Drumul de sare” / ”The salt path” de Raynor Winn, carte aflată în pregătire la ”editura ap!”, este un roman captivant, inspirat dintr-o poveste reală, povestea adevărată a lui Moth și a lui Raynor Winn, ce a stârnit încă de la apariția ei, în anul 2018, un interes enorm atât din partea cititorilor și criticilor. Dacă dai o simplă căutare pe Google după titlul cărții, motorul de căutare îți va returna peste 100 de milioane de răspunsuri. Pe Amazon Marea Britanie cartea are peste 37.000 de recenzii de la cititori și cam tot atât de multe și pe Amazon Statele Unite ale Americii. Succesul ieșit din comun al cărții se datorează faptului că povestea are toate ingredientele unei scrieri de succes: este reală, stârnește compasiune și empatie, prezintă o soluție ieșită din comun pentru o problemă gravă, descrie pas cu pas o călătorie lungă, plină de provocări, al cărei sfârșit nu este câtuși de puțin previzibil, implică pierdere, suferință, dramă, dar și o abordare optimistă a dificultăților pe care viața ni le scoate la un moment dat în cale, o abordare pe care, probabil, ne-am dori să o putem avea cu toții în fața problemelor noastre.
Iată mai jos doar o parte dintre izbânzile acestei cărți:
• A devenit bestseller Sunday Times, în septembrie 2023;
• A câștigat premiul RSL Christopher Bland Prize în 2019;
• A fost finalistă în 2018 pentru premiul Costa Biography Award;
• A fost inclusă în topul The Guardian pentru cele mai bune cărți ale verii;
• A fost numită de The Times „cea mai inspirațională carte a anului”.
Povestea îi are în centrul atenției pe Moth și Raynor Will care se bucurau de o viață tihnită și liniștită la ferma lor din Țara Galilor, când, un tzunami a venit fără milă peste ei, luând cu el tot ce aveau mai scump: ferma pe care o restauraseră cu drag și o transformaseră într-o afacere profitabilă de familie și sănătatea lui Moth, diagnosticat cu o boală incurabilă. Trebuie să recunoaștem că nu la asta te aștepți la 50 de ani, vârsta protagoniștilor noștri, după o viață de muncă și sacrificii…
Cartea Drumul de sare va fi ecranizată de regizoarea britanică Marianne Elliott, care debutează cu această ocazie în cinematografie. Scenariul filmului este semnat de Rebecca Lenkiewicz. Rolurile lui Raynor și cel al lui Moth vor fi interpretate de Gillian Anderson, respectiv Jason Isaacs. Se preconizează ca filmul să fie lansat în cinematografe până la sfârșitul anului 2024.
Iată mai jos o parte din povestea ”Drumul de sare”, un fragment în exclusivitate din cartea care va fi publicată în limba română în curând, la ”editura ap!”:
Nenumăratele drumuri până în sălile de așteptare ale medicilor începuseră în urmă cu șase ani. O durere debilitantă în umăr și în braț, apoi începutul unui tremur al mâinii i-au făcut pe medici să creadă că avea Parkinson, însă, atunci când s-a demonstrat că nu era cazul, aceștia au crezut că era vorba despre o leziune a nervilor. Această cameră de consultații era la fel ca oricare alta; o încăpere pătrată, albă, golită de sentimente, care dădea în parcare. Însă medicul nu stătea la birou; a venit și s-a sprijinit de colțul mesei, lângă Moth, i-a pus mâna pe braț și l-a întrebat cum se simte. Ceva nu era bine. Medicii nu procedează așa. Niciun medic la care fuseserăm, și fuseserăm la destul de mulți, nu făcuse vreodată așa ceva.
— Cel mai bun lucru pe care pot să-l fac pentru dumneavoastră, Moth, este să vă pun un diagnostic.
Nu, nu, nu, nu, nu. Nu mai spune nimic, nu mai vorbi, ceva îngrozitor avea să iasă dintre buzele lui încrezute și strânse, nu le deschide, nu vorbi.
— Cred că suferiți de degenerare corticobazală. Nu putem fi absolut siguri de acest diagnostic. Nu există niciun test, așa că nu vom ști decât la autopsie.
— Autopsie? Și când credeți că va fi asta?
Moth și-a întins mâinile peste coapse, cuprinzând cât putea de mult din el însuși între degetele răsfirate.
— În mod normal, aș spune între șase și opt ani de la debutul bolii. Însă, în cazul dumneavoastră, pare să progreseze foarte încet, fiindcă au trecut deja șase ani de când v-ați prezentat cu o problemă.
— Înseamnă că v-ați înșelat. Are altceva.
Îmi simțeam stomacul în gât, iar încăperea își pierdea conturul.
Medicul s-a uitat la mine de parcă eram un copil; apoi a început să vorbească despre o afecțiune degenerativă rară a creierului ce avea să-l ia pe bărbatul chipeș pe care l-am iubit încă din adolescență și să îi distrugă corpul, apoi mintea, ducându-l la confuzie și demență, până ajungea să nu mai poată înghiți și probabil să moară înecându-se cu propria salivă. Și nu puteau să facă nimic, absolut nimic pentru el. Abia mai puteam să respir; toată încăperea plutea. Nu, nu pe Moth, nu mi-l luați, nu puteți să mi-l luați, el este totul, totul, el e sufletul meu. Nu. Încercam să îmi păstrez expresia cât mai calmă, însă pe dinăuntru urlam, cuprinsă de panică, ca o albină ce se izbește de geam. Lumea era acolo, însă, dintr-odată, nu mai putea ajunge la ea.
