spot_img

„O țară fără un sistem de educație eficient, performant, adaptat timpurilor, este o țară moartă”, afirmă Corneliu Bodea la podcastul „Leadership cu sufletul”

Corneliu Bodea, CEO Adrem, invitatul noii ediții ”Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația”, podcastul Narada prezentat de jurnalista Ramona Raduly, dezvăluie povestea sa, parcursul pe care l-a avut de-a lungul vieții și cât de mult educația a contribuit la succesul său. El face, totodată, apel la conștiința tuturor pentru a se implica în acest domeniu, aceasta fiind, în opinia lui, singura soluție pentru evoluția societății. 

Adrem este una dintre companiile care au investit în misiunea Narada încă de la lansarea HartaEdu.ro, prima platformă din România ce mapează nevoile școlilor din România și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții de rezolvare. Una dintre primele alerte rezolvate pe HartaEdu a fost finanțată de Adrem, iar la momentul respectiv, Corneliu Bodea, CEO al companiei, declara că susținerea educației este una dintre valorile companiei pe care o conduce. Pentru că, spune acesta, „o țară fără un sistem de educație eficient, performant, adaptat timpurilor, este o țară moartă. Ceea ce se întâmplă la nivelul sistemului nostru de educație este o dramă. Este o dramă cu efecte foarte grave, care se vor manifesta în timp”.

După trei ani de la susținerea misiunii Narada, într-o discuție de aproximativ o oră, CEO-ul Adrem își spune povestea de viață și lecțiile învățate de-a lungul anilor printre care cea mai importantă este cea legată de educație. Corneliu Bodea și-a amintit de faptul că nu și-a dat foarte tare interesul pentru școală la momentul potrivit, că a fost considerat cumva „oaia neagră a familiei”, motiv pentru care a terminat un liceu industrial, primind o diplomă ce-l califica pentru a fi prelucrător prin așchiere. Nu a intrat la facultate în primul an, imaginându-și că părinții îl vor susține financiar pentru a rămâne acasă un an de zile ca să se pregătească pentru următorul an, când ar fi dat din nou admitere la facultate. Însă tatăl său i-a oferit cea mai importantă lecție: l-a trimis la muncă și timp de un an a lucrat ca strungar. Atunci a realizat cât de importantă este educația, s-a dedicat învățării și astfel a reușit să-și scrie traseul care avea să-l formeze până în prezent.Am picat la facultate. Am terminat un liceu industrial, iar pe diploma de bacalaureat scria prelucrător prin așchiere. Eu mă pregăteam ca tata să mă țină acasă, să învăț, ca să intru la facultate în anul următor. Și el mi-a zis: <Păi trebuie să te angajezi, să câștigi bani, că ai terminat liceul, cum să stai acasă?> Și m-a angajat strungar. Cred că strungăria aceea de un an mi-a folosit, pentru că a contribuit la dragostea cu care am început facultatea. Și, într-adevăr, am terminat vreo doi ani de zile cu nota 10 în facultate. M-am transformat total”, declară Corneliu Bodea în podcastul Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația.

Antreprenoriatul i s-a potrivit, astfel că a fondat Adrem și de mai bine de 20 de ani activează în domeniul energiei electrice. De sistemul de educație din România s-a tot lovit după experiența sa, odată ca părinte, ulterior ca angajator, atunci când a fost nevoit să caute forță de muncă calificată. Azi se află în poziția de a-și asuma misiunea Narada și de a face apel la mobilizare, de a îndemna la implicare pentru că numai forța celor mulți poate face o diferență în sistem, poate schimba cu adevărat ceva în educația din România și poate să ofere o șansă spre evoluție societății. „Este nevoie de noi, cei care putem acum să acționăm, să ne implicăm, să ne aducem aportul pentru a ne asigura nouă și urmașilor noștri viitorul pe care îl merităm. Procesul de educație este esențial pentru societate. Lipsa calității în acest domeniu afectează direct companiile, mediul economic, viața noastră și a urmașilor noștri. De aceea este responsabilitatea noastră ca societate, să intervenim și să corectăm. Nu putem da vina pe stat că nu a făcut sau că nu e folositor. Nu ne folosește la nimic. Sunt niște lucruri care vedem că merg prost? Trebuie să punem mâna, să ne suflecăm mânecile, să ne implicăm”, este de părere CEO-ul Adrem. 

El consideră că și sănătatea a fost neglijată, dar diferența între sănătate și educație este că „sănătatea vorbește despre prezent, pe când educația vorbește despre viitor. Și din punctul acesta de vedere, nu vreau să spun că este un dezastru și că ne așteaptă un dezastru, dar bine nu ne așteaptă, pentru că toți acești ani de lipsă de coerență și eficiență în procesul educațional se vor resimți o perioadă lungă de timp”.

Prezentul o arată din plin, așa cum indică datele statistice referitoare la starea educației la nivelul întregii țări: 

  • România este pe ultima poziție la aproape toți indicatorii care măsoară calitatea și importanța Educației în Uniunea Europeană (EduPedu).
  • 46,6% dintre elevii de 15 ani nu ajung să treacă de nivelul analfabetismului funcțional (nivelul 2 în testele PISA).
  • 89% dintre elevii români nu dobândesc, la nivel optim, în primii 9 ani de școală, abilități de bază cum sunt scrisul, cititul, și înțelegerea textelor la prima vedere. (StirileProTV).
  • Peste 50 de mii de copii care au început clasa I acum 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, adică 24% din întreaga generație (EduPedu).
  • România a avut, în anul școlar 2022-2023, cel mai mic număr de elevi din ultimul deceniu, pierzând aproape 9% din totalul efectivelor de elevi față de anul de referință 2014-2015 (Ministerul Educației).
  • 51.305 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceştia 49.406 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie (ANPDCA).
  • 189 de școli din România au WC-urile în curte sau „neconforme” (Ministerul Educației).
  • România are un singur consilier școlar la fiecare 1.000 de elevi (Ministerul Educației).
  • Bugetul pentru învățământ pe 2024 a fost majorat! 4,3% (de la 3,2% din PIB anul trecuta) din PIB este alocat salariilor, burselor și dotărilor.

Podcastul „Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business, care sprijină educația” este moderat de Ramona Raduly, jurnalistă cu o experiență de peste 20 de ani în presa din România, care și-a asumat rolul de storyteller pentru organizația Narada din aceeași dorință de a contribui la o schimbare în sistemul educațional din România. „Leadership cu sufletul: Conversații cu vocile importante din business care sprijină educația” va continua cu noi episode, iar printre invitați se numără oameni importanți în poziții de leadership ai unor companii de renume din România, printre care BIC România, Prime Kapital sau Green Horse Games, care iau parte în mod activ și susțin planurile Narada de rezolvare a urgențelor variate din educație, listate pe HartaEdu.ro.

Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani, când Andra Munteanu (co-fondatoare a organizației) a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Primele pe listă erau durerile de dinți și lipsa încălțărilor potrivite. Motive absurde într-o Românie europeană, dar dureros de reale în comunitățile marginalizate și vulnerabile din țară. În aceeași perioadă, Raluca Jianu s-a alăturat ca voluntar în sprijinul misiunii, creionând pentru prima dată schița pe hârtie a ceea ce avea să devină mai târziu HartaEdu.ro. Astăzi este CEO al organizației.

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders, Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate, care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră. Cu o echipă multi-disciplinară de profesioniști care abordează problema cu soluții integrate, utilizând tehnologia și transferul de know-how, dar și experiența profesională, cu un mod de lucru tehnocrat și planificat, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508