Miercuri, 10 iulie 2024, galeria Căminul Artei – parter va găzdui expoziția de grup ”Flori, fete, filme sau băieți”, eveniment care va încânta publicul până în data de 18 iulie.
Vernisajul va avea loc la orele 19:00, în prezența artiștilor: Ioana Aron, Anca Ciofîrlă Kademian, Mihaela Constantin, Andreea Marina Tofoleanu, Oana Kuzmanovski, Iulia Gaga, Dagmar Oprea, Mimi Pleșoianu, Diana Roman, Sergiu Roman, John Dot S, Radu Cool Cat.
Coordonatorii proiectului sunt Anca Ciofîrlă Kademian și Mihaela Constantin.
”Flori, fete, filme sau băieți” este mai mult decât o simplă expoziție, este un manifest contextualizat de o întâlnire estivală a unor artiști din zone foarte diferite. Cei 12 artiști participanți își propun ca demers comun construirea unei experiențe vizuale noi alcătuită din fragmentele propuse de fiecare în parte. Asemeni jocurilor din copilărie, această expoziție oferă un joc de imagini care nu exclude ludicul, ba chiar îl tratează cu seriozitatea cu care doar copiii pot trata un joc.
Explorând conceptul de joc și importanța sa în dezvoltarea culturii umane, Johan Huizinga, reflectă, în opera sa „Homo Ludens”, ideea că jocul este o caracteristică esențială a umanității. Huizinga consideră că, pentru a înțelege cât mai bine natura umană, trebuie să luăm în considerație și capacitatea noastră de a ne juca. Ideea expoziției pleacă de la jocul copilăriei noastre (anii 80- 90) ”Flori, fete, filme sau băieți” prin intermediul căruia am descoperit bucuria interacțiunii colective și frumusețea alegerilor.
În acest sens, expoziția ”Flori, fete, filme sau băieți” este o sărbătoare a interacțiunii artistice, o modalitate prin care cei 12 participanți intră în joc cu imaginația, creativitatea și ludicul caracteristic fiecăruia. Deși jocul este unul competitiv, scopul său principal nu este acela de a câștiga, ci de a participa și de a se bucura de proces. Acestea sunt de fapt mizele expoziției, căci
artiștii participanti propun lucrări neconvenționale, instalate in situ, care își așteaptă publicul, unul participativ, reactiv la jocul vizual. Expoziția-manifest „Flori, fete, filme și băieți” invită întreaga comunitate artistică și publicul larg să revină la esența copilăriei. Să ne amintim să visăm, să iubim și să creăm, sărbătorind fiecare moment cu pasiune și recunoștință.