Cartea a fost scrisă de celebrul autor Gregg Olsen la rugămintea fiicelor lui Shelly Knotek, criminala care și-a torturat propriii copii.
În urmă cu două decenii, americanii aflau îngroziți de o întâmplare de neimaginat petrecută în peisajul bucolic din Raymond, Washington. Este o poveste despre crime în serie și tortură, fizică și psihică, iar ceea ce este mai straniu e că toate se întâmplă în sânul unei familii care – cel puțin aparent – nu se deosebea cu nimic de toate celelalte. Publicată de Editura Trei, ”Dacă spui cuiva …” de Gregg Olsen este o cronică a abuzurilor și evenimentelor macabre care s-au petrecut în casa lui Michelle „Shelly” Knotek și a soțul ei, Dave. Iar victimele au fost chiar propriii copii, nepotul și câțiva prieteni apropiați.
Cu peste treizeci de cărți de nonficțiune și romane publicate, majoritatea legate de infracțiuni, Gregg Olsen este unul dintre autorii foarte populari, cu atât mai mult cu cât este o prezență constantă la emisiuni televizate și radiouri. Nu e de mirare că surorile Nikki, Sami și Tori Knotek l-au rugat să scrie incredibila lor poveste de familie, care se află în topul bestseller Amazon de aproape 80 de săptămâni.
„Chiar am ajuns să le iubesc și să le respect pe aceste fete. Am cea mai mare considerație pentru fiecare dintre ele. Au trecut printr-un război împreună și a le spune povestea este cea mai mare onoare pe care aș putea-o avea ca autor”, spunea Gregg Olsen într-un interviu pentru site-ul A soccer moms book blog.
Povestea este spusă din punctul de vedere al fiecăreia dintre cele trei surori. Gregg Olsen urmărește în debutul cărții povestea lui Michelle „Shelly” Knotek, o fată care provine dintr-o familie disfuncțională, crescută până la șase ani de o mamă alcoolică. Când ajunge în grija mamei sale vitrege, viața i se schimbă în bine, dar, se pare, e deja prea târziu. Sub aparența inocenței, camuflat de frumusețea chipului ei, se ascunde răul absolut. Shelly este un copil capabil de orice: își acuză tatăl de viol pe nedrept, pune sticlă pisată în ghetele colegilor, minte și fură fără remușcări. Se căsătorește de tânără, astfel că abia trecuse de 30 de ani când ajunsese deja la cel de-al treilea soț și a treia fiică, fiecare dintre ele cu alt bărbat.
Gregg Olsen descrie viața de zi cu zi în familia Knotek, cu un tată absent, abrutizat de muncă și manipulat de soție, în timp ce fiicele au în viețile lor două constante teribile: tortura și umilința. Tot ce se întâmplă în casă trebuie să primească aprobarea mamei. Fetele nu au voie nici la toaletă fără a-i cere permisiunea, pe care puteau să o primească sau nu. Cercul familiei s-a lărgit în timp, când în casă au venit să locuiască Shane Watson – nepotul lui Shelly, Kathy Loreno – prietena ei apropiată și veteranul Ronald Woodworth, în vârstă de 57 de ani – victime inocente, care nu bănuiau lucrurile îngrozitoare de care era în stare Shelly.
Se spune adesea că viața reală întrece cu mult literatura. Este și cazul volumului Dacă spui cuiva …, în care descrierea torturilor la care sunt supuse unele personaje trece dincolo de imaginație. „Intensitatea abuzurilor m-a făcut să plâng. Nu mi-e rușine să spun asta. Mi-a zdrobit sufletul să mă gândesc că există oameni care ar putea face ce le-a făcut Shelly fiicelor ei, lui Shane, Kathy și Ron”, mărturisea Gregg Olsen.
Scriitorul american s-a documentat temeinic pentru carte și s-a străduit să se țină cât mai aproape de întâmplările reale. A fost schimbat din motive de păstrare a intimității doar prenumele bunicii celor trei surori. Nikki, Sami și Tori Knotek i-au povestit lui Olsen în amănunt viața din familia lor. Acesta a vizitat casa în care s-au întâmplat ororile descrise de ele și a studiat transcripturile dialogurilor din procesul intentat soților Knotek.
În pofida dramatismului intens, Dacă spui cuiva … nu este doar o carte despre comportamente sadice și abuzuri domestice, ci și despre solidaritatea dintre frați și dorința de a se face dreptate, chiar dacă aceasta înseamnă ca propriii părinți să ajungă la închisoare.
În 2004, Shelly Knotek a fost condamnată la 22 de ani de închisoare. Ea a ispășit aproximativ 18 ani la Centrul de corecție pentru femei Washington din Gig Harbor și a fost eliberată pe 8 noiembrie 2022. Soțul ei, David Knotek, a fost condamnat la 15 ani de închisoare și după aproximativ 13 ani în complexul de corecție Monroe a fost eliberat condiționat, în 2016.
În 2017, când surorile Knotek au mers la Gregg Olsen să-l roage să scrie despre viețile lor, i-au mărturisit că au încercat să facă ele acest lucru, dar nu au reușit, din cauza amintirilor mult prea dureroase. Însă, au insistat ca povestea lor să devină cunoscută tuturor dintr-un singur motiv: voiau să o împiedice pe Shelly să ucidă din nou.