— Dar se poate să vă înșelați.
Despre ce vorbea? Nu așa aveam să murim. Nu era vorba de viața lui Moth; era vorba de viața noastră. Eram o singură ființă, prinși ca-ntr-o plasă, contopiți la nivel molecular. Nu era viața lui, nu era viața mea: era viața noastră. Aveam un plan cu privire la felul în care aveam să murim. Când vom împlini 95 de ani, pe vârful unui munte, după ce vom fi privit răsăritul, vom adormi pur și simplu. Nicidecum sufocându-ne pe un pat de spital. Nu separat, separați, singuri.
— Vă înșelați.
Ajunși în furgonetă, ne-am îmbrățișat strâns, în parcarea spitalului, ca și cum simplul gest de a ne încleșta trupurile putea să oprească totul. Dacă nu exista lumină între noi, atunci nimic nu putea să ne despartă, nimic nu era real și nu aveam ce să înfruntăm. Lacrimi tăcute s-au rostogolit pe fața lui Moth, însă eu n-am plâns, nu puteam să plâng. Dacă aș fi plâns, m-aș fi scufundat într-un râu de suferință care m-ar fi tras cu el la vale. Am trăit împreună toată viața de adulți. Fiecare vis sau plan, fiecare succes sau eșec, toate au fost jumătăți ale unei vieți întregi. Niciodată separați, niciodată singuri, doar unul.
Nu existau medicamente care să stopeze avansarea bolii, nu exista tratament care să o țină în frâu. Singurul ajutor ce ne putea fi dat era un medicament numi Pregabalin, care să atenueze durerea, însă Moth îl lua deja. Nu mai exista nimic altceva. Îmi doream să pot merge la farmacie și să iau o cutie cu magie, orice ar fi putut să oprească marșul distructiv ce ne pârjolea viața.
— Fizioterapia va ajuta în privința rigidității, a spus medicul.
Însă Moth avea deja o rutină de exerciții de fizioterapie pe care le făcea zilnic. Poate că putea să facă mai mult; poate că, dacă făcea mai mult, puteam stopa avansarea bolii. Mă agățam de orice fir, de orice pai care să mă scoată din ceața sufocantă a șocului. Dar nu exista niciun fir, nicio mână întinsă care să mă ducă la adăpost, nicio voce care să mă liniștească și să-mi spună că totul era bine, că nu era decât un vis urât. Eram numai noi doi, și ne agățam de realitate, unul de celălalt, în parcarea unui spital.
— Nu poți să fii bolnav, încă te iubesc.
De parcă era suficient să îl iubesc. Întotdeauna fusese suficient, întotdeauna fusese tot ce aveam nevoie, însă n-avea să ne salveze acum. Prima oară când am auzit cuvintele „te iubesc” a fost când mi le-a spus Moth. Nimeni nu-mi mai spusese vreodată că mă iubește, nici părinții și nici prietenii, nimeni, iar cuvintele acelea m-au înălțat, m-au făcut să strălucesc și să radiez în următorii 32 de ani. Însă cuvintele nu aveau nicio putere împotriva creierului lui Moth care începea să se autodistrugă, și nici împotriva unei proteine numite tau care îi înăbușea celulele și îi bloca conexiunile.
— S-a înșelat. Sunt sigură că s-a înșelat.
Trebuie să se fi înșelat. Judecătorul s-a înșelat, prin urmare, de ce nu și medicul?
— Nu pot să gândesc, nu pot să simt…
— Atunci să ne gândim că s-a înșelat. Dacă refuzăm să-l credem, putem să ne vedem mai departe de viață ca și când nu ar fi adevărat.
Nu puteam să accept. Nimic nu avea sens, nimic nu era real.
— Poate că s-a înșelat. Dar dacă are dreptate? Dacă ajungem în stadiul terminal despre care zicea? Nu pot să mă gândesc la asta, nu vreau să mă gândesc…
— N-o să ajungem acolo; o să-i ținem piept cumva.
Nu cred în Dumnezeu, în vreo forță superioară. Trăim, murim, ciclul carbonului își urmează cursul. Însă, te rog, Doamne, te rog, nu lăsa să ajungem acolo. Dacă El există, atunci tocmai mi-a înșfăcat viața de rădăcini și le-a smuls din pământ, dându-mi întreaga existență peste cap. Am condus spre casă cu CD playerul la maxim, ascunzându-ne în zgomot. Cu munții care se prăvăleau pe fundal și marea care mi se spărgea în cap, lumea mea era cu susul în jos. Când furgoneta s-a oprit, eu mergeam în mâini.
***
ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.
ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte, din sfere precum: dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.
ap! (ACT și Politon) online
Website: https://actsipoliton.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/actsipoliton/
Facebook: https://www.facebook.com/actsipoliton
Linkedin: https://www.linkedin.com/company/edituraactsipoliton/
YouTube: https://www.youtube.com/c/ActsipolitonRo-carti-audio/videos
Tik Tok: https://www.tiktok.com/@actsipoliton
