Centrul de Cultură „George Apostu” în parteneriat cu Asociația de Concerte „SYRINX” organizează în data 22 mai 2024, începând cu ora 17.00, o nouă întâlnire în cadrul programului
„SERILE CONCERTISTICE”, dedicată memoriei celui care a fost Dorel Baicu – prim-flautist al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, conf. univ. dr. la Academia de muzică din Iași și component al cunoscutei formații camerale „Trio Syrinx”.
„Serile concertistice” vor aduce pe scena Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” doi artiști emeriți din Republica Moldova: Ion Negură – flaut și Olga Iuhno – pian.
Născut într-o familie de muzicieni, Ion Negură este un flautist desăvârșit cu o carieră impresionantă. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Negură a câștigat numeroase premii și diplome la concursuri naționale și internaționale. Este solist al Sălii cu Orgă din Chișinău și în anul 2021 i-a fost conferit titlul onorific de Artist Emerit al Republicii Moldova.
Pianistă și pedagog cu o reputație de excepție, Olga Iuhno a influențat și inspirat mulți tineri muzicieni în drumul lor către excelență. Absolventă a Conservatorului „Nikolai Rimski-Korsakov” din Sankt Petersburg, Olga Iuhno este lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și a primit titlul de Maestru în Artă al Republicii Moldova.
Măiestria și profesionalismul sunt cuvintele ce îi definesc cel mai bine pe cei doi artiști din Republica Moldova, care vor încânta publicul cu un program muzical captivant, cuprinzând lucrări remarcabile precum:
Johann Sebastian Bach – Sonata în mi minor, BWV 1034
Friedrich Kuhlau – Introducere și Rondo Op. 98a
Francis Poulenc – Sonata pentru flaut și pian
George Enescu – Cantabile și Presto
Vladimir Rotaru – Peisaje rustice
Biletele pot fi procurate pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO și de la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.
Programul cultural pentru anul 2024 al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfăşoară sub genericul „Patrimoniu – valoare și valorizare”.