Ultima secvență publică a proiectului ”Cartierul LiterArt” de joi, 6 iunie 2024, a făcut neîncăpătoare sufrageria Teatrelli/CREART, într-un show memorabil de poezie și blues. Poeții Ligia Keșișian, Gabriela Toma, Bogdan Ghiu și Teodor Dună, alături de Mike Godoroja & Blue Spirit, au citit din cărțile lor premiate recent și au rezonat cu sonuri muzicale create în improvizații de poezie, blues și Art-Rock.
Alături de protagoniștii serii au fost șase adolescente de la Liceul Teoretic Național (Alexandrina Maria Irimia, Letiția Radu) și Liceul Greco-Catolic “Timotei Cipariu” (Denisa Pleșca, Andreea Ilinca Stancu, Ioana Maria Vasilescu, Ștefania Vâscu), care au participat, în ultimele luni, la atelierele de scriere și lectură creativă coordonate de Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, în cadrul acestui program.
Invitatul special al evenimentului a fost artistul și designerul Dorin Negrău, prezent cu proiectul ”Chimeșa. The Old Blues”, Galeria Creart, , un solo show care îmbină moda, instalația textilă și moștenirea culturală într-un concept inedit și care poate fi văzut până pe 30 iunie 2024. Dorin Negrău a citit câteva texte folclorice culese chiar de tatăl lui în anii 70!
”Cartierul LiterArt” este un proiect organizat de asociația Euro CulturArt, co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Parteneri media: AgențiadeCarte.ro și Radio România Cultural.
”O seară fastuoasă! – vă spune Dan Mircea Cipariu, din sufrageria Teatrelli CREART, care, iată, la ultima secvență a proiectului cARTierul literART, este neîncăpătoare. Am intrat atmosfera sufrageriei noastre cu acordurile trupei Mike Godoroja & Blue Spirit. După cum probabil ați citit pe agentiadecarte.ro, radioromaniacultural.ro sau noapteadepoezie.ro, partenerii media ai proiectului cARTierul literART, timp de câteva luni, împreună cu Florin Iaru am mers în mai multe licee din nordul Bucureștiului, unde am făcut ateliere de scriere creativă. Aici am adus divizia de poezie, fiindcă există și o divizie de proză, cu care vom continua într-un proiect, împreună cu Florin Iaru și Cristian Teodorescu, și care se va întâmpla în septembrie-octombrie. De altfel, cel care va deschide seria invitaților maeștri în poezie a câștigat și el un proiect AFCN cu asociația pe care o conduce. Vi-l prezint pe domnul Bogdan Ghiu, mă bucur că el este alături de noi, de proiectele noastre. O să-l rog pe Bogdan Ghiu să înceapă discursul poetic cu poeme noi, din ce observ.”
Bogdan Ghiu: ”Mulțumesc că ai remarcat, da, asociația Artlit împlinește zece ani și o să facem o caravană Artlit și traducem împreună. Voi citi niște poeme mai noi, despre care încă nu știu dacă vor ajunge într-o carte.”
Dan Mircea Cipariu: ”Anul acesta cARTierul literART este organizat de Asociația Euro CuturArt, în colaborare cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, le mulțumesc prietenilor de aici și întregii echipe de la Creart, cu sprijinul financiar al AFCN. cARTierul literART a propus un proiect de promovare a culturii scrise contemporane pentru liceenii din 5 zone din București cu acces limitat la cultură: Cartierul Dămăroaia, Cartierul Bucureștii Noi, Cartierul Chitila, Cartierul Grivița, Pajura. Astăzi am invitat șase adolescente de la Liceul Teoretic Național (Alexandra Maria Irimia, Letiția Radu) și Liceul Greco-Catolic “Timotei Cipariu” (Denisa Pleșca, Andreea Ilinca Stancu, Ioana Maria Vasilescu, Ștefania Vâscu). Vom începe cu o elevă de clasa a zecea de la Liceul Teoretic Național. O invit la microfon, în aplauzele dumneavoastră, pe Alexandra Maria Irimia.”
Alexandrina Maria Irimia a citit poeziile ”Horoscop”, ”Visul” și ”Liane de întuneric”.
Letiția Radu, elevă în clasa aXII-a a Liceului Teoretic Național, a citit poeziile ”Statuie”, ”Răsărit” și ”Black hole”.
Evenimentul a continuat cu un moment muzical susținut de formația Mike Godoroja & Blue Sprit, care a interpretat melodia ”Amintiri din Vama Veche”.
Dan Mircea Cipariu: ”O să o invit pe Gabriela Toma, ea are o carte absolut minunată, apărută la prestigioasa editură Tracus Arte. Acuma, nu întâmplător în stânga ei se află chiar directorul editorial al editurii, Teodor Dună. Carte se numește Crivacul , o carte care a primit premiul AgențiadeCarte și premiul APLER. Ea pregătește acum o carte pentru copii, Posh, și o carte de interviuri. În aplauzele dumneavoastră, Gabriela Toma!”
Dan Mircea Cipariu: ”Ligia Keșișian a ras, ca să zic așa, cele mai importante premii pentru al treilea ei volum, Anul tigrului de apă, apărut la Casa de Editura Max Blecher în noiembrie 2023. O invit la microfon pe Ligia Keșișian!”
Ligia Keșișian a citit trei poeme din ”Anul tigrului de apă”.
Dan Mircea Cipariu: ”Acum a venit rândul lui Teodor Dună. Cea mai recentă carte a lui a apărut în 2022 la Editura Nemira, ”Flașneta Babel”. El este unul dintre cei mai importanți poeți români contemporani, din generația 2000. Este de asemenea un important editor de poezie, fiind directorul editorial al Editurii Tracus Arte.”
Teodor Dună: ”Voi citi niște poezii mai vechi, mai sentimentale, scrise acum paisprezece-cincisprezece ani.”
Denisa Pleșca, clasa a IX-a B, Liceul Greco-Catolic Timotei Cipariu, a citit poeziile ”Lecția de dans”, ”Sfetnic bun” și ”atracție fatală”.
Andreea Ilinca Stancu, clasa a X-a A, Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu”, a citit poeziile ”detox” și ”exces”.
Ioana Maria Vasilescu, clasa a X-a A, Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu”, a citit poeziile ”viața unui șevalet”, ”tatami” și ”purificare”.
Ștefania Vâscu, clasa a X-a, Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu”, a citit poeziile ”Păduri furioase”, ”Mașina timpului” și ”Poem de vară”.
Dan Mircea Cipariu: ”Prefațând Chimeșa. The old blouse, Dorin Negrău a pornit de la un costum popular din zona Crișului Negru, Bihor, realizat de bunica sa pentru una din fetele ei. Această piesă a reprezentat pentru artist etalonul feminității, fiind și cea care i-a deschis calea către colecțiile de la New York Fashion Week. De altfel, duminică, 7 iunie 2024, Muzeul Țăranului Român găzduiește o expoziție foarte interesantă, un dialog între Chimeșa. The old blouse și celelalte expoziții ale muzeului. L-am rugat pe Dorin Negrău să citească câteva texte care au fost culese, l-au avut drept informator, chiar pe tatăl domniei sale.”
Dorin Negrău: ”Vă mulțumesc pentru invitație. Până a ajunge la textele tatălui meu o să citesc niște versuri pentru copii pe la care cântam pe ulițele copilăriei în Crișul Negru”.
Mike Godoroja: ”Această serată, al cărei suflet și putere cervicală este Dan Mircea Cipariu, are în ea mai mult decât pasiunea lui pentru poezie, are în ea dorul nostru de poezie. Cu voia dumneavoastră, vă mulțumim pentru această seară și vom încheia cu o piesă pe care o dedicăm lui Dan Andrei Aldea. ”
Tudor VOICU
Fotografii: Mihaela Petre