La Editura Tracus a apărut volumul ”Camera de studiu”, de Martin Kumamoto. Cartea reprezintă romanul de debut al autorului.
„Am decis să mă întorc în cameră și să dorm acolo oricât de frică mi s-ar fi făcut.
Un scriitor adevărat trebuia să trăiască cu morții. Un scriitor adevărat era un Aghori. Îmi voi picta trupul cu cenușă din cadavre incinerate și voi petrece propriul meu priveghi ‒ mi-am spus. Când am ajuns în cameră era deja întuneric și doar o fâșie vagă de lumină se tânguia pe peretele dinspre răsărit.”
_______________
Martin Kumamoto ne propune Camera de studiu în primul rând ca pe o scriitură gen terapie, un fascinant experiment de lectură, dar cu siguranță și pentru a desluși substratul unui roman care va deveni în scurt timp bestseller. Dialogurile sunt sublimate de imagini puternice, de sentimente contradictorii și mai ales de o introspecție care ne duce cu gândul la romanele japonezului Ishiguro. Forma captivantă prin care se succed evenimentele din Camera de studiu, personajele, erotismul, interconectările dintre lumi diferite induc pofta de lectură cu o apetență pe care prea puține cărți pe care le-am citit în ultimii ani au reușit să o facă. O garsonieră din Osaka în care Martin experimentează trăirile unei depresii absurde, pe care viața ne-o așterne inevitabil printre alte mizerii cotidiene, devine o citadelă de studiu în care Maria are un loc aparte, privilegiat. Tentativa de schimbare totală aduce însă cu sine o nouă provocare. Vă doresc lectură plăcută, iar lui
Martin Kumamoto îi doresc mult succes cu acest splendid roman.
GELU VLAȘIN
***
Știu povestea asta de la tatăl meu, care a aflat-o de la tatăl lui, care a auzit-o de la tatăl lui: Dobrogea, anii 1890. Coloniștii români, veniți de prin Transilvania, se apucă să „dreagă” o veche fântână turcească ce funcționează foarte bine, dar ei au nevoie de mai multă apă, pentru turmele de oi. Golesc fântâna, astupă cu lână vâna de apă bună care o alimenta, apoi dau zor să lărgească fântâna de piatră; treabă lungă și grea, cu care ei nu sunt obișnuiți. Reușesc în cele din urmă și se grăbesc să scoată dopul de lână, așa încât vâna de apă să umple la loc fântâna, acum mult mărită, așa cum și-o doriseră. Dar vâna secase. Apa își săpase alt drum prin pietroasele adâncuri dobrogene, iar marea lor fântână a rămas goală. Moartă.
Martin, imigrant în Japonia, se luptă cu o iubire imposibilă, cu fântâna lui vie, cu Maria. Maestrul Martin ajunge să descopere nu că-i un meșter nepriceput, ci c-a lucrat de la bun început la fântâna greșită. Nu Maria avea nevoie de reparații, ci el însuși: fântânarul e una cu fântâna. Cum se va extrage Martin din adâncuri? Cum va răzbi spre lumină? Răspunsul e-un roman poate prea dur: Camera de studiu.
MIHAI BUZEA