spot_img

Sesiunea de înscriere la Premiul Art Movements Foundation pentru Desen Contemporan, ediția a II-a este deschisă în perioada 1 – 30 septembrie 2024

Art Movements Foundation organizează un concurs de desen contemporan destinat artiștilor contemporani români din țară și diaspora și străini rezidenți în România, aflați în orice etapă a carierei profesionale. În vederea selecției, artiștii sunt invitați să-și depună dosarele de candidatură în perioada 1 – 30 septembrie 2024. Odată cu premierea va avea loc și vernisajul expoziției rezultate în urma selecției dosarelor de candidatură.

Prin Premiul Art Movements Foundation pentru Desen Contemporan, fundația culturală și partenerii săi doresc să descopere, să recompenseze și să promoveze artiști care au în practica lor artistică desenul contemporan, parte cu tendințele și cu dinamica scenei internaționale de artă.

Premiul întâi, în valoare de 2.500 de euro, va fi oferit autoarei sau autorului care se va apropia cel mai mult de cerințele de valoare și calitate impuse de juriu, 1.500 de euro vor merge către lucrarea clasată pe poziția a doua și 1000 de euro către al treilea câștigător.

Juriul independent, format din personalități, cunoscători ai scenei cultural-artistice românești, va desemna finaliștii și câștigătorii actualei edițiii: Magda Cârneci, critic de artă și scriitoare, redactor șef al Revistei ARTA, Anca Boeriu, artistă vizuală, lector UNArte București, Adela Mara, istoric de artă și curatoare, Diana Serghiuță, artist vizuală, laureata Premiului AMF pentru Desen Contemporan 2023, Olimpiu Bandalac, artist vizual și Mladen Bataniat, colecționar de artă.

Aplicațiile pot fi depuse până pe 30 septembrie 2024, ora 24, prin completarea unui dosar de candidatură în spațiul virtual de pe www.artmovements.ro. Dosarele eligibile online vor conține fotografii de calitate a cel mult trei lucrări de artă, cu dimensiunea maximă recomandată de 100×100 cm, pe suport de hârtie, carton, textil, metal și orice suport bidimensional, pot fi realizate în creion, cărbune, pastel uscat, cerat sau gras, tuș, acuarelă, sanguină, cărbune, cărbune presat, grafit, fetru, markere, estompă, guașă sau tehnică mixtă, alb/negru sau color. Nu se acceptă tehnici de reproducere digitale, gravură, pictură, obiect, instalație, sculptură.

“Misiunea noastră este cea de a reprezenta scena dinamică a artei românești prin diversele tendințe din desenul contemporan și artiști români activi, cunoscuți sau emergenți. Proiectul reprezintă mai mult decât un premiu și o expoziție ce se doresc anuale. Este un demers și un crez prin care ne propunem să coagulăm o comunitate de oameni, instituții publice și organizații private care au pasiunea, priceperea și resursele necesare pentru a alinia sectorul românesc de artă la cel european și internațional.” – Maria-Cristina Scemtovici, Președinte Art Movements Foundation

Repoziționarea activă pe scena artistică internațională a desenului contemporan, începând cu anii 2000, a determinat creșteri de până la cinci ori a cotei artiștilor ce practică această disciplină, pe piața de artă. La revirimentul desenului au avut și continuă să aibă contribuții galerii private și muzee din SUA, Franța, Germania, Regatul Unit al Marii Britanii – prin proiecte, expoziții și târguri anuale dedicate reprezentării și promovării artiștilor care practică desenul.

Prima ediție a Premiului AMF a atras participarea a 347 de artiști și un număr de aproape 600 de lucrări înscrise în concurs. Premiul financiar în valoare totală de 5000 euro a fost oferit de fundația culturală artiștilor vizuali Diana Serghiuță, Ada Muntean și Adrian Ghiman. Artistul vizual Alex Mirutziu a fost desemnat câștigător al secțiunii Premiul Colecționarului.

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii 

Partener cultural: Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri academici: Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Arte și Design, Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design
Partener principal: Scemtovici & Benowitz Gallery
Partener: ALERT Studio, ART-AN-TE
Parteneri media: Revista Arta, Agenția de Carte, BookHub, Curatorial, Empower Artists, IQads, Modernism, Propagarta, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Zeppelin
Partener monitorizare: Klarmedia

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Despre Art Movements Foundation
Art Movements Foundation este o fundație culturală independentă care a luat ființă în 2022 în România cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului românesc de artă prin proiecte care creează conexiuni între artiști, colecționari și public, din dorința de a aduce valoare pentru toți  actorii implicați – de la mediul academic și independent la galerii, muzee, instituții și publicul larg.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508