Toată vara au fost din belșug recomandări de lectură pentru vacanță. De aceea m-am gândit să scriu despre o carte pe care o consider potrivită pentru întoarcerea la muncă.
Aud din ce în ce mai des despre tineri care aleg să își părăsească slujbele bine plătite în companii de top și să caute un trai mai simplu, prețuind mai mult timpul liber și libertatea de mișcare. Ca om care a experimentat epuizarea, presiunea extremă pusă de șefi toxici, nu pot decât să îi admir și să sper că încet, încet, schimbările se vor produce pe orizontală și verticală și vom vorbi despre muncă în cu totul alți termeni și în societatea românească.
O carte care m-a făcut să reflectez mult la aceste lucruri este, culmea, scrisă de o autoare japoneză, Kikuko Tsumura. “Nicio slujbă nu-i ușoară”* este intitulat romanul apărut la Polirom în traducerea foarte reușită a Magdalenei Ciubăncan, care reușește, cu mare abilitate, să redea nuanțe și mai ales contextul în care se petrec întâmplările, așa încât să nu ratăm tușele de ironie și umor abil strecurate de autoare, alături de mici semnale de alarmă care spun că societatea japoneză trebuie și ea să se schimbe.
După 14 ani petrecuți la același serviciu, eroina nenumită a romanului demisionează pentru că volumul de muncă reușise să îi stoarcă energia până la ultima picătură și se întoarce în casa părinților pentru a se recupera. La finalul perioadei de șomaj, merge la o agenție de recrutare unde cere o slujbă care să o solicite cât mai puțin și să fie foarte aproape de casă. “Dacă s-ar putea să fie un loc unde să supraveghez extracția de colagen pentru produsele de îngrijire a pielii”, spune ea.
Kikuko Tsumura a experimentat ea însăși, la începutul carierei, hărțuirea și epuizarea la locul de muncă, iar textul ei este un bun pretext pentru a reflecta la felul în care ne raportăm la munca noastră. Sigur că primul gând ar fi acela că nu semănăm noi cu japonezii, dar totuși am simțit că fiecare, indiferent de cultura în care se află, poate găsi în carte câte o ancoră de care să se lege.
Într-o discuție liberă despre această carte, Magdalena Ciubăncan îmi spunea că în Japonia se schimbă realitatea aceea pe care o știm cu toții din cărți, și anume că japonezul își dă viața pentru companie, se angajează și iese la pensie din același loc, își neglijează familia, firma este viața lui. Acum evoluează lucrurile, însă, evident, schimbarea nu este completă. Și atunci asistăm la o perioadă de tranziție, în care vechile valori se confruntă cu noile tendințe și tinerii încearcă să își găsească locul în această nouă lume.
Eroina lui Kikuko Tsumura, care are puțin peste 30 de ani, găsește multă înțelegere la recrutori, astfel că pe parcursul unui an va primi mai multe locuri de muncă. Spre deosebire statornicia care i-a caracterizat primii ani ai carierei, unde a stat 14 ani, acum își propune să evite să se atașeze de vreo slujbă, așa că ori de câte ori simte că obosește, că totul devine repetitiv sau că relațiile cu colegii nu sunt tocmai în regulă, merge mai departe. Poveștile de la cele cinci locuri de muncă sunt redate în capitole separate, ca într-un serial (de fapt cartea a și a fost ecranizată în Japonia) și deși ar putea părea plictisitoare, căci după cum spuneam și-a dorit slujbe cât mai banale, a rezultat o colecție pe alocuri comică și parcă suprarealistă de ceea ce unii au numit „povești fantastice pentru muncitori”.
Recrutoarea o ia în serios și îi găsește locuri de muncă cât mai aproape ce ceea ce cere. Așa că are slujba în care trebuie să supravegheze un individ care ar putea ascunde niște mărfuri de contrabandă, deși el nu știe, apoi slujba în care scrie reclame care pot fi difuzate în autobuz, după aceea este un fel de copywriter, compune texte pentru niște ambalaje de pachete de biscuiți de orez, la a patra slujbă lipește afișe și, în fine, la ultima slujbă lucrează într-un parc național, în natură.
Ceea ce seamănă în toate experiențele eroinei sunt relațiile de muncă pe orizontală și pe verticală. Inevitabil toți șefii sunt bărbați și încă de la început toți îi solicită câte ceva suplimentar sau un mic compromis. Acestea sunt reminiscențe ale vechii culturi japoneze. Pe de altă parte, ea lucrează în firme mici, unde relațiile interumane sunt încă posibile. Solidaritate va găsi în rândul femeilor, pe care le admiră atunci când le are ca îndrumătoare și cărora le poate cere părerea la masa de prânz atunci când se împotmolește într-un proiect.
Dar “după primii doi ani de muncă realizasem că atâta vreme cât colegii purtau o mască la serviciu, nu conta ce fel de oameni erau în spatele ei”, mai spune personajul cărții. Aici regăsim vechile concepte japoneze de honne și tatemae. Honne este ceea ce crezi cu adevărat, cel care ești tu în realitate, iar tatemae este masca pe care ți-o pui în societate și cu care ieși în fața oamenilor.
Până la urmă, ultima slujbă, cea în aer liber, va fi cea care îi va prilejui tinerei femei mai multe revelații. Va înțelege că nu e singura care a experimentat bournout-ul și că atâta timp cât cu toții conștientizăm asta, putem depăși sentimentele de rușine și neputință care ne încearcă și mai ales teama de oprobriul public. Dar întotdeauna schimbările cele mai importante vin din interior și nu trebuie să îți trădezi adevărata vocație. De fapt, într-un interviu, autoarea declara că a scris această carte mai ales din solidaritate cu cei care trăiesc acum experiențe asemănătoare cu cele ale personajului cărții.
Cartea lui Kikuko Tsumura a avut atâta succes în Japonia încât s-a făcut un serial, după cum deja am spus, și a fost organizat inclusiv un concurs de selfie-uri care a devenit viral pe rețelele sociale, în care participanții s-au fotografiat în aceeași poziție ca femeia de pe coperta cărții. Iar, odată cu traducerea în mai multe limbi, cartea și-a găsit cititori empatici în întreaga lume.
Anamaria SPĂTARU
Kikuko TSUMURA (n. 1978, Japonia) este una dintre cele mai de succes scriitoare din Japonia. A obținut numeroase premii literare, printre care Premiul Akutagawa, Premiul Noma, Premiul Dazai Osamu, Premiul Kawabata Yasunari și Premiul Oda Sakunosuke. Și-a început cariera literară scriind proză SF, însă, în urma unor experiențe traumatizante la locul de muncă, a început să scrie despre problemele cu care se confruntă oamenii obișnuiți la slujbele lor și în societatea japoneză extrem de competitivă și consumeristă.
”Titlu: Nicio slujbă nu-i uşoară
Autor: Kikuko TSUMURA
An apariție2024
Număr pagini: 424
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM
