”Trei kilometri până la capătul lumii” a avut vineri premiera internațională în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.
Filmul regizat de Emanuel Pârvu a fost proiectat în cea mai mare sală din Palais des Festivals – Grand Auditorium Louis Lumière, unde peste 2300 de spectatori au aplaudat la finalul proiecției, minute în șir, în prezența echipei și a Directorului Artistic al Festivalului, domnul Thierry Frémaux.
Sâmbătă programul echipei a fost completat de photocall-ul oficial care a fost urmat de conferința de presă în cadrul căreia Emanuel Pârvu a declarat: „Din poziția de autor, cred că putem critica lucrurile care nu merg foarte bine în societatea în care trăim. În film, vorbim despre o familie care poate reprezenta o întreagă societate. Am încercat să am o privire macro printr-o analiză micro asupra unei societăți în care trebuie să vorbim și despre lege – reprezentată de polițist și despre religie – reprezentată de preot.”
„Emanuel a lucrat mult timp la scenariul care a avut mai multe versiuni de lucru. La început povestea era puțin mai agresivă decât în prezent, unele părți ale ei cel puțin, și am mai temperat-o. Apoi el este foarte atent și lucrează mult la detalii, iar eu sunt mai interesat de întreaga imagine, de ansamblu.” a spus Miruna Berescu vorbind despre procesul de scriere al scenariului.
„Personajul meu este îndrăgostit orbește de soția lui, își adoră fiul, însă uneori din dragoste și având cea mai bună intenție, poți face niște greșeli teribile.” – Bogdan Dumitrache.
„Nu m-am mai întâlnit până acum pe un platou de filmare cu Emanuel. Deși am jucat în câteva filme împreună, nu am avut niciodată o secvență împreună. Am dat casting și am stabilit că voi juca polițistul din film …bun, rău, rămâne de văzut.” – Valeriu Andriuță.
„Nu m-am așteptat ca Emanuel să fie atât de calm și de relaxat. Ne-a făcut pe toți cei de pe platoul de filmare să ne simțim foarte confortabil. A fost o experiență uimitoare. Emanuel m-a susținut și la repetiții, nu m-a ajutat să o joc pe Ilinca, m-a ajutat să fiu ea.” – Ingrid Micu-Berescu.
„A fost un parcurs greu pentru mine pentru că sunt din orașul din scenariu și am simțit acea opresiune, nu la nivelul din film, dar am avut partea mea de provocări. Este un oraș frumos, nu mă înțelegeți greșit, dar fost un pic dur uneori. Emmanuel nu mi-a cerut să joc nimic, a vrut doar să înțeleg ce se întâmplă în film, ce se întâmplă în timpul secvențelor și cum se simte Adi. Și da, a fost un proces uimitor.” a spus Ciprian Chiujdea.
„Ca producător, filmarea la Sfântu Gheorghe- un loc pe care îl știu foarte bine, unde cunosc oamenii și comunitatea, nu a fost cel mai provocator lucru. Partea legată de finanțare a fost dificilă, timpul a fost scurt pentru că am vrut să filmăm la finalul verii trecute, însă faptul că suntem o echipă sudată de la celelalte filme făcute împreună a ajutat mult.” – Miruna Berescu.
„Știu că un film nu poate schimba lumea, dar știu că poate ridica întrebări. […] Nu a fost intenția noastră să facem un film «politically correct». N-a fost vorba de spre asta. Am vrut să vedem povestea asta prin ochii agresorului, a societății în care trăim. Desigur am un statut privilegiat, sunt un bărbat alb dintr-o țară europeană, dar nu am putut să nu mă gândesc la momentele în care oricare dintre noi poate deveni minoritate într-o anumită situație și că, dacă asta s-ar întâmpla, mi-ar plăcea ca măcar să fiu ascultat dacă nu înțeles. Parte din menirea filmului nostru este să stârnească discuții.” – Emanuel Părvu.
Trei kilometri până la capătul lumii ne face cunoștină cu Adi, un adolescent dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, acesta se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.
Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache (Pororoca, Sieranevada, Poziția Copilului), Laura Vasiliu (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu (Aniversarea, Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor), Valeriu Andriuță (Miracol, După Dealuri).
Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.
Trei kilometri până la capătul lumii este regizat de Emanuel Pârvu după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă (Marocco, Marfa și Banii, Niki Ardelean – colonel în rezervă), montajul de Mircea Olteanu (R.M.N., Bacalaureat, Ilegitim), iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu (Metronom, Dincolo de calea ferată).
Din distribuție mai fac parte actorii: Adrian Titieni (Familiar, Bacalaureat, Tata mută munții), Richard Bovnoczki (Balaur, Aurora), Alina Berzunțeanu (Metronom, Q.E.D.), Vlad Brumaru (Marocco, Hackerville) și Radu Gabriel (5 minute, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor).
Filmul este produs de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este finanțat de Publicis Groupe Media Bucharest, MMS Communications Romania, OTP Bank Romania, Conceptual Lab by Theo Nissim. Post-producția a fost asigurată de Chainsaw Europe Studio.
Mai multe informații despre film dar și despre experiența echipei la Cannes pot fi găsite pe Facebook: https://www.facebook.com/treikilometri și Instagram: https://www.instagram.com/treikilometri