomas Dutronc, Didier Lockwood, Bireli Lagrene sau Angelo Debarre… Ioan Streba este un compozitor și aranjor polivalent, printre realizările sale numărându-se: participarea la înregistrarea coloanei sonore a filmului Vengo de Toni Gatlif (2001) și mai multe colaborări cu Olivier Lecoeur. Este recunoscut în lumea jazz-ului ca un compozitor inovator, al cărui stil îmbină improvizațiile la clarinet și amestecul dintre gypsy, latino și jazz inspirat de Charlie Parker, Thelonious Monk, Bill Evans și Chick Corea. În prezent, pe lângă cariera concertistică, este profesor de muzică tradițională românească și jazz la JUPO din Le Havre.
Ethno Jazz Festival este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate festivaluri de ethno-jazz din sud-estul Europei, eveniment ce propune o formă nouă a comunicării armonioase între reprezentanții diferitelor națiuni și culturi promovând diversitatea și valorile etice ale societății multiculturale. Cele 21 de ediții desfășurate până acum au găzduit un număr impresionant de muzicieni celebri din peste 50 de țări situate pe 5 continente ale lumii.
În program:
Joi, 10 octombrie, Colegiul de Arte din Soroca
12.00 Lecție de estetica jazz-ului susținută de criticul Virgil Mihaiu
Masterclass și concert Ioan Streba Quartet (România, Franța)
11 octombrie, Teatrul Fără Nume din Chișinău
19.00 Concert Trigon (Republica Moldova)
Concert Ioan Streba Quartet (România, Franța)
12 octombrie, Teatrul Fără Nume din Chișinău
19.00 Concert Ottomani Trio (Olanda/Turcia, Italia)
Concert Cacha Mundinho (Portugalia, Spania, Brazilia, Turcia/ Olanda)
13 octombrie, Teatrul Fără Nume din Chișinău
19.00 Concert Soulcrane (Germania)
Concert NO-MAD Spirits (Elveția, Bulgaria)
Festival este organizat de formația Trigon și Ministerul Culturii al Republicii Moldova cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Swiss Cooperation in Moldova, Direcția Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău, Ambasadei Franței, Alianței Franceze, Purcari Wines, Bardar, anyway travel și hotel Regency.
Parteneri media: Moldova 1, Moldova 2, TVR Moldova, Vocea Basarabiei, moldova.org,
locals.md, diez.md, katana, fest.md
Mai multe detalii pe: http://trigonjazz.com/f2024.html