București, 30 iunie 2024 – Galeria Scemtovici & Benowitz are plăcerea de a anunța lansarea catalogului expoziției „Ad Infinitum” de pe Jean Luis Calderon nr. 34. Expoziția prezintă lucrări de desen și pictură pe pânză ale artistei Andrea Nagy, cadru universitar la Universitatea Națională de Arte din București.
Evenimentul de lansare va avea loc duminică, 30 iunie, la ora 18:00, în cadrul galeriei.
Catalogul, care va fi disponibil la finisajul expoziției, include reproduceri ale lucrărilor expuse, precum și două texte critice semnate de curatoarea expoziției, Mădălina Mirea, și profesorul universitar Cristian Robert Velescu.
În textul său, Cristian Robert Velescu subliniază complexitatea lucrărilor Andreei Nagy, evidențiind prezența tainică a bestiarului în structurile ascunse ale imaginilor din seriile „Deschidere” și „Sine fine”: „[…] Și pentru a defini în puține cuvinte complexitatea-i, voi afirma că, în pofida liniștii pe care „Deschidere” și „Sine fine”cu cele două variante ale sale o induc actului contemplării, bestiarul este și el în mod tainic prezent în structurile ascunse ale imaginilor pe care tocmai le-am numit. Zăbovind asupra amintitei serii, se poate observa lesne că unele dintre imagini sunt realizate în tehnica uleiului, iar altele sunt desene în creion, pe suportul alb al hârtiei.[…]”
Curatoarea, Mădalina Mirea sesizează în lucrările Andreei Nagy un univers oniric: „[…] Compoziții complexe, în cărbune sau în culori vibrante, în care figurativul și abstractul concurează perpetuu, desenele sale se aglutinează din suprapuneri și estompări, cu reflexe de palimpsest. Starea de veghe, în care artista plonjează în procesul creației, generează amintiri din vis, sau, după caz, toarce fire plăpânde din universul real al copilăriei sale, înțesat cu legende, povești și fantasme. Mesajul se clarifică pe parcurs, peisaje încă neatinse de privirea omului devin personaje, țesând, treptat, bogatul său univers oniric. […]”
Expoziția „Ad Infinitum” și catalogul său oferă oportunitatea de a explora viziunea artistică a Andreei Nagy. Lansarea catalogului va oferi vizitatorilor și colecționarilor ocazia de a discuta direct cu autoarea și criticii de artă prezenți.