spot_img

Eforie Sud. Șapte artiști deschid sezonul de „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”

O comunitate de artiști aduce un vis green culture la Eforie Sud, o poveste despre locuri uitate sau iresponsabil exploatate, care ar putea deveni spații frumoase și primitoare, încurajând dialogul între culturi, discipline, genuri și vârste. Derulată de Forumul Artelor Vizuale, inițiativa „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)” reunește povești despre oameni și natură, semnate de șapte artiști vizuali: Irina Maria Iliescu, Alina Marinescu, Adrian Preda, Andrei Turenici și Meri The Zu. Gânduri pierdute printre scoici și melci, lucrările lor, care vor rămâne la Cinemascop în perioada iulie – septembrie 2024, dau imagine unor scenarii triste, dar foarte probabile. Artiștii caută urmele civilizației moderne în valuri tulburi sau însoțesc până departe drumul speciilor pentru totdeauna alungate de vecinătatea cu oamenii. Tema ecologică va fi reluată în două instalații semnate de Emil Cristian Ghiță și în lucrarea Landscape, semnată de Alexandra Dumitrescu. Consumerismul și obsolescența, alături de noile concepte europene de dezvoltare comunitară, bazate pe frumusețe, sustenabilitate și unitate, vor fi puse în discuție într-o serie de ateliere creative și în trei conferințe tematice, care vor fi organizate în incinta Grădinii Cinemascop. 

„Viața nu e un Disneyland. Tocmai de aceea, pânzele și zidurile noastre continuă să-și spună poveștile, adunând noi și noi semnificații și explorând teme acute la nivel global. Marea Neagră este prinsă într-un conflict armat, ceea ce prilejuiește diverse tipuri de agresiune asupra mediului, suntem invadați de tone de plastic, am devenit noi înșine plastic, ard chiar acum, în timp ce vorbesc, de la căldura înăbușitoare, iar toate acestea devin tot atâtea posibile direcții de explorare în discursul artistic. Nu vom schimba noi lumea, însă arta este cel mai bun mijloc de a contribui la ridicarea gradului general de conștientizare publică”, spune Antoine Martinet, unul dintre artiștii francezi care au trecut, în rezidență, pe la Eforie Sud.

Tema este în mod particular relevantă pentru o localitate mică de la malul mării. Orașele de coastă strălucesc în fiecare vară, aglomerate, cu baruri și restaurante inundate de lumină, cu valuri înspumate care mătură skijet-uri sau saltele de plajă și cu un soare ademenitor, care se strecoară spre piele prin straturi de uleiuri aromate. Totul pare ușor, extravagant. O vacanță eternă. Dar așteptați încă puțin, până în lunile mai reci, de toamnă, când aceste orașe se arată într-o lumină total diferită. Și modele în turism se schimbă cu timpul, ridicând pe culmi sau grăbind declinul orașelor specializate. Comunitățile locale din orașele turistice par, uneori, invizibile, un fel de asistent discret, menit doar să întrețină vocația identitară a unei destinații de vacanță. Se întâmplă la Paris și Veneția, dar, mai ales, în orașele de coastă, înțelese, cel mai adesea, doar ca un decor estival care-și împrumută definițiile din exuberanța călătorilor sezonieri. 

„Ne inspiră ideile generoase ale curentului New European Bauhaus, care propune o tranziție spre ecologie, cu schimbări la toate nivelurile, în modelele de afaceri, schimbări de tehnologie, standarde ridicate de mediu, dar și schimbări comportamentale – atât în ​​producție, cât și în consum. Este una dintre zonele în care rolul artei – și al culturii în general – devine crucial. Pentru a putea construi orașul viitorului, e nevoie de o atenție sporită asupra prezentului. Orașul viitorului este frumos, cu o estetică încântătoare, inspirat de artă și cultură, răspunzând nevoilor tuturor locuitorilor săi, pentru că îmbunătățește calitatea experienței, dincolo de funcționalitate. Comunitățile viitorului sunt durabile, în armonie cu natura, cu mediul și cu planeta. Rolul culturii și artei în acest proces trebuie privit din două perspective: modul în care practicile de producție culturală și artistică pot fi mai durabile și modul în care cultura și arta pot contribui la creșterea gradului de conștientizare cu privire la necesitatea tranziției ecologice”, spune Alexandra Dumitrescu, inițiator, alături de Emil Cristian Ghiță, al proiectului Artă la Mal.

De flora și fauna locală puțini sunt cei care, odată intrați în rolul de turiști, ar mai fi dispuși să țină seama. Multe specii de peşti, plante şi alte vieţuitoare au dispărut ori sunt pe cale să dispară. Alături de unele familii de creveţi şi de scoici, de specii de sturioni, delfini și rechini, și căluţul-de-mare se află printre speciile amenințate. Altele îngroașă rândurile veteranilor de război, purtând, în tandem cu oamenii, trauma unor amintiri îngrozitoare. Lucrarea lui Adrian Preda, „Porc de Mare”, este o secundă ruptă din zbuciumul vieții marine din România și, totodată, o critică la adresa turismului iresponsabil, care pune în pericol viața animalelor, atât în mediul marin, cât și în cel terestru. Cel mai mic cetaceu din Marea Neagră, marsuinul, cunoscut și sub numele de „porc de mare” sau „focena”, a fost asociat cu războiul, o vreme în care mamiferele ieșeau la mal însângerate și dezorientate, ca victime colaterale a deflagrațiilor. În viziunea lui Adrian Preda, porcul de mare e prins într-un pahar de hârtie și caută cu disperare un ultim strop de apă. Artistul arată un balans fin, ușor de distrus: dorința oamenilor de a consuma și nevoia animalelor de a supraviețui. 

„Lucrarea este o metaforă vizuală pentru deșeurile aruncate neglijent de oameni, turiști sau localnici, atât de des și peste tot, care pot fi periculoase pentru animalele din acele medii afectate”.

Adrian Preda, artist

Sirena lui Meri The Zu atrage atenția că în spatele avatarurilor pe care ni le inventăm, suntem tot noi, umani și umili, gata să tragem ponoasele acțiunilor noastre. Sirena roșcată, cu o față suavă și un păr amintind de Botticelli, nu s-a născut din spuma mării. A ieșit la suprafață plină de „comorile” care se întâlnesc azi pe fundul mărilor și oceanelor: o anvelopă de bicicletă și niște doze metalice de suc. Nici vorbă de scoici pentru căutătorii romantici de pe plajă. În spatele frumuseții deghizate, artista mai inserează o tristă realitate: animalele cu corpul sugrumat de cheița de bere, punga de plastic și orice nu ar trebui să se găsească în habitatul lor natural. Pentru noi simple comodități, pentru ei arme albe, lăsate să circule la liber, care le pun sănătatea și viața în pericol. 

Irina Maria Iliescu continuă povestea, cu un cadru perfect instagramabil, de pus în feed după o vacanță reușită la un hotel cu piscină. La o privire mai atentă, realizăm că peturile care plutesc în apă au acaparat tot spațiul. Lucrarea lui Andrei Turenici ilustrează grafic o realitate sufocantă: o acumulare de saci negri de gunoi, în spatele cărora se întrezărește o porțiune mică de cer albastru. Imaginea reflectă citatul designerului german Dieter Rams: „Îmi imaginez că situația noastră actuală va face ca generațiile viitoare să se cutremure la gândul nepăsării cu care umplem astăzi casele noastre, orașele noastre și peisajul nostru cu un haos de gunoaie amestecate”. Lucrarea Alinei Marinescu, intitulată „Moștenire”, ne pune în față o oglindă și ne invocă o realitate tristă. Dacă ne bucurăm că ne rămâne nouă casa bunicilor, e clar că nu ne place să moștenim și datoriile la întreținere. Din păcate, adunăm o notă de plată din ce în ce mai mare, pe care copiii și nepoții noștri se vor chinui din greu să o plătească. Fiecare copac tăiat și fiecare munte de gunoi vine la pachet cu o lipsă și un dezechilibru. Dacă nu ne oprim și nu ne reconsiderăm strategia, vom avea de explicat de ce am transformat parcul în parcare și marea într-un coș de gunoi. 

Ioana Marinescu, curator

„Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”. Eforie Colorat este un hub cultural lansat în anul 2021 la Eforie Sud, în beneficiul turiștilor și membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră. Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune promovarea unui set de bune practici pentru dezvoltarea în zone cu acces limitat la cultură, ridicarea nivelului de educare și conștientizare în probleme de mediu și revitalizarea spațiilor de întâlnire comunitară de la malul Mării Negre. Anual, Eforie Colorat dorește să fie un spațiu alternativ de inspirație pentru comunitatea artistică, pentru decidenții din administrațiile locale și centrale, și punct de întâlnire pentru specialiști și grupuri civice, într-un efort comun de a identifica soluții actuale de regenerare urbană, ecologie creativă, exploatarea etică și coerentă a potențialului turistic, economie circulară, spirit civic, dezvoltare sustenabilă și oportunități de creștere prin cultură în zone marginalizate. Proiectul Artă la Mal susține cercetarea și producția artistică interesată de tematici legate de mediu și comunitate, stimulând intervențiile culturale semnificative, care contribuie la înțelegerea profundă a legăturilor dintre cultură, artă și mediu. 

Credit fotografii lansare: Ruxandra Lipan

Echipa:

Fondatori: Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță | Curator: Ioana Marinescu | Grafică: Andrei Turenici | Fotografie: Ruxandra Lipan și Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca | Social Media: Alexandra Ghiță | Financiar: Alina Chiciudean |  Logistică: Ionuț Cosmin Idu | Responsabil voluntari: Andreea Solba  

Informații despre programul Artă la Mal sunt disponibile online, 

pe site, Facebook, Instagram, YouTube

Participarea la toate evenimentele programate anul acesta la Eforie Sud este gratuită. 

ARTĂ LA MAL

Organizat de 

Asociația Forumul Artelor Vizuale 

FINANȚATOR:

Administrația Fondului Cultural Național 

Susținut de: 

Azuga, Primăria Orașului Eforie, Centrul Ceh București, RADEF România Film, ARCHÉ, Etaj on Wheels

Parteneri media: 

Agerpres, Propargarta, The Institute, AARC, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Revista Zeppelin, UZPR, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Filme-Cărți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, CineFan, CineMap, CineGhid, MovieNews, Radio Constanța, Feeder, DigitizArte, stiri.ong, Munteanu, Igloo, Empower Artist Magazine, HAPP, Radio România Internațional, Agenția de carte, The Woman, curatorial.ro, Radio Vacanța, Revista Golan, Revista Atelierul, Arte Vezi, Revista Tomis, REGARD

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508