spot_img

”Crematoriul înghețat” de József Debreczeni

Cea mai dură mărturie scrisă vreodată de pe „Planeta Auschwitz” 

Șocantă, sfâșietoare, cu detalii de neimaginat și necrezut – dacă nu ar fi fost consemnate de autor ca martor ocular. ”Crematoriul înghețat: mărturie de la Auschwitz” de József Debreczeni publicat de Editura Trei este considerat „cel mai dur și mai nemilos rechizitoriu scris vreodată la adresa nazismului”. Traduse în momentul actual în 15 limbi și apreciate ca una dintre cele mai mari opere ale literaturii Holocaustului, memoriile scriitorului și jurnalistului de limbă maghiară József Debreczeni și-au primit locul meritat după aproape 70 de ani. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1950, dar din cauza circumstanțelor politice nefavorabile și a antisemitismului nu fusese tradusă, până de curând, în limbi de circulație internațională. 

Crematoriul înghețat depune o mărturie tulburătoare despre un episod tragic din istoria umanității, care pare imposibil de înțeles în lumea de azi. Cu ochi de jurnalist, bun observator al realității din lagărele naziste, József Debreczeni vorbește în memoriile sale despre „un loc unde legile obișnuite ale gravitației morale nu se aplicau, unde răul era bine, negrul era alb și noaptea era zi”. Autorul este în același timp martor, supraviețuitor, victimă, dar și analist, iar unele dintre întrebările pe care le ridică sunt profunde și tulburătoare totodată. „Cum de cea mai cultivată națiune a Europei a putut provoca prăbușirea continentului în cea mai violentă sălbăticie”? 

József Debreczeni descrie în detaliu iadul greu de imaginat din Auschwitzland – cum erau numite locurile în care se desfășura munca forțată, mizeria din barăci, păturile pline de păduchi, mâncarea al cărei rost era doar să țină în viață, la limită, deținuții. 

Memoriile impresionează mai ales prin modul cum este surprinsă dezumanizarea torționarilor și chinurile la care sunt supuse victimele lor. Foametea, frigul, disperarea, cruzimea fără margini sunt elemente ale realității de zi cu zi în lagăre, iar moartea pare adesea „ca o baie de aburi revigorantă și plăcută”. Oamenii își pierd identitatea, trecutul și viitorul și sunt transformați în numere. Autorul însuși – devenit numărul 33031 – mărturisește că „gândul unui sfârșit iminent devenise de-a dreptul dezirabil”.

Cu o uimitoare inventivitate malefică, naziștii inventaseră un mecanism diabolic care funcționa fără greș. „Sadicul acela care inventase un sport țopăind pe burțile și piepturile unor oameni fragili și înfometați, prea slabi ca să mai reziste, nu era ofițer SS, ci coleg de prizonierat”, spune fostul deținut la Auschwitz. Torționarii se dovedesc buni cunoscători ai slăbiciunilor umane și știu că „cel mai bun conducător de sclavi e sclavul căruia i s-a acordat o poziție privilegiată”. Astfel, „supraveghetori numiți din rândul prizonierilor primeau, pe lângă o mâncare mai bună, haine mai bune și posibilitatea de a fura, putere, cel mai otrăvitor drog din câte există. Putere nesfârșită de viață și de moarte”.

József Debreczeni descrie cu detalii crude, fără menajamente, nu numai modul cum funcționează structura infernală de la Auschwitz, condusă de „aristocrația lagărului, zeii mizerabili ai acestei lumi mizerabile”, ci și pe cei care vin în contact cu ea. Autorul precizează cu exactitate ce corporații germane au fost prezente în lagărele de exterminare, folosind sclavi evrei ca forță de muncă.

„Rata mortalității zilnice atinge niveluri inimaginabile. La locul de muncă, cadavrele sunt pur și simplu date laoparte, iar activitatea continuă. Morții zac așa zile întregi, până când sunt în cele din urmă aruncați într-o groapă cu var”, notează József Debreczeni. Companiile reacționează, nu atât pentru salvarea vieților umane, ci pentru a limita pierderea forței de muncă. Unele companii, spre exemplu Sänger und Lanninger – care există și astăzi – decide să împartă deținuților care lucrează pentru ei câte 250 de grame de carne de cal pe săptămână. Măsura nu se dovedește foarte eficientă. Combustibilul care alimentează într-adevăr dorința de a trăi este, cel puțin în cazul lui József Debreczeni, hotărârea de a cere socoteală și de a-i vedea pe vinovați în fața judecății. Svoboda – libertate – cuvântul cu care infirmiera din trupele aliate îl încurajează pe fostul deținut să lupte pentru viața sa, exercită o adevărată fascinație asupra lui chiar dacă e pronunțat într-o limbă străină. 

Crematoriul înghețat este mărturia pe care jurnalistul József Debreczeni o aduce în fața umanității întregi din infernul de la Auschwitzland. Este totodată și un avertisment către generațiile viitoare să fie în gardă, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai poată repeta. 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508