Sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 11, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, va avea loc la Muzeul Național „Brătianu”, str. Ion I. C. Brătianu, nr. 37, Ștefănești (Argeș), vernisajul expoziției temporare de fotografie „Modă și stil în costumul citadin (1880 – 1945)”. Autor, documentație și fotografii din colecția personală: Adrian Săvoiu.
Expoziția își propune să ilustreze tendințele modei din România în două etape istorice: în „La Belle Époque” și în perioada interbelică, prin fotografii, de diferite dimensiuni, realizate în ateliere renumite ale epocii: „E.[duard] Pesky” – București, „[Andreas Daniel] Reiser” – București, „Jean Gagel” – București, „Emilie R. Speek” – Câmpulung, „Siegmund Parker” – Iași, „E.[duard] Constantinescu” – Câmpulung, „I.[on] Munteanu” – Câmpulung și altele.
Unele dintre fotografiile expuse sunt rarități; de pildă, una este realizată pe metal la Viena, în 1885. În ea apar, îmbrăcați în paltoane lungi și purtând pălărie după moda timpului, doi tineri din București, buni prieteni, veniți probabil într-o vizită în capitala Imperiului Austro-Ungar. Tot rarități sunt astăzi fotografiile format „carte-de-visite” din expoziție, specifice sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Fotografia „carte-de-visite” era un carton gros de 1 mm, cu dimensiuni standard de 6,5 x 10,5 cm, pe care se aplica fotografia propriu-zisă de 6 x 9 cm. În expoziție pot fi văzute mai multe astfel de fotografii, care înfățișează tineri români aflați la studii în Franța. Imaginile sunt realizate între anii 1885 – 1887 în atelierele fotografice „J. Barcó” din Nancy (Franța) și „Alcide Allevy” din Paris.
Îmbrăcați în costumul citadin specific epocii îi putem întâlni în expoziție pe Constantin Duțoiu, student la Seminarul Teologic din București (1912), pe Elena Rotaru – Miss Muscel 1929 și rudele sale, pe membrii familiei poetului Mihai Moșandrei, pe profesorul Benone Săvoiu (1940), pe frumoasa Dida Udroiu – șefă de promoție în 1943 la Liceul de Fete din Câmpulung, pe ofițerul de artilerie Octavian Isbășescu împreună cu soția, cât și pe mulți alții.
Costumul citadin în perioada 1880 – 1914
În ultimul sfert de veac al secolului al XIX-lea și apoi până la Marele Război (1914 – 1918), România – ca, de altfel, întreaga Europă – a cunoscut o perioadă de prosperitate, de pace și relativă bunăstare, numită generic „La Belle Époque”.
Ca urmare a progresului tehnic, în jurul anului 1900 ambianța citadină este dominată de mari prefaceri: începe a se folosi lumina electrică, se inventează telefonul și cinematograful, în orașe apar automobilele, bicicletele și tramvaiele electrice, clădirile urcă tot mai mult spre cer. În pas cu aceste transformări, costumul citadin din „La Belle Époque” vrea să semnaleze ochiului format al observatorului atent rangul social și averea, dar și vârsta și sexul celui care îl poartă.
Costumul feminin, prin talia strangulată din ținutele doamnelor, amintește de forma unei clepsidre. Strânsă în corset ca într-o armură medievală, cu fusta sau rochia lungă până în pământ, cu pălăria în care poartă înfipte flori sau pene (pălăria se află mereu într-un echilibru instabil!), o doamnă care vrea să iasă în oraș are nevoie aproape întotdeauna de trăsură. Iar când coboară din trăsură, forțată de ținuta timpului, se străduiește să se aplece sau să se îndoaie cât mai puțin cu putință.
Veșmintele feminine din această perioadă cer o mare cantitate de muncă. Pe trup, lenjeria cuprinde multe piese, ceea ce dă o complicație astăzi greu de bănuit: cămașă, jupon, pantaloni până la genunchi (pe sub fusta sau rochia lungă) și corset strâns în șireturi până la limita suportabilului, ca talia să pară cât mai subțire. De aici leșinurile inevitabile, mai ales în zilele de caniculă. Prevăzătoare, doamnele țin mereu în geantă un flacon cu săruri ce emană un miros puternic, pentru a fi folosit imediat în caz de nevoie.
Rochia are gulerul ridicat, mânecile sunt umflate la umăr. Seara, la bal sau la recepții, poate să apară chiar decolteul foarte larg sau trena. În picioare, ciorapii negri sau cu broderii colorate sunt ținuți cu jartiere circulare. Ca accesorii, ziua se poartă geanta suspendată cu lanț, umbreluța de soare și mănușile scurte, iar seara, manșonul, evantaiul și mănușile lungi.
În costumul bărbătesc domină negrul, luminat doar de albul cămășii. Materialele folosite sunt toate sobre, mate. Costumul este complicat, inconfortabil, uneori completat cu accesorii, care vor să marcheze în mod cât se poate de vizibil însemnele bogăției și puterii. Corpul bărbatului este acoperit în întregime de haine, pentru ca acolo unde armonia fizică nu se află la ea acasă, trupul să fie remodelat prin învelișul materialului, ca astfel să devină cât mai plăcut privitorului.
Părul bărbaților este tuns scurt, se poartă cărare la mijloc, iar după 1905, cărarea se mută într-o parte. Mustățile sunt nelipsite, iar de la o anumită vârstă e prezentă și barba. Cămașa poate fi din mătase sau din pânză vărgată, cu guler alb, detașabil, bine scrobit, înalt, destul de incomod. Vesta este scurtă, asortată cu haina, dar confecționată din alt material.
Pardesiul are diferite forme, în funcție de momentul zilei în care este purtat. Paltonul se croiește din stofă groasă sau din blană, este foarte greu și limitează mișcările. Accesoriile cele mai obișnuite ale domnilor, așa cum apar și în fotografii, sunt monoclul, mănușile, umbrela neagră și bastonul din bambus, iar ca bijuterii se poartă ceasul la brâu (uneori cu lanț de aur), acul de cravată și chiar inelele.
Costumul citadin în perioada 1914 – 1945
Perioada Marelui Război din 1914 – 1918 a adus schimbări importante în stilul de viață al întregii Europe, inclusiv în domeniul costumului. Păstrându-și linia de până în război, costumul citadin este vizibil marcat de economii de materiale și chiar restricții. Admirația merge în cei patru ani ai conflagrației spre eroul militar și sora de caritate. Femeile își tund părul mai scurt, renunță în bună măsură la pălărie și mănuși, iar veșmintele preferate sunt mult mai simple: bluza, fusta și costumul taior. Linia aceasta, simplă, se va impune și în deceniile următoare. La bărbați, costumul civil este influențat de cel militar, mergându-se tot pe ideea simplității.
După Marele Război, începând cu anii 1920, moda în general de distanțează de lux și sofisticare și se apropie tot mai mult de modelele practice. Fusta femeilor se scurtează semnificativ, pentru că astfel devine mai comodă și femeile se pot sui cu ușurință în tramvai, în mașină sau chiar pe bicicletă. De altfel schimbările majore le întâlnim în special în moda feminină întrucât emanciparea femeii este în plin avânt. Cu părul tuns scurt, cu fusta și bluza drepte, fără talie, cu un pardesiu larg, fără nasturi, prin apariția costumelor de baie sau de sport care lăsau să se vadă formele corpului, femeile devin foarte novatoare în raport cu perioada precedentă.
În anii 1930 pălăriile mici ale femeilor rămân pe mai departe împodobite cu panglici, pene sau flori și adesea devin adevărate opere de artă ale modistelor. Fusta se lărgește prin clini și se scurtează pe an ce trece. La modă sunt tangoul și foxtrotul, iar la dans rochia de seară poate avea în spate un decolteu adânc. În sezonul rece se poartă mantoul din blănuri scumpe sau capa (pelerina scurtă) din vulpe albă, marcă a eleganței supreme.
Bărbații, mai conservatori, s-au mulțumit după Marele Război să-și lărgească pantalonii, dar au păstrat hainele tradiționale de seară, fracul și smokingul, pantofii de lac, precum și accesoriile: bastonul și umbrela. Începând cu anii 1930, pălăria de fetru moale, cu pamblica lată, este aproape obligatorie pe stradă. Costumul devine mai comod, iar cel de zi părăsește tonurile închise și merge spre nuanțe de gri și bej. Floarea la butonieră dă o notă romantică.
Anii celui de-Al Doilea Război Mondial nu vor aduce schimbări semnificative pentru costumul citadin feminin sau cel bărbătesc, dar tot mai mult, către sfârșitul războiului, îmbrăcămintea se va simplifica și se va restrânge la stricta necesitate.
***
Expoziția „Modă și stil în costumul citadin (1880 – 1945)” va rămâne deschisă la Muzeul Național „Brătianu” în perioada 21 septembrie – 17 noiembrie 2024, iar la vernisaj intrarea este liberă.
Adrian Săvoiu (n. 1954, Câmpulung) a absolvit în 1978 Universitatea din București, Facultatea de Litere, cu specializarea română-latină.
Colaborări pe teme de istorie literară la Radio România, Radio Muscel FM, în reviste și ziare: Viața românească, Manuscriptum, Jurnalul literar, Memoria, Limbă și literatură română, Ficțiunea OPTm, Evenimentul Muscelean etc.
A tipărit volume despre cultura și istoria Câmpulungului și a zonei Muscel. A îngrijit ediţii ale scriitorilor C. D. Aricescu, Alexandru Odobescu, George Topîrceanu, Anton Holban și Mihai Moșandrei. A publicat mai multe albume cu fotografii-document: Chipuri de odinioară din Muscel (coautor), Monumente istorice ale României. Tipuri din județele Argeș și Muscel. Anul 1893 și Prin Câmpulung și pe muscelele lui. Fotografii de Nicolae Th. Ștefănescu (coautor).
A scris diverse alte volume: Discursul oratoric românesc, 77 de conferințe radiofonice, Magazinul de bric-à-brac literar, Antologia fabulei românești, Ca să încerc rotundul lumii. Jurnal de călătorie, Fabule și vorbe cu tâlc (în colaborare), Dincoace de Cortina de Fier. Amintiri, Scrisori din Câmpulung, Poveștile orașului Câmpulung etc.
Cercetările în domeniul literar şi experienţa de profesor s-au concretizat în redactarea manualelor de limba şi literatura română pentru toate clasele de liceu, în alcătuirea de antologii, ghiduri şi auxiliare didactice. A fost implicat în reforma învăţământului profesional şi tehnic din România.
În anul 2011 i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al municipiului Câmpulung”.
