Breasla Actorilor organizează un Masterclass de Arta Actorului cu Alex Floroiu.
Acest masterclass este un program non-formal de educație, cercetare și formare artistică cu durată de 2 ani, conceput de Alex Floroiu, care este actor, mentor, antreprenor cultural, impresar artistic, fondator și Președinte la Breasla Actorilor.
Într-o lume definită de consum, superficialitate, lipsă de substanță, a lucrurilor făcute pe repede înainte și a rezultatelor virale, cu reach, tot mai mulți oameni simt nevoia unei transformări reale, înțelegând deja că nimic pe această lume nu se poate crea fără timp angajat și efort susținut.
Programul se adresează persoanelor care vor să se joace cu propriul material artistic, care vor să deprindă noi tehnici de arta actorului, celor care încă nu se simt stăpâni pe anumite mijloace de expresie și interpretare artistică, sau celor care s-au săturat să alerge de la un curs la altul, căutându-se, de fapt, pe sine, cel adevărat, înconjurat, în același timp, de alți oameni care simt aceeași chemare.
De asemenea, este și pentru cei care văd o opțiune în facultatea de actorie, pentru absolvenții care doresc să aprofundeze procesul de creație artistică și să își mărească spectrul de interpretare, sau să devină actori profesioniști, adaptați industriei creative și de divertisment.
În concluzie, masterclass-ul are beneficii pentru cursanți, indiferent de motivele pentru care aleg să participe.
În primul rând, te învață să joci. Apoi, îți creează un fundament solid în relația ta cu scena de teatru și cu publicul spectator, te învață cum să depășești obstacolele psiho-emoționale, te ajută să lucrezi cu nivelurile de joc, de la subtil la expresiv, și invers, te învață cum să îți stăpânești corpul și emoțiile, cum să îți găsești starea de calm și echilibru, să justifici dramatic fiecare acțiune și gest, să analizezi mișcarea și textul, să îți dezvolți noi mijloace de expresie artistică, să îți pregătești un portofoliu pentru casting și, mai ales, cum să fii actor profesionist.
Vă prezentăm sumar temele abordate, sub formă de module:
Modul 1 – Adevărul scenic. Improvizația. Psihologia vieții tăcute. Masca neutră (calm, liniște, echilibru)
Modul 2 – Teatru al mișcării și al gestului. Studiul dinamicii și expresiei corporale (Tehnica Alexander, Michael Cehov, Jacques Lecoq)
Modul 3 – Măști și contra-măști. Personaje (Măști expresive, larvare, utilitare, Crearea personajelor, Etienne Decroux și Mimul corporal, Teatru de obiecte)
Modul 4 – Acțiunile fizice. Imaginația. „Dacă”. „Situații propuse” (Sistemul lui Stanislavski și Tehnica lui Meisner, legarea gestului de voce, tehnica statuilor vivante, muzica și gestul, costumul și machiajul teatral)
Modulul 5 – Melodrama și emoțiile mari. Realismul psihologic (Analiza și interpretarea textului dramatic; K. S. Stanislavski – Munca actorului cu sine însuși; Ivana Chubbuck – Puterea Actorului)
Modulul 6 – Commedia dell’Arte (Canovacci și botte e riposte. Lazzi. Ritmurile scenice, plasticitatea corporală, voce, mimică, gest, atitudine)
Modulul 7 – Shakespeare (Lumea fantasticului și grotescului. Bufonii, Corul și Eroul. Studiul textelor shakespeariene)
Modul 8 – Clovnul (Descoperirea propriului clovn. Comedie fizică)
Modulul 9 – Arta Actorului de Film (Metodele Strasberg și Meisner. Analiza scenariului de film și studiul mișcării în cadru)
Modulul 10 – Acting Business. Talent Management (Alegerea repertoriului artistic. Întocmirea portofoliului de casting. Management în carieră și impresariat artistic)
Mijloace de expresie scenică
• Arta vorbirii scenice (respirație, dicție, tehnică vocală, rostire scenică); Muzică (canto, instrument muzical)
• Dans clasic și contemporan, arte marțiale, pantomimă și statui vivante, step, picioroange, jonglerie
• Acrobație dramatică, jonglerie, lupte scenice, jocul cu măști
Pe lângă modulele de mai sus, vom avea și alte abordări neconvenționale, care îi va ajuta pe elevi să înțeleagă direct procesul de creare și interpretare a unui personaj, lucrul într-o trupă de teatru sau pe platourile de filmare, și beneficiile deschiderii către noi orizonturi culturale și artistice.
REZULTATE:
SPECTACOL SHAKESPEARE
SPECTACOL COMMEDIA DELL’ARTE
SPECTACOL TEATRU DRAMATIC
SPECTACOL STRADAL
SHOWREEL FILM
PORTOFOLIU ACTOR
De asemenea, pentru că știm ce înseamnă șansa de a-ți urma un vis, vom oferi și burse de participare câtorva persoane selectate în cadrul programului de masterclass.
Bursa poate fi oferită atât cursanților care au mai participat la celelalte cursuri din cadrul Academiei de Teatru și Film, pentru rezultatele deosebite și a angajamentului față de proiectele propuse, cât și candidaților care se înscriu pentru prima oară la programul nostru, în baza procesului de preselecție.
PRESELECȚIE
Înscrierea candidaţilor în etapa de preselecție se face până la data de 17 mai 2024, în baza formularului de înscriere. În urma completării acestuia, vom stabili împreună o întâlnire online, în care vă vom prezenta integral programul nostru de masterclass, costurile și condițiile de participare, cât și beneficiile oferite membrilor academiei noastre.
Preselecția va consta într-o sesiune de ateliere, organizată pentru toți candidații, în care aceștia, puși în condiția de joc, își vor expune scenic potențialul artistic, capacitățile psiho-fizice, disponibilitatea de lucru și flexibilitatea emoțională, calitățile individuale, plăcerea de a juca și dorința de a fi actor.
Înscrierea candidaţilor, cu vârsta cuprinsă între 18 – 50 ani, la concursul de admitere se face până la data de 17 mai 2024 în baza formularului de înscriere. Link-ul de înscriere poate fi găsit atât pe pagina de Facebook, cât și pe cea de Instagram – Breasla Actorilor.
Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la contact@breaslaactorilor.ro, sau telefonic la 0765 855 702 sau 0770 660 105.