Cu siguranță foarte puțini oameni se gândesc, atunci când fac alegeri alimentare zilnice, dacă acestea contribuie la hrănirea creierului. Însă stilul de viață al omului modern presupune deseori un consum psihic mult mai mare decât cel fizic. Așadar, întrebarea pe care toți oamenii ar trebui să și-o pună zi de zi este „cum avem grijă să hrănim și creierul, nu doar stomacul?”. În cartea „Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață”, apărută la Editura Trei, Dr. Alina Epure subliniază importanța alegerilor alimentare conștiente care să aducă nutrienții potriviți pentru creier, organul cu activitatea cea mai intensă, dar pe care, de cele mai multe ori, oamenii îl neglijează.
„Creierul uman reprezintă cea mai evoluată structură din organismul nostru, dar și cea mai neglijată. Niciodată nu ne trece prin minte fragilitatea noastră, considerând că este normal să ne trezim sănătoși, să încheiem ziua sănătoși, să avem un creier funcțional zi de zi, timp îndelungat, fără să îi susținem în mod constructiv buna funcționare”, arată Dr. Alina Epure în „Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață”. Volumul va fi prezentat și la ediția de anul acesta a Salonului Internațional de Carte Bookfest, sâmbătă, 1 iunie, ora 11.00, pe scena Arena de la Romexpo, în cadrul unei discuții cu autoarea și editorul Trei Magdalena Mărculescu.
Cu o reală pasiune și preocupare constantă încă din primii ani de facultate pentru nutriția creierului și principiile alimentare care stau la baza bunei funcționări a acestuia, Dr. Alina Epure precizează că, pe lângă mișcarea fizică, emoțiile pozitive și cultivarea unui trai cu sens, alimentația contribuie la menținerea unui creier sănătos, care asigură performanță, vitalitate, longevitate. Un creier fără rezerve de Omega 3, de exemplu, este incapabil să funcționeze. Și, deși nu există un top 5 alimente benefice în acest sens, deoarece pentru fiecare om soluțiile sunt personalizate, în funcție de istoricul medical, simptomele manifestate, intoleranțele alimentare tranzitorii sau genetice, Alina Epure menționează câteva reguli de bază pe care fiecare ar trebui să le aplice în alimentația zilnică: „Ar trebui să avem în vedere eliminarea alimentelor prăjite, a zahărului, a făinii rafinate, precum și introducerea alimentelor cât mai colorate, cât mai variate, astfel încât să ne aducem beneficii nutritive zi de zi. În această fugă către nicăieri în care suntem împinși sau ne împingem să trăim, uităm să mâncăm, să bem apă, să facem mișcare, să dormim, să trăim în și cu bucurie. Toate acestea ne uzează, ne descarcă, generează o îmbătrânire celulară și inclusiv la nivel cognitiv se instalează un declin accelerat, dar nejligat.”
Performanța creierului vine așadar (și) din farfurie, iar sănătatea se construiește pas cu pas prin poziționarea corectă pe drumul echilibrului, al cumpătării și al varietății. „Am observat frecvent că în perioadele stresante există tendința de a integra anumite alimente cu gust bun, ca un refugiu, o recompensă ce ne anesteziază, fără un beneficiu real. Cu atât mai mult, un om ocupat, cu o agendă încărcată, cu activități care solicită creierul 8-10 ore zi de zi, ar trebui să integreze o alimentație specifică pentru îmbunătățirea rezervelor pe care le accesează creierul. Burta plină este asociată frecvent cu starea de bine, dar o burtă plină nu înseamnă neaparat un creier hrănit corect, ci mai degrabă un creier devitalizat.”
10 principii de aplicat zilnic pentru sănătatea creierului
În cartea „Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață” Alina Epure detaliază 10 principii pe care oricine le poate aplica zi de zi pentru a-și susține sănătatea creierului și pentru a obține o performanță cognitivă mai bună:
- Respectarea celor trei reguli de bază în nutriție — varietate, cumpătare, echilibru
- Asigurarea unui aport optim de calorii din alimente cu o valoare nutritivă ridicată: „Putem obține 600 kcal dintr-un croasant, sau din aproape două kilograme de legume, sau dintr-un avocado și o porție de somon, dar impactul va fi diferit, deși vorbim de același aport de energie. Este extrem de important să ne hrănim corpul, nu să mâncăm pentru gustul bun al anumitor alimente, neglijând nivelul de toxicitate transmis până la nivel celular”, arată autoarea.
- Adaptarea aportului de apă plată la greutatea individuală, astfel încât să asigurăm un nivel corect de hidratare până la nivel intracelular – aportul zilnic de apă plată este egal cu greutatea x 0,04.
- Introducerea în meniul zilnic a unor surse de proteină de bună calitate, din surse organice – ideal este să alegem proteine fără hormoni, antibiotice, dioxină, provenind de la animale sau păsări care au crescut în contact cu solul și cu alimentația naturală, fără stimularea procesului de creștere.
- Gestionarea consumului de carbohidrați, sursa acestora, momentul zilei în care se introduc, alimentele cu care se asociază, cantitatea, intoleranțele alimentare, tipul de activitate desfășurată, fizică sau intelectuală.
- Susținerea activității creierului cu un aport corect de grăsimi sănătoase și evitarea celor care au un potențial inflamator – grăsimile care nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic sunt: avocado, pește gras de captură și fructe de mare (somon, sardine, ton, somn, scoici, halibut, creveți, biban), oleaginoase crude și nesărate (nuci, caju, migdale, fistic, nuci braziliene), semințe (cânepă, chia, in, dovleac, susan), ulei presat la rece din rapiță, cânepă, măsline, dovleac.
- Creșterea cantității de fructe și de legume în meniul zilnic, cu atenție la varietate, la cât mai multe culori, la asigurarea zilnică a semaforului sau a curcubeului în farfurie.
- Evaluarea și reglarea rezervelor de antioxidanți, serotonină, dopamină, acetilcolină, GABA, prin consumul unor alimente cu rol terapeutic, în funcție de nevoile identificate.
- Eliminarea alimentelor procesate, cu etichete interminabile la rubrica de ingrediente, cu termen de valabilitate îndelungat, ceea ce presupune o reeducare a modului în care alegem hrana de zi cu zi.
- Verificarea alergiilor și a intoleranțelor alimentare, atât tranzitorii, cât și genetice, eliminarea alimentelor care ar putea genera inflamație în corp printr-o incompatibilitate la nivel de metabolism individual.
Alina Epure este doctor în medicină, nutriționist și health coach, cu o experiență de peste 15 ani de activitate profesională și colaborări naționale și internaționale cu Harvard Medicine School, Stanford University, Amen University, Colin Campbell Center for Nutrition Studies, Palazzo Fiuggi, Viva Mayr, Naturalia și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, dar și cursuri sub îndrumarea celebrilor Prof. Dr. Dan Siegel și Prof. Dr. Peter Levine. Cartea „Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață”, apărută la Editura Trei, este concepută ca o carte instrument pentru omul modern aflat în căutarea unei vieți îndelungate și de calitate.
Cartea „Secretul longevității și vitalității. Medicina stilului de viață” este disponibilă pentru comandă pe site-ul Editurii Trei, aici